Dacă Oistrah se impunea printr-o perfectă armonie a expresiei și o extraordinară căldură a tonului, Kogan, artist de un temperament vulcanic, atingea culmile dramatismului. Cu totul alta era arta interpretativă a lui Menuhin.
În turneul de la sfârșitul anului 1962 prin URSS, el era însoțit de sora sa, pianista Hephzibah Menuhin. La Chișinău Menuhin a interpretat, între altele, Sonata a treia de Brahms și Sonata de Frank. Muzica sa, o perfectă stăpânire a țesăturii sonore, crea o atmosferă de lirică calmă și senină. „Ajungem astfel, după cum nota compozitorul E. Tcaci, la esența stilului interpretativ al lui Menuhin - meditația filosofică, transpusă într-un limbaj liric, limbajul trăirilor sufletești discrete, pure, echilibrate”.
De sub arcușul viorii lui Menuhin au răsunat, de asemenea, „Sonata a treia în stil popular românesc” de George Enescu și „Șase dansuri românești” de Bella Bartok, care au făcut deliciul publicului. Discipol al lui Enescu, Menuhin era și unul din cei mai valoroși interpreți ai operei marelui său învățător.
Pentru o expunere complexă a comorilor muzicale, inclusiv, a celor folclorice, era de părere compozitorul E. Tcaci, ele trebuie cunoscute în profunzime. Și, tot așa, ele trebuie simțite, pentru a fi cântate, păstrându-le aroma, „gama nesfârșită de nuanțe lăutărești sau rapsodice, caracterul de liberă fantezie sau pregnanța iureșului de dans”.
Savurând muzica lui Yehudi Menuhin, publicul spectator din Chișinău s-a convins că maestrul neîntrecut al viorii stăpânea cu desăvârșire și una, și alta.
