1918-2018: o istorie necunoscută a CENTENARULUI

Concluzii

La un veac după producerea evenimentelor, nu este lipsit de temei să ne punem câteva întrebări, care ar putea deschide interesante pârtii de cercetare. Votul din 27 martie 1918 s-a făcut în prezența trupelor române în Chișinău. Ce s-ar fi întâmplat dacă Armata Română nu ar fi controlat orașul? Ce s-ar fi întâmplat dacă Blocul Moldovenesc, practic favorizat de autoritățile militare române, nu ar fi făcut „jocurile” atunci? Ce s-ar fi întâmplat dacă prim-ministrul Alexandru Maghiloman nu s-ar fi aflat la început și la final în locul în care se desfășurau lucrările Sfatului Țării? Cel mai probabil fără prezența trupelor române și fără intervenția guvernului Marghiloman, unirea/alipirea Basarabiei cu România nu s-ar fi realizat. Cel puțin nu la 27 martie 1918 și nu așa cum știm că s-a întâmplat.

Autori mai vechi au insistat – inclusiv în toiul evenimentelor din martie 1918 – asupra faptului că Basarabia nu ar fi avut condiți favorabile pentru a constitui un stat viabil. Însă poate mai mult decât greutățile interne și geopolitice, cele mai importante piedici în calea existenței Republicii Democratice Moldovenești – reale într-o măsură apreciabilă – au fost provocate de interesele imediate sau pe termen lung ale unor actori politici din regiune sau din afara acesteia.

Potrivit unor autori, nu entuziasmul popular, ci pragmatismul a fost cel care a determinat Sfatul Țării să voteze unirea condiționată cu România. Basarabia era prinsă între România, trupele Centralilor, care controlau teritoriile de la nord și est, pretențiile Ucrainei și ale Rusiei Sovietice asupra regiunii. Opțiunea pentru România părea o alegere rațională în acel context. Orientarea majorității clasei politice moldovenești către România a fost rezultatul unei combinații de naționalism romantic și pragmatism. Calculul a fost relativ simplu. Dacă Republica Democratică Moldovenească nu putea exista ca stat independent, atunci măcar să se alăture unui alt stat de care Basarabia era legată, în grade variabile, prin limbă și trecut.

Este greu de crezut că în decursul unui an, cât trecuse de la inițierea schimbărilor revoluționare, populația Basarabiei devenise în majoritate interesată de unirea regiunii cu România. În realitate, acest act a fost rezultatul unei mișcări „de sus”. Ceea ce s-a întâmplat în martie 1918 în Basarabia nu a implicat decât persoane și grupuri conștiente și active politic. Populația regiunii în ansamblul său a fost pasivă. Nu se poate ignora universul predominant rural al locuitorilor Basarabiei, știința de carte redusă în regiune, lipsa unor instituții de învățământ superior, presa cu tiraje și influențe modeste. Ideea unor activiști politici sau a unor istorici că „masele populare” ar fi jucat un rol – și încă însemnat – în realizarea actului de la 27 martie/9 aprilie 1918 nu rezistă analizei surselor disponibile. Perspectivele speculative pot uneori să ne ajute în interogarea anumitor aspecte din trecut, dar ele nu pot fi contrapuse faptelor, cu atât mai puțin atunci când sursele sunt clare.

Decizia din 27 martie/9 aprilie 1918 a avut în spate discuții, presiuni voalate sau directe, negocieri între oamenii politici de la Chișinău și cei de la Iași, promisiuni făcute de guvernul român – chiar de Marghiloman și de membrii executivului român – politicienilor din Basarabia și pentru regiune, dar și în nume individual, posturi în guvern, în Parlamentul României, intimidări etc. În martie 1918, la Chișinău a avut loc un compromis. Însă cel care a avut inițiativa și a controlat actul încorporării Basarabiei în România a fost guvernul român. Sfatul Țării trebuia să voteze ceea ce se stabilise deja în culise. Efortul local privea doar convingerea unei majorități să valideze decizia. Alternativa nu era luată în considerare și nu era acceptabilă pentru guvernul de la Iași. Discuțiile anterioare sau din timpul dezbaterilor, discursurile emoționale, promisiunile au dat în cele din urmă roadele scontate de către unioniștii de pe ambele maluri ale Prutului.

În ansamblu, capacitatea de negociere a basarabenilor în martie 1918 a fost mai degrabă slabă, deși din motive tactice guvernul român a luat în calcul condițiile puse de cei dintâi. Cert este că după martie 1918 posibilitățile basarabenilor de a-și impune voința aveau să fie și mai slabe. Ideile politice ale multor lideri sau deputați din Sfatul Țării aveau să se dovedească schimbătoare în 1918 și în anii următori. Ei au trecut de la antimonarhism la regalism, de la socialism la naționalism antisocialist.

Modul în care s-a realizat alipirea Basarabiei a salvat până la urmă aparențele și a lăsat deschisă calea pentru integrarea regiunii în România. Acesta a fost un proces extrem de dificil, întins de-a lungul perioadei interbelice și cu rezultate mai degrabă superficiale. Explicațiile sunt, ca în atâtea alte cazuri, de natură istorică, politică, ideatică, socială și economică.

Bibliografie selectivă

Despre ceea ce s-a întâmplat în Basarabia în martie 1918, dar și despre context și consecințe, există o bogată literatură. Unii dintre cei implicați au lăsat jurnale, memorii sau relatări fragmentare, iar de-a lungul unui secol s-au publicat cărți ori studii realizate de autori cu diverse perspective metodologice și ideologice, producții academice sau propagandistice, multe dintre acestea din urmă îmbrăcate în haină „științifică”. Redau mai jos unele dintre aceste lucrări, utilizate inclusiv pentru realizarea acestui text în 12 părți.

Documente și presă: Basarabia în Parlamentul Marghiloman, Text ales și stabilit, note și comentarii, postfață de Victor Durnea, Prefață de Ion Țurcanu, Chişinău, Editura Știința, 2018; Basarabia în presa anului 1918. Interviuri și anchete, Text ales și stabilit, studiu introductiv, note și comentarii de Victor Durnea, Chişinău, Editura Știința, 2018; O pagină din istoria Basarabiei. Sfatul Ţării (1917-1918), Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi selecţia imaginilor de Ion Negrei şi Dinu Poştarencu, Chişinău, Editura Prut Internaţional, 2004; Teodor Pavel, Românii și rivalitatea germano-rusă, 1905-1918. Documente, Cluj-Napoca, Editura Accent, 2003; Relațiile româno-sovietice. Documente, vol. I, 1917-1934, redactor responsabil al ediției române: Dumitru Preda, traducerea notelor din limba rusă: Mioara Nanu și Vitalie Văratec, București, Editura Enciclopedică, 1999; Ion Țurcanu (editor), Sfatul Țării. Documente, vol. I, Procesele-verbale ale ședintelor în plen, Chișinău, Editura Știința, 2016; Ziarele românești despre Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei, vol. I, Promovarea idealului Unirii Basarabiei, Transilvaniei și Bucovinei, 21 Martie-15 Decembrie 1917, vol. II, Basarabia pe calea Unirii cu România, 16 Decembrie 1917-8 Aprilie 1918, articole selectate și editate de Marius Diaconescu, Andrei Florin Sora (coordonatori) et alii, București, Editura Ars Historica, 2018.

Jurnale, memorii, relatări: Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. IV, partea a V-a, 1917-1918, București, Editura Humanitas, 1993; Onisifor Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească. Analiza unui proces istoric, însoțită de 186 documente, vol. I, Cluj, 1926; Idem, Pe baricadele vieții. În Basarabia revoluționară (1917-1918). Amintiri, Ediție îngrijită, prefațată, tabel cronologic, note, bibliografie și indice de nume Octavian O. Ghibu, Chișinău, Editura Universitas, 1992; Pantelimon Halippa, Cronica vieții mele. Amintiri, dactilogramă aflată la ANIC, Colecția 60 (Amintiri, memorii și însemnări...), dosarele 501/2 și 502/2; Idem, Note fără dată, dar cu judecată, manuscris aflat la ANIC, Colecția 60 (Amintiri, memorii și însemnări...), dosar 504; Idem, Sfatul Țării, manuscris aflat la ANIC, Colecția 60 (Amintiri, memorii și însemnări...), dosar 505; Idem, Figuri basarabene, manuscris aflat la ANIC, fond Pantelimon Halippa, dosar 110/FD; Ion Inculeț, O revoluție trăită, alcătuire Ruxandra Mihăilă, Chișinău, Editura Universitas, 1994; Ion Jalea [Liviu Rebreanu], Basarabia: descrierea – istoria – unirea împreună cu harta Basarabiei, București, Editura Steinberg, 1918; Lui Alexandru Marghiloman. Omagiu cu prilejul unei îndoite aniversări. Prietenii și admiratorii lui, București, Tiparul „Cultura Națională”, 1924; Gheorghe Gh. Mârzescu, Fapte și impresii zilnice (1917-1918), Ediție îngrijită și note de Ioan Lăcustă, București, Editura Curtea Veche, 2004; Ioan Pelivan, Unirea Basarabiei cu Patria Mamă, dactilogramă aflată la ANIC, Colecția 60 (Amintiri, memorii și însemnări...), dosar 607/2; Alexandru Marghiloman, Note politice, 1897-1924, vol. III, 1917-1918, București, Editura Institutului de Arte Grafice „Eminescu” S.A., 1927; M.C. Schina [general], Basarabia, ianuarie 1918-iunie 1919, Bucureşti, Institutul de arte grafice „Lupta” N. Stroilă, 1938; Ovid Țopa, Amintiri din Țara Fagilor, vol. II, ediție îngrijită de Iolanda Malamen, introduceri de Ion Bogdan Lefter şi Barbu Cioculescu, București, Editura Tracus Arte, 2012; Duiliu Zamfirescu, În Basarabia, București, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2012.

Lucrări generale și speciale: Gheorghe V. Andronachi, Albumul Basarabiei. În jurul marelui eveniment al Unirii, Chișinău, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Chişinău, 1933; Alberto Basciani, Dificila unire. Basarabia și România Mare, 1918-1940, Traducere din italiană de George Doru Ivan și Maria Voicu, Chișinău, Editura Cartier, 2018 [ediția originală 2007]; Petre Cazacu, Moldova dintre Prut şi Nistru. 1812-1918, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1992 [ediția originală circa 1924]; Ștefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu şi documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918, Prefaţă de Constantin C. Giurescu, Schiţa biografică de Iurie Colesnic, Chișinău, Editura Universitas, 1993 [ediția originală 1929]; Gheorghe E. Cojocaru, Integrarea Basarabiei în cadrul României (1918-1923), București, Editura Semne,1997; Idem, Sfatul țării: itinerar, Chișinău, Editura Civitas, 1998; Iurie Colesnic, Sfatul Țării. Enciclopedie, Chișinău, Editura Museum, 1998; Idem, Generaţia unirii, Chișinău, Editura Museum, București, Fundația Culturală Română, 2004; Iulian Fruntașu, O istorie etnopolitcă a Basarabiei, 1812-2002, Chișinău, Editura Cartier, 2002; Istoria Moldovei, vol. III, Moldova în perioada contemporană (1917-începutul secolului al XXI-lea), coordonatorul proiectului Sergiu Nazaria, Chișinău, Asociația Istoricilor și Politologilor „Pro-Moldova”, 2016; Charles King, Moldovenii, România, Rusia și politica culturală, Traducerea Diana Stanciu, Chișinău, Editura Arc, 2002 [ediția originală 2000]; Izeaslav Levit, An de răspântie. De la proclamarea Republicii Moldovenești până la desființarea autonomiei Basarabiei (niembrie 1917-noiembrie 1918), Chișinău, Universul, 2003; Sergiu Nazaria, Victor Stepaniuc, Problema basarabeană și interpretările ei în istoriografie: de la apariție la tratatele de la Paris (1917-1947), Chișinău, f.e., 2010; Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chișinău, Editura Cartea Moldovenească, 1991 [ediția originală 1923]; Gheorghe Negustor, Mircea-Cristian Ghenghea (editori), De la Imperiu la Regat. Românii basarabeni și Marele Război, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2018; Valeriu Popovschi, Biroul de organizare al Sfatului Țării (27 octombrie-21 noiembrie 1917)/ Republica Democratică Moldovenească (Formarea și evoluția,1917-1918), volum îngrijit de Gheorghe E. Cojocaru, București – Brăila, Editura Academiei Române, Muzeul Brăilei „Carol I”, Editura Istros, 2017; Dumitru Seserman, Acțiunile Armatei Române în spațiul dintre Carpații Orientali și Nistru (1917-1920), București, Editura Universității Naționale de Apărare, 2004; Constantin I. Stan, „Activitatea refugiaților ardeleni, bănățeni și bucovineni în Basarabia (1917-1918)”, în Apulum, vol. XXXI, pp. 427-440; Vasile Stati, Istoria Moldovei, Chișinău, Vivar – Editor, 2002; Marin C. Stănescu, Armata română şi unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România. 1917-1918, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1999; Victor Stratan, Alexandru Gorun, Moș Ion Roată, Siguranța și „Unirea”, Chișinău-Iași, 2003; Glenn E. Torrey, România în Primul Război Mondial, traducere de Dan Criste, București, Editura Meteor Publishing, 2014; Ion Țurcanu, Sfatul Țării. Istoria zbuciumată a unei importante instituții politice basarabene din anii 1917-1918, Chișinău, Editura ARC, 2018; Idem, Unirea Basarabiei cu România. Preludii, premise, realizări, 1918, Chișinău, Tipografia Centrală, 1998; Z. Ornea, Viața lui C. Stere, vol. II, București, Editura Cartea Românească, 1991.

Anul Centenarului a generat o efervescență intelectuală deosebită pe ambele maluri ale Prutului, fapt concretizat printr-o abundentă activitate de editare și publicare a lucrărilor dedicate evenimentului Marii Uniri de la 1918. Un loc aparte în acest peisaj editorialist variat l-a ocupat scoaterea la iveală a documentelor de epocă, multe dintre ele ascunse timp de un secol, care odată intrate în spațiul public și academic, schimbă profund percepțiile asupra evenimentelor din 1917-1918. Una dintre aceste publicații – Basarabia în Parlamentul Marghiloman – apărută în acest an la editura „Știința” sub îndrumarea lui Mihai Papuc, prezintă stenogramele ședințelor Parlamentului Român de la Iași din vara anului 1918, selectate și examinate de cercetătorul ieșean Victor Durnea.

Incursiunea în dezbaterile și discursurile parlamentare ale anului 1918 este importantă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, ele ne transferă imaginar în ambianța unei perioade deosebit de dificilă pentru statul român, care între 1916-1918 a fost restrâns la a treia parte din teritoriul său. Întreaga Moldovă, fără Basarabia, Bucovina, cu inamicul amplasat pe linia Nămoloasa – Focşani – Brăila a găzduit 1 200 000 de români plus încă un milion de ruşi, militari ai armatei imperiale, aliată, membră a Antantei. La Iaşi s-au mutat familia regală, Parlamentul şi Guvernul, dar şi instituțiile administrative ale statului român. Tot aici a fost adus şi tezaurul ţării care mai târziu a fost evacuat în două transporturi în Rusia de unde, din păcate nu a mai fost înapoiat. Prin urmare, această perspectivă este una deosebit de relevantă pentru înțelegerea realităților în care de la Vechiul Regat s-a ajuns la „Moldova mică” și apoi la „România Mare”.

În al doilea rând, o incursiune în ambianța parlamentară a anului 1918 este interesantă pentru cititorul nostru pe motivul unirii Basarabiei cu România, care a stat în epicentrul dezbaterilor din Parlamentul român. Stenogramele ne arată conjunctura politică și militară în care s-a produs fenomenul, principalii factori care au contribuit la pregătirea și realizarea lui, relația dintre puterea politică, voința populară și factorul militar, funcționarea axei Iași-Chișinău, ne arată cine este autorul Declarației de Unire din 27 martie/9 aprilie 1918 și a celor 11 condiții care au stat la baza intrării Basarabiei în cadrul statului român.

În al treilea rând, cercetarea documentelor parlamentare ale perioadei ne oferă o perspectivă asupra realităților din Basarabia acelor timpuri, ne prezintă percepția clasei politice românești asupra acestor realități, descrie relațiile basarabenilor cu România până la războiul mondial, se pronunță asupra independenței Republicii Democratice Moldovenești, asupra situației de anarhie și criză de la Chișinău, asupra intrării trupelor române în Basarabia și relațiilor dintre populația locală și această armată, ele iau în dezbatere problema rechizițiilor, instituirea funcției de guvernator și rolul acestuia în guvernarea Basarabiei. Prin urmare, prezintă o perspectivă absolut inedită și novatoare asupra istoriei noastre, făcută într-un context de rivalitate politică între guvernul Marghiloman și adversarii săi politici, care au atacat fără menajamente pozițiile guvernării în problema Basarabiei. Deși într-o situație critică de război și constrângere, ambianța din Parlamentul român al anului 1918 a fost una absolut democratică, în care libertatea cuvântului și a opiniei a prevalat cu desăvârșire.

În al patrulea rând, discuțiile din Parlamentul român al anului 1918 răstoarnă mai multe mituri și stereotipuri legate de cine, unde și când a inițiat pregătirile în vederea realizării unirii Basarabiei. Majoritatea scrierilor românești, multe influențate de impactul realizării României Mari, altele de chiar ambianța existentă în Parlament, susțin că unirea a fost determinată de mișcarea națională a românilor basarabeni, de dorința lor de a se reuni cu frații lor de peste Prut, iar acest deziderat a fost realizat prin votul Sfatului Țării din 27 martie.

O privire asupra luărilor de cuvânt din cele două camere ale Parlamentului ne arată că, în realitate, fenomenul Unirii a fost mult mai complex. Punctele de vedere diferite, atât din partea oamenilor politici din Vechiul Regat, cât și a celor din Basarabia, întruniți pentru prima oară după o sută de ani într-o instituție românească liberă și democratică, vor surprinde cititorul nostru prin contestarea inițiativei populare în realizarea unității românești, vor arăta că acest fapt s-a datorat nu doar Sfatului Țării, ci poate chiar într-o măsură mai mare statului român, aflat la acel moment la Iași. Dar ce relevă aceste dezbateri în mod expres este rolul imposibil de neglijat în realizarea unirii Basarabiei pe care l-au avut Puterile Centrale. Contrele acerbe dintre conservatorii lui Marghiloman și adversarii lor politici, în mod special A.C. Cuza și Take Ionescu, scot la iveală mărturii confirmate și în alte surse documentare și memorii privind acceptul deschis al germanilor și austriecilor privind realizarea unirii Basarabiei cu România

În cele din urmă, stenogramele dezbaterilor parlamentare ne oferă o posibilitate unică de a cunoaște activitatea basarabenilor în Parlamentul României, o primă experiență de acest gen pentru românii dintr-o provincie înstrăinată timp de un secol de dominația rusă. Alături de prezența lui Alexandru Averescu și a lui Constantin Stere, basarabeni prin descendență, dar deja cu experiență politică în Vechiul Regat, prezențe active în Parlamentul României în 1918, odată cu realizarea Unirii, vor deveni Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, și Daniel Ciugureanu, Directorul General al Republicii Democratice Moldovenești. Pentru a clarifica situația, cu excepția lui Averescu, restul basarabenilor nu erau membri ai Parlamentului român. În primăvara-toamna anului 1918 Stere era de jure președinte al Sfatului Țări, iar Inculeț și Ciugureanu erau miniștri-delegați ai Basarabiei în guvernul român. Prezența lor în organul legislativ român este atestată tocmai din perspectiva calităților politice pe care le aveau la acel moment și acest fapt adaugă greutate discursurilor și dezbaterilor pe care le-au avut în problema Basarabiei.

Câteva cuvinte în încheierea primei părți despre „Parlamentul de la Iași” și activitate sa legiuitoare între 1916-1918. Obligate să părăsească Bucureștii, oficialitățile române au fost puse în situația de a evacua principalele instituții de stat, urmând a fi instalate la Iași. Odată cu membrii guvernului şi personalul ministerelor, au luat drumul retragerii şi reprezentanții națiunii române - senatorii şi deputații -, cei care urmau a se întruni pentru deschiderea unei noi sesiuni a Corpurilor legiuitoare.

La 9 decembrie 1 916, în faţa senatorilor şi a deputaţilor adunaţi în sala Teatrului Naţional din Iaşi, regele Ferdinand I prezenta mesajul de deschidere a Corpurilor legiuitoare, considerate „Parlamentul unității naționale”. După câteva ședințe, dintre care cea mai memorabilă a fost din 14 decembrie, la care au luat cuvântul N. Iorga, Ionel I.C. Brătianu și Take Ionescu, la 16 decembrie lucrările Parlamentului român au fost suspendate. Se vehicula tot mai des ideea că suveranul și Parlamentul vor fi evacuați în Rusia din cauza invaziei iminente a armatelor germane, fiind propuse mai multe orașe, iar o parte din parlamentarii români se refugiase deja în Rusia.

La 8 martie 1917, în sala Teatrului National, erau redeschise lucrările Camerelor legiuitoare, chiar dacă nu toţi reprezentanții națiunii răspunseseră actului de convocare semnat de suveran şi primul ministru. Unii dintre parlamentari se aflau încă în zona ocupată, iar alţii se vedeau obligați să suporte supliciul unei evacuări forțate oarecum, fiind răspândiți în Herson, Rostov, Ekaterinoslav, Kiev, Odesa, etc. Prin urmare, ședințele Parlamentului vor fi iarăși suspendate. Aceste suspendări repetate erau justificate de faptul că mulți parlamentari continuau a se afla fie in Rusia, fie in zona ocupată a țării, astfel încât, Camerele nu întruneau numărul reglementar.

La 6 mai 1 917, lucrările sesiunii parlamentare ieșene erau reluate, cu misiunea expresă de a se adopta modificările constituționale reclamate de necesitatea realizării reformelor așteptate de întreaga țară – reforma agrară și cea electorală, anunțate încă în februarie 1914. La 22 martie 1917, regele adresase o proclamație soldaților, în care se angaja să le acorde „dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul”, asigurându-i, totodată, de „o largă participare la treburile statului”. În primăvara anului 1917, o nouă amânare devenise nu numai riscantă, dar şi imposibilă. Primejdia unei mișcări revoluționare devenise iminentă, amenințând existența dinastiei și a statului însăși, astfel încât aceste legi vor fi adoptate.

Derularea ulterioară a evenimentelor interne şi internaționale n-au permis decât reluarea temporară a dezbaterilor parlamentare. Înfrângerile de pe front și condițiile umilitoare impuse de Puterile Centrale au dus la succesiune de guverne: Guvernul Ion I.C. Brătianu (11 decembrie 1916 – 28 ianuarie 1918) va fi schimbat de Guvernul Alexandru Averescu (29 ianuarie - 4 martie 1918), care la rândul său va fi înlocuit cu Guvernul Alexandru Marghiloman (5 martie - 23 octombrie 1918). Acesta va semna la 7 mai 1918 pacea cu Puterile Centrale, considerată o perioadă îndelungată „trădare națională”, dar care în realitate a salvat entitatea statală a Românei.

Conștient de faptul că Parlamentul „unității naționale” va fi dizolvat, Brătianu cerea „să lăsăm ca un simulacru de parlament, ales sub ocupația dușmană, să ratifice un simulacru de pace, a cărui inexistență constituțională o vom învedera la timp, când rezultatul final va repune, cum nu mă îndoiesc, din nou chestiunea noastră”.

Știind de toate acestea şi pretextând că Parlamentul nu a mai reușit să-și reia lucrările, neîntrunind numărul de deputaţi şi senatori reglementar, noul guvern a hotărât dizolvarea Corpurilor legiuitoare. In Parlamentul nou ales, care urma a ratifica pacea de la București, nu au lipsit, însă, manifestările şi declarațiile care cereau continuarea luptei pentru desăvârșirea unității naționale. Chiar Mesajul prin care regele deschidea, la 4 iunie 1918, sesiunea noilor Corpuri legiuitoare înscria în programul viitoarelor dezbateri parlamentare, continuarea discutării problemei refacerii naționale. Atât împrejurările interne și internaționale, survenite după 7 mai 1918, cât şi structura noilor Corpuri legiuitoare în care nu erau reprezentate toate provinciile României şi nici toate formațiunile politice, făceau ca „Parlamentul Marghiloman” să nu mai continue întru totul opera fostului forum legislativ.

Ratificând pacea de la București, parlamentarii întruniți la Iași considerau votul lor ca un act de circumstanță, dictat de o conjunctură defavorabilă, deoarece, „cu drept cuvânt, acestui tratat, în loc de a i se zice tratat de pace, i s-ar fi putut zice, mai exact, regulament al unei țâri ocupate, căci, așa cum el este încheiat, nu poate fi considerat decât ca rezultat al unei capitulațiuni”.