Sosirea lui Racovski la Odesa și arestarea „contrarevoluționarilor” români

Odată cu sosirea la Odesa a lui Cristian Racovski – dar și a altor lideri români radicali, precum Mihail Gheorghiu Bujor și Alexandru Nicolau –, la 25 ianuarie/7 februarie 1918, situația a luat o turnură defavorabilă intereselor românești în oraș. Toți cei legați într-un fel sau altul de guvernul de la Iași sau care nu erau în mod explicit de partea bolșevicilor au fost vizați de aceștia. Din ordinul lui Racovski au fost reținuți oficialii români, civili și militari.

Racovski deținea funcția de președinte al Colegiului Autonom Superior Ruso-Român pentru Problemele Românești și Basarabene. Colegiul îi avea ca membri pe Mihail Gheorghiu Bujor, Aleksandr Konstantinovici Voronski, Viliam Bernardovici Spiro, Mihail Mihailovici Brașevan, Fedor Ivanovici Kulea/Kühl (Poleanski), numiți de către guvernul Lenin. Alături de aceștia, în Colegiu au mai intrat Vladimir Iudovski – președintele Rumcerodului, Serebreniakov – reprezentant al statului-major revoluționar, Ruser – reprezentantul Sovietului local, Kondrenko – reprezentantul Flotei Mării Negre, Starostin – din partea Uniunii metalurgiștilor, Mazur-Revici – reprezentantul muncitorilor de la căile ferate, Hmelnițki – reprezentantul Partidului Bolșevic, Rit – din partea anarhiștilor, Alexandru Nicolau – din partea Consiliului Militar Revoluționar Român. Colegiul Autonom a preluat conducerea acțiunilor împotriva României.

Pe lângă condițiile puse de Rumcerod în vederea aplanării conflictului dintre Rusia și România, pe care comisia mixtă trebuia să le aibă în vedere în discuțiile cu guvernul român, Racovski avea să mai vină cu una. Și anume, statului român i se cerea să acorde o amnistie cetățenilor săi care dezertaseră și își găsiseră refugiul pe teritoriul rus, așadar implicit celor intrați în structurile politice radicale sau în batalioanele revoluționare române de la Odesa.

Întrucât arestările în rândurile românilor nebolșevici se extinseseră, oamenii ajungând că fie percheziționați și pe străzi sau în cafenele și restaurante, mulți dintre cei care se simțeau vizați s-au ascuns. Unii își schimbau frecvent locuințele, fiind găzduiți la cunoscuți, dar și într-un sanatoriu din zonă. Cei care erau nevoiți să iasă în public au început să se îmbrace cu haine menite să nu atragă atenția.

Potrivit datelor provenite din diverse surse – rapoarte, telegrame, memorii, presă –, încă din noaptea de 27 spre 28 ianuarie/9 spre 10 februarie 1918 au fost arestați parlamentari, generali, ofițeri, soldați, funcționari, chiar civili fără niciun fel de responsabilități guvernamentale, despre care însă se știa că dispuneau de resurse materiale importante. Peste 100 de români au fost reținuți și depuși într-o închisoare aflată în afara orașului sau în cele improvizate pe unele nave din port. Parlamentarii, ofițerii și funcționarii români depuși pe vasele „Almaz” și „Sinope” au avut parte de condiții mizerabile, primind mâncare proastă și rar. În cele din urmă, arestații au fost duși pe nava „Alexis”, unde se găseau alți străini reținuți pentru motive politice, dar și unii proveniți din batalionele revoluționare române. Conform unor informații, unii dintre ofițerii români ar fi fost umiliți și bătuți.

Mai mulți români, între care toți șefii de servicii, au fost anchetați de serviciul de contraspionaj bolșevic, pe baza unor documente din corespondența confiscată în momentul arestării. În cele din urmă, tuturor le-a fost retrasă această învinuire.

Alți români au fost ridicați dintr-un sanatoriu („Evangheliscaya”). Unii erau internați acolo pentru probleme medicale reale, alții apelaseră la această soluție pentru a evita arestarea cu tot ceea ce implica ea. Între cei arestați acolo s-au numărat: C. Cociaș – vicepreședintele Senatului României, senatorul Stavri Brătianu, deputații Bucur Spirescu, Grigore Procopiu și Gigi Petcu, George Georgescu – fost prefect al județului Constanța, generalul Grigore Crăiniceanu – fost ministru de Război, coloneii Bretulescu și Popescu etc. Cei ridicați de la sanatoriu au fost transportați și închiși pe vasul „Împăratul Traian”.

Tot pe „Împăratul Traian” aveau să fie aduși și cei care până atunci fuseseră în alte locuri: deputații Nestor Cincu, Zamfir Filotti, I. Stănculeanu, senatorii Eremia Pană, Beleti Boceanu și Ionaș Grădișteanu, generalii Romulus Vivescu și Dimitrie Dragotescu, comandorii de marină Vasile Pantazzi și M. Mihăilescu, locotenent-colonelul medic veterinar Niculescu, maiorul aviator Ștefan Protopopescu, căpitanul de artilerie Gh. Ionescu, Al. Periețeanu – comisar de poliție în București, gazetarul Emil Nicolau, E. Nițescu – funcționar superior la CFR, alți ofițeri, subofițeri de jandarmi și civili. Tuturor celor închiși pe vas li s-au ridicat și ultimii bani pe care îi ai aveau asupra lor.

Condițiile în care erau ținuți ostaticii în închisoarea improvizată pe nava „Împăratul Traian” erau complet nepotrivite. Peste 80 de persoane erau înghesuite într-un compartiment în care în mod normal nu ar fi putut sta mai mult de 10 oameni. Acest spațiu servea ca dormitor, sală de mese și salon. Nu existau paturi propriu-zise, ci doar câteva scânduri descoperite, fără așternuturi sau pături. Prizonierii erau puși să îndeplinească diferite corvezi menite a-i umili.

Revoluția are nevoie de banii burjuilor

Atât bolșevicii ruși, cât și radicalii români din Odesa au introdus un adevărat sistem de extorcare a celor bogați sau care făceau parte din clasele superioare. Pretextul inițial a fost căutarea armelor la cei considerați suspecți. S-a ajuns însă repede la vizitarea periodică a celor înstăriți, care la început plăteau pentru a fi lăsați în pace, apoi locuințele lor erau atent percheziționate pentru identificarea banilor și diferitelor valori. Întrucât furtul de la burjui (forma rusă pentru desemnarea burghezilor) devenise o practică larg răspândită între bolșevici, românii vizați au căutat soluții pentru a-și ascunde banii.

La sfârșitul lunii februarie 1918, Sovietul Comisarilor Poporului din Odesa a dat dispoziții ca aurul și banii „ruși” să fie rechiziționați, în vreme ce bancnotele aveau să fie depuse într-un cont curent. Clasele bogate din Odesa au fost impuse, colectiv, inițial la plata a 10 milioane de ruble, apoi suma a fost ridicată la 40 de milioane. Revoluția avea nevoie de bani, iar aceștia erau luați de la cei care îi dețineau. Practicile aveau să fie preluate și de oamenii lui Racovski, de această dată fiind îndreptate împotriva refugiaților români. Ceea ce se întâmpla la Odesa în ianuarie-martie 1918 avea să fie caracterizat de un memorialist drept „brigandaj anarhic” (Grigore Procopiu). Ulterior s-au dat dispoziții ca nimeni să nu mai poată deține sume de bani mai mari de 2.000 de ruble.

Au fost luați inclusiv banii aflați la Comisia de Aprovizionare românească, peste trei milioane de lei. Această operațiune nu a avut loc numai la Odesa, ci peste tot unde erau bunuri românești. Pagubele provocate statului român – prin preluarea depozitelor de armament, muniții, echipament, produse sanitare, alimente, a aviației, autoturismelor, mijloacelor de transport, etc. – au fost enorme. Un oficial român estima că, în ansamblul Rusiei, pierderile de materiale destinate României se ridicau la câteva sute de milioane de lei.

Tuturor celor arestați li se confiscau banii și bunurile de valoare, și cele aflate asupra lor sau la domiciliile lor temporare, și cele depozitate în bănci. Existau indicii că arestarea celor bogați era o modalitate pentru bolșevici, adoptată apoi și de radicalii români din Odesa, pentru a obține bani într-un mod aparent mai puțin brutal. Cei arestați puteau fi eliberați pe cauțiune. Se plăteau sume care variau între 150.000 și 3.000 de ruble, potrivit unui martor al evenimentelor. Însă bolșevicii erau deschiși spre negocieri, acceptând scăderea considerabilă a cifrelor. Spre exemplu, potrivit unor informații, bancherul Max Bercovici, din București, ar fi trebuit să plătească 500.000 de lei, însă a fost pus în libertate contra a 6.000 de ruble.

Unii angajați ai instituțiilor românești au reușit să plaseze banii guvernamentali pe care îi dețineau la consulatele unor puteri aliate, precum cele ale Italiei, Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii, Greciei etc. Prin diferite mijloace, de la amenințări directe la arestări și anchete, Racovski aflase ce sume de bani erau deținute de reprezentanții statului român aflați la Odesa, unde fuseseră ascunse, precum și ce depozite se aflau în bănci. În aceste condiții, din teamă sau naivitate, unii reprezentanți ai structurilor românești de la Odesa, care aparțineau Ministerului de Război, au arătat lui Racovski ce sume aveau și unde erau depozitate. Spre exemplu, colonelul intendent Popescu a spus că o parte din bani fuseseră depuși la consulul Statelor Unitate ale Americii, iar altă parte la consulul Greciei.

Sebastian Grecianu, consulul general al României la Odesa, și Cristian Racovski, președintele Colegiului Autonom Superior Ruso-Român, semnau la 6/19 februarie 1918 un proces verbal privind predarea-primirea unor sume de bani. Era vorba de un depozit de 32.020 de lei, care provenea de la comandantul Protopopescu, directorul Școlii Române de Aviație, și de două cecuri a 25.000 de ruble, la Banca de Stat, aparținând Ministerului Agriculturii din guvernul român. În total, potrivit unor surse, Racovski ar fi reușit să ia de la oficialii români, din toate structurile, aproximativ trei milioane de ruble. Alte informații arată că ar fi fost vorba de 2.000.000 de lei și 600.000 de ruble.

Cristian Racovski știa că că mai mulți cetățeni români aveau casete cu bani sau obiecte de valoare depuse la banca franceză Crédit Lyonnais, agenția din Odesa. El a dispus ca toți cei în cauză să se prezinte la sediul băncii amintite, în ziua de 28 februarie/13 martie 1918, pentru a fi de față la deschiderea și inventarierea casetelor. În următoarele două zile aveau să fie deschise 30 de casete. Pe lângă bijuterii și obiecte de aur și argint, se găsiseră 400.000 de lei; într-o casetă care aparținea unui general erau 85.000 de lei. Banii au fost pur și simplu confiscați de Înaltul Colegiu condus de Racovski, apoi au fost depuși la Banca Națională a orașului Odesa.

Românii din Odesa sub amenințarea bolșevicilor ruși, începutul anului 1918

Ca urmare a tensionării, iar în cele din urmă a ruperii relațiilor dintre România și Rusia sovietică, mii de cetățeni români au fost lipsiți de protecția pe care în condiții normale le-ar fi putut-o oferi oficiile diplomatice ale țării lor. Începute chiar mai înainte, prin reținerea pentru scurtă vreme a reprezentantului diplomatic al României la Petrograd, la cumpăna anilor 1917/1918, șicanele la adresa cetățenilor români aveau să devină aproape uzuale în scurt timp, culminânând cu arestarea unora dintre ei, în mod special în apropierea graniței de est a României.

Primii oficiali români reținuți de bolșevici au fost cei de la Chișinău. După ce au preluat controlul asupra orașului, la 5/18 ianuarie 1918, bolșevicii ruși au reținut la sediul Comisiei Interaliate pe colonelul Petre Ghenădescu și tot personalul administrativ. La 6/19 ianuarie 1918 a fost arestat și maiorul Gheorghe Lucasievici, reprezentantul guvernului român pe lângă guvernul Republicii Democratice Moldovenești. Personalul Comisiei Mixte, colonelul Ghenădescu și maiorul Lucasievici au fost transportați de la Chișinău la Odesa, în ziua de 10/23 ianuarie 1918. Totodată, Comisiei Mixte i s-a confiscat fondul pe care îl deținea, aproape două milioane de lei.

După ce au fost anchetați la Odesa de către președintele Rumcerodului, Vladimir Grigorovici Iudovski, oficialii români aduși de la Chișinău au fost închiși pe vasul rusesc „Sinope”. Ulterior au fost înaintați unui tribunal revoluționar, format din 10 marinari și un președinte civil, Bielly. Maiorul Lucasievici a fost acuzat că era trimisul generalului rus antibolșevic Dmitri Șcerbacev, că împreună cu guvernul Republicii Moldovenești și cu ucrainenii ar fi urmărit să declanșeze o contrarevoluție.

Pentru jumătatea lunii ianuarie 1918 se avea în vedere convocarea Parlamentului României la Iași. Având în vedere că deputații și senatorii erau în locuri diferite, unii în Moldova, alții în sudul Rusiei, era necesară deplasarea celor din urmă în capitala de război a țării. Parlamentarii români aflați la Herson au plecat la 5/18 ianuarie 1918 spre Odesa, cu vaporul „Durostor”. Însă evenimentele aveau să ia o evoluție care nu fusese anticipată.

După ce a ajuns la Odesa, s-a interzis ieșirea vasului din port și continuarea drumului spre Sulina sau Chilia. Parlamentarii români și însoțitorii lor, familiile sau funcționarii, deveniseră astfel prizonieri ai autorităților din Odesa. Existau informații că lucrătorii români radicalizați de la șantierul „Fernic”, evacuat de la Galați și aflat în apropiere, aveau să-i atace pe parlamentarii de pe nava „Durostor”. Pentru a evita o asemenea posibilitate, parlamentarii au plecat de pe vas, cazându-se la diferite hoteluri din oraș.

Comitetul Militar Revoluționar Român, recent constituit, a inițiat o campanie amplă ce viza identificarea deputaților și senatorilor români din Odesa și care, se considera, puteau reprezenta un pericol pentru „cauza revoluției”. Bolșevicii ruși împreună cu radicalii români au arestat la 9/22 ianuarie 1918 mai mulți oficiali români aflați în oraș: comandorul Vasile Pantazzi, șeful Comisiei de Aprovizionare și Transport, căpitanul Rosetti, senatorii P.G. Cantilli și Stavri Brătianu.

Maiorul Ștefan Protopopescu, comandantul Școlii românești de aviație, a fost arestat în timp ce mergea la serviciu. De asemenea, au fost confiscate două automobile care aparțineau comisiei românești. Oficialii români arestați, civili sau ofițeri, atât cei de la Odesa, cât și cei aduși de la Chișinău au fost în cele din urmă eliberați. În favoarea lor interveniseră deputatul român C. Cernescu și generalul Grigore Crăiniceanu, precum și consulii aliați de la Odesa, care semnaseră o notă de protest. În plus, se depuseseră cauțiuni foarte mari, care se ridicau la 50.000 de ruble în numerar.

Luptele dintre ucraineni și bolșevici, desfășurate la Odesa între 13/26-18/31 ianuarie 1918, au oferit ocazia pentru radicalii români de a trece la percheziționarea și jefuirea conaționalilor aflați în poziții de reprezentare sau care pur și simplu aveau bani. Au fost atacate depozitele guvernului de la Iași, cele de muniții, armament, sanitare, cooperativa parlamentară, magaziile și vagoanele. Posturile românești de pază au fost dezarmate, santinelele românești au fost îndepărtate și înlocuite cu cele ale bolșevicilor. Au fost făcute percheziții la Consulatul General al României din Odesa, în birourile Comisiei de Aprovizionare și Transporturi, au fost preluate bunurile românești, șlepurile încărcate și alte vase din port, parcul de aviație, 30 de automobile Ford de curând sosite, practic toate depozitele guvernului român. Spre exemplu, armamentul și munițiile dintr-unul din depozite au fost încărcate de bolșevicii ruși într-un tren cu 18 vagoane și trimise la Moscova. Bolșevicii considerau că preluarea bunurilor românești era un răspuns la ocuparea de către guvernul de la Iași a Basarabiei, a amestecului în treburile interne ale Rusiei sovietice.

După încetarea luptelor dintre bolșevici și ucraineni, Odesa rămânând în stăpânirea celor dintâi, reprezentanții României aflați în oraș s-au adresat Rumcerodului. S-a cerut reluarea dreptului de control al românilor asupra depozitelor și restituirea bunurilor confiscate, precum și garantarea securității oficialilor și întregii colonii românești.

Departe de a răspunde într-un mod pozitiv solicitării venite dinspre reprezentanții României, Rumcerodul avea să inițieze noi acțiuni de forță. În noaptea de 21 spre 22 ianuarie/3 spre 4 februarie 1918 (sau 23 spre 24 ianuarie/5 spre 6 februarie 1918, datele nu concordă), grupuri de soldați și marinari bolșevici ruși au arestat o mare parte a parlamentarilor români instalați în diferite hoteluri din Odesa, precum și numeroși ofițeri aflați în serviciile românești din oraș. Au fost confiscate corespondența și actele oficiale, precum și toate valorile găsite. Arestații au fost transportați prin oraș sub paza santinelelor, purtați de la o structură revoluționară la alta.

Deputații și senatorii români au fost duși în cele din urmă în fața Rumcerodului, prezidat de Iudovski. Acesta devenise și președinte al Republicii Sovietice Odesa, după ce bolșevicii au preluat controlul asupra orașului. Românilor li s-a spus că reținerea lor se făcuse ca urmare a intervenirii stării de război între România și Rusia sovietică, celei dintâi imputându-i-se atitudinea față de bolșevicii ruși aflați în Moldova, că îl susținea pe generalul Dmitri Șcerbacev, considerat rebel de către guvernul de la Petrograd, că trupele române intraseră în Basarabia, că unii bolșevici fuseseră arestați și chiar executați etc. Rumcerodul se declara însă dispus, în numele guvernului de la Petrograd, să considere că era vorba de simple incidente și să treacă peste toate. Liderii bolșevici lăsau să se înțeleagă că așteptau revenirea la situația anterioară, așteptând pași în acest sens din partea guvernului român. În caz contrar se puteau lua măsuri aspre împotriva românilor, în primul rând, contra celor aflați la Odesa. Însă ceea ce părea să-i preocupe cu adevărat pe bolșevici era evitarea unei posibile invazii românești la est de Nistru și capturarea orașului Odesa. După această întrevedere insolită, parlamentarii români au fost puși într-o libertate limitată și temporară, fiind lăsați să se întoarcă la hotelurile lor.

Bolșevicii ruși solicitau constituirea unei comisii mixte, cu scopul de a verifica informațiile pe care le dețineau în chestiunile amintite. După deliberări, s-a convenit asupra formării comisiei, în care urmau să intre unul sau doi parlamentari români, unul sau doi reprezentanți ai Rumcerodului, un britanic sau un american din Odesa, agreați de ambele părți aflate în litigiu. Această comisie avea să se deplaseze la Iași, pentru a prezenta guvernului român propunerile Rumcerodului în vederea rezolvării diferendului româno-rus.

Rumcerodul propunea ca în angajamentul comun România să se oblige că nu avea să se amestece în afacerile interne ale Rusiei, în mod explicit în războiul civil. După asigurarea depozitelor românești din Basarabia, trupele române urmau să se retragă. În schimb, guvernul revoluționar din Odesa asuma obligația de a asigura guvernului român transporturile de care avea nevoie. De asemenea, României urmau să-i fie restituite depozitele și bunurile sechestrate, inclusiv vasele comerciale sau de război. Dezacordurile de orice fel aveau să fie rezolvate pe cale amiabilă, prin intermediul unei comisii ruso-româno-americane.

În comisia mixtă care urma să plece la Iași, parlamentarii români urmau să fie reprezentați de către deputatul Grigore Iunian, iar Rumcerodul de către Tertief. De asemenea, din comisie aveau să mai facă parte căpitanii francezi Marie și Rachzammer. Ca urmare a schimbării de guvern de la Iași – demisia cabinetului Ion I.C. Brătianu, la 26 ianuarie/8 februarie 1918, și instalarea cabinetului Alexandru Averescu, la 29 ianuarie/11 februarie 1918 – lucrările comisiei mixte aveau să întârzie.