1918-2018: o istorie necunoscută a CENTENARULUI

Așa au botezat ziarele ieșene și bucureștene zilele de 13-14 august 1918, când cei trei deputați basarabeni, rând pe rând, se vor ridica la tribuna Parlamentului român, pentru a răspunde interpelărilor și a expune situația din Basarabia. Întâi Daniel Ciugureanu, așa cum am văzut în articolul precedent, la 13 august a luat cuvântul pentru a da explicație interpelării deputatului Mihail Văgăunescu, dar și unor afirmații făcute (în treacăt) de un alt deputat, N. Lupu Kostaki jr. Premisa de la care pornea fostul Prim-Director al RDM era legată de vizita marilor proprietari basarabeni la Iași și demersurile acestora împotriva modului în care Sfatul Țării preconiza să realizeze reforma agrară. În acest context a devenit cunoscut faptul că marii funciari doreau să se organizeze într-un partid – Partidul Progresist din Basarabia, apoi într-o „Uniune” sau „Sindicat”, idee la care s-a renunțat ulterior.

O completare importantă la discursul lui Daniel Ciugureanu a venit în

aceeași ședință din partea celui de-al doilea ministru basarabean, Ion Inculeț. În cele din urmă, „Zilele Basarabiei” au fost încoronate de discursul rostit, la 14 august 1918, de Ioan Pelivan, noul deputat al Parlamentului român, proaspăt delegat de alegerile parțiale, ținute în ajun la Iași.

Precizarea lui I. Inculeț este deosebit de prețioasă pentru înțelegerea transformărilor identitare care s-au produs în Basarabia în anii 1917-1918, mai ales în raport cu românii din Vechiul Regat. Acesta se întreba ce trebuie de făcut ca norodul basarabean, complet uitat de români și care a trăit o sută și mai bine de ani sub jugul străin, să nu se înstrăineze de mama lui, România? Și tot el răspundea prin prisma propriilor experiențe avute în ajun: „Când au venit trupele române în Basarabia, eu am ieșit înaintea dlui general Broșteanu. Întorcându-mă înapoi, am adunat pe reprezentanții regimentelor noastre naționale și le-am spus cine sunt românii care se apropie de Chișinău. Vă spun că pentru mine a fost o mare surprindere când am văzut cum deodată s-au schimbat sufletele soldaților noștri și cum ei, care trăiau bine cu bolșevicii, tot în noaptea aceea s-au sculat încontra bolșevicilor, prinzându-i pe străzile orașului și luându-le automobilele și alte bogății pe care bolșevicii vroiau le treacă peste Nistru. Iată cum degrabă s-a trezit sentimentul național în soldatul nostru național. Tot așa se poate trezi sufletul tuturor românilor basarabeni.

Eu am vizitat în timpul de pe urmă peste o sută douăzeci de sate și peste tot locul am aflat că dacă îi lămurești țăranului ce este românul și România, îi câștigi inima și sufletul. Dar numai trebuie să ne purtăm bine cu țăranul acesta. Noi trebuie să ne purtăm ca oamenii culți și anume aceasta lipsește. Am spus dlui Prim-Ministru că împotriva celor care nu se poartă bine în Basarabia să fie luate cele mai aspre măsuri. Acuma armata e retrasă de pe la sate, așa că primejdie din partea ei nu va mai fi. Din altă parte, ne-am înțeles ca în Basarabia să nu se mai facă rechiziții, care produceau cele mai mari nemulțumiri.

Într-un alt sat, Leușeni, m-am oprit și am vorbit cu țăranii, întrebându-i cum merge cu românii. Mi-au răspuns că merge bine, că românii sunt de-ai noștri și cu dânșii ne înțelegem bine. I-am întrebat ce nemulțumire au și am aflat următoarele: jandarmii scot în fiecare noapte câte zece țărani pentru gardă. Le-am spus jandarmilor să se poarte ca niște apostoli în Basarabia, de aceea au fost trimiși aici.

Dacă vreți ca Basarabia să fie o floare a neamului nostru, trebuie să nu îndepărtăm sufletul țăranului. Țărani au fost mai toți cei din Sfatul Țării care au votat Unirea..., dar trebuie să ne purtăm cu dânsul cât de bine, cât de moale, cât de blând și trebuie mai ales să nu-l înșelăm în chestiunea agrară. Chestiunea agrară la noi nu e atât o chestie socială, cât o chestiune națională”.

Ziarele de la București și de la Iași precizează că prim-ministrul a dat „un răspuns” la aceste două cuvântări. Era vorba de fapt de o „întrerupere”, de un comentariu făcut după cuvântările miniștrilor basarabeni.

Alexandru Marghiloman ar fi spus: „Dezbaterea aceasta a venit în fața D-voastră din lipsa de experiență parlamentară a tinerilor miniștri basarabeni (afirmația nu corespundea adevărului, ambii erau versați politic, mai ales Inculeț, care fusese membru al Sovietului din Petrograd și președinte al Sfatului Țării – n.a.). Trebuie să se știe că chestiunea basarabeană e foarte blândă. Cuvintele spuse aici sunt răstălmăcite. Nu trebuie să vedem în toți marii proprietari basarabeni răi români. Ei mi-au făcut impresia unor oameni inteligenți și mulți dintre ei știau românește. Că s-au arătat credincioși Țarului Rusiei era firesc; erau supuși ruși. Dar și la noi au fost români care s-au arătat credincioși Rusiei”.

La 14 august 1918, în ședința Camerei Deputaților lua cuvântul Ioan Pelivan, care de fapt era patriarhul mișcării de renaștere națională din Basarabia și cel mai ilustru reprezentant al Blocului Moldovenesc din Sfatul Țării. Într-o cuvântare devenită celebră în epocă și îndelung ovaționată de întreg Parlamentul, fără deosebire politică, acesta venea în primul rând să mulțumească Iașului pentru faptul că prin majoritatea voturilor date la 13 august pentru candidatura sa, „a ținut cel mai frumos examen de maturitate națională și de conștiință adevărat românească”.

Pelivan ne dezvăluie subtilitățile ajungerii sale în Parlamentul român, la „gestul frumos din partea câtorva români inimoși și patrioți, care au luat inițiativa candidaturii mele și această candidatură a fost susținută de marea majoritate de voturi a Colegiului al III-lea din Iași”. Apoi printr-un gest de modestie, care l-a caracterizat întotdeauna, a precizat că fiind „basarabean și democrat, cum mă cred, niciodată n-am înțeles să-mi pun candidatura acolo unde norodul, poporul nu ne știe, nu ne cunoaște. Dar am crezut că deputăția în Sfatul Țării Românești nu prezintă niciun avantaj personal, am crezut întotdeauna că deputăția este o datorie, o povară și o răspundere, atât înaintea alegătorilor, cât și înaintea Țării și chiar înaintea întregului neam românesc”.

În cuvântarea sa, Ion Pelivan făcea o retrospectivă a politicii de deznaționalizare a Basarabiei întreprinsă de autoritățile țariste, care „a[u] stârpit graiul nostru românesc; când acest grai, prin care se exprimă sufletul nostru românesc, a fost dat afară din toate așezămintele Țării, din judecătorii, din administrație, din școale și biserici; când se urmăreau chiar și cântecele românești; când cuvântul „moldovean” era sinonim cu „berbec” și „cap de bou” și ajunsese cuvânt de batjocură și ocară; când rușii au întrebuințat toate mijloacele ca să schimbe chiar și numirile de familie, de orașe, de străzi; când în loc de strada Iașului și altele, care ne reaminteau de trecutul nostru românesc, ne-am pomenit cu străzile lui Pușkin, Jukovski, Gogol, Kutuzof și așa mai departe”.

„Odată cu Unirea, preciza Pelivan, au venit la Patria-mamă trei milioane de locuitori, dintre care mai bine de două milioane erau români adevărați, români neaoși, au venit cu această unire și peste 4 jum. milioane hectare de pământ, împreună cu atâtea cetăți cu cele mai strălucite nume, ca Hotinul, Soroca, Tighina și cetatea Albă, unde și azi se simte duhul nevăzut al marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Declarând că nu este membru nici a unui partid sau a unei grupări politice, Pelivan anunța că va căuta să folosească din programele tuturor partidelor ceea ce va ajuta pentru binele românilor. Trei lucruri erau primordiale pentru fruntașul basarabean: realizarea reîntregirii neamului românesc de pretutindeni, democratizarea țării și chestiunea agrară, pe care o vedea realizată în tot spațiul românesc, nu doar în Basarabia. Venind în continuarea precizărilor lui Inculeț și parcă oferind o replică lui Marghiloman, Ion Pelivan declara că „în țara românească se află o clasă care e cea mai numeroasă și care totodată e și cea mai obijduită. Țărănimea românească, ca și la noi, până mai deunăzi, zace în cea mai mare beznă de sărăcie și de întuneric. Țărănimea românească, care niciodată nu a știut ce înseamnă a fi laș, trădător și dezertor, care prin fiii săi, ostașii noștri, a știut totdeauna să apere cu vitejie hotarele țării, această țărănime este izvorul tuturor forțelor noastre sufletești, a puterilor noastre materiale și spirituale, această țărănime trebuie odată și odată îndreptățită”.

Încheierea cuvântării lui Pelivan, deși puțin cunoscută în posteritate, rămâne antologică pentru înțelegerea acestui om politic: „Domnilor deputați, în Rusia am fost revoluționar, am fost în contra monarhiei rusești, dar, domnilor, de când Basarabia s-a făcut una cu patria română, strig în gura mare – să trăiască Regele Ferdinand al României, acest rege democrat”.

La începutul lunii august 1918, problema Basarabiei revine în dezbaterile Parlamentului român, deputatul Mihail Văgăunescu interogând audiență, dar cu referire explicită la deputații basarabeni, dacă se știe de vizita marilor proprietari basarabeni la Alexandru Marghiloman și ce rost are această vizită. Văgăunescu întreba miniștrii basarabeni dacă aveau știință că proprietarii veniți de peste Prut au prezentat prim-ministrului un memoriu, dar în același timp se interesa dacă aceștia știu că „în urma unirii cu România funcționarii administrativi care se trimit din România în Basarabia nu-și îndeplinesc datoria cum trebuie”.

Răspunzând acestor interpelări, la 13 august 1918, Daniel Ciugureanu, fost Prim Director al Republicii Democratice Moldovenești, delegat din partea Basarabiei în guvernul Marghiloman și deputat în Parlamentul român din Colegiul I Iași, va prezenta un amplu raport asupra situației din Basarabia, în special asupra chestiunii agrare, care rămâne în mare parte necunoscut istoriei.

Ciugureanu recunoștea că avea știință de faptul că o delegație a proprietarilor mari din Basarabia a venit la Iași și că „a fost primită cordial de unii proprietari de aici, fapt care a îngrijorat pe conducătorii mișcării democratice și pe țăranii din Basarabia, care așteaptă cât de curând rezolvarea chestiunii agrare de către o comisie a Sfatului Țării, conform declarațiunii Unirii”. Prin urmare, pentru că reforma agrară era privită ca opera politică și economică cea mai importantă pentru viața Basarabiei și a întreg neamului românesc, ministrul și deputatul basarabean dorea o clarificare „pentru a nu rămânea nicio îndoială de neînțelegere între pătura conducătoare a trebilor și vieții din Basarabia și guvernul central”.

Potrivit lui Ciugureanu, chestiunea agrară era strâns legată cu mișcarea națională și cunoscând elementele „care au adus Basarabia la sânul României, veți putea singuri judeca care trebuie să fie soluțiunea chestiunii agrare spre folosul Basarabiei și al neamului moldovenesc de acolo”. În continuare, discursul este structurat în câteva puncte, pe care le vom relata conform stenogramei Parlamentului:

1. Intelectualii basarabeni ieșiți din țărănime și țărănimea

„Basarabia era o gubernie ca multe altele din vastul Imperiu Rusesc. Boierii, orășenii, intelectualii erau în mare parte rusificați. Țărănimea, deși vorbea în limba moldovenească, pe care a păstrat-o neatinsă în acești 106 ani de subjugare politică, era însă înstrăinată sufletește prin acțiunea popilor și cinovnicilor ruși sau rusificați. E o mare greșeală ce se face a crede că țărănimea avea o conștiință națională; dacă țărănimea, care a păstrat limba strămoșească, ne-a dat totuși concursul prin numeroase elemente ieșite din sânul ei, pe urma revoluției, pentru a aduce Basarabia la patria-mumă, aceasta se explică prin mișcarea ce a deșteptat-o un mănunchi de luptători intelectuali moldoveni. Un singur focar de cultură a fost în Basarabia, acela din jurul gazetei „Cuvânt Moldovenesc”, din care făceau parte mai toți luptătorii de acum ai Basarabiei, între care și dl Pelivan, care poate azi se va bucura de sufragiul cetățenilor vechii capitale a Moldovei pentru a veni și aici, în mijlocul nostru la lucru (în acea zi, la 13 august, în urma alegerilor parțiale de la Iași, Ion Pelivan va fi ales deputat în Parlamentul României – n.a.).

2. Niciun ajutor de la boieri

Greutățile erau nețărmurite, eram puțini noi ce trebuiam să lucrăm sub grozavul regim țarist; nu aveam nici bani, nici cărți, nici jurnale române și niciun ajutor material sau moral de undeva. Noi n-am găsit niciun sprijin nici la intelectualii de peste Nistru și nici la boierii noștri care azi vin aici la Iași și fac pe bunii patrioți și bunii români. Dacă noi n-avem nicio dragoste și niciun respect pentru boierimea noastră din Basarabia, aceasta se datorește operei urâte de subjugare a moldovenilor ce au făcut ei sub regimul rusesc

O excepție care confirmă regula a fost și la noi; un singur boier am avut noi în Basarabia, care a simțit interesele neamului și nevoile țăranului, un boier vechi, fost și rămas moldovean, al cărui nume sfânt vă e cunoscut, desigur, ca întregului neam românesc – este Vasile Stroescu! Vasile Stroescu a înțeles și a lucrat spre sprijinul cauzei naționale nu numai cu cuvântul și încurajarea morală, dar și materială, atât de necesară oricând și cunoscută D-voastră.

3. Reprezentanții oligarhiei basarabene erau mai ruși decât rușii de la Moscova

Pe când unul singur, dl Vasile Stroescu a lucrat de zeci de ani și a ajutat-o, așa mare operă națională, să vă spun ce au făcut acești boieri care vin să se prezinte în fața D-voastră ca buni români. Când stăpânirea rusă voia să ne acorde câte ceva pentru neam și pentru popor, reprezentanții de atunci, boieri, preoți și înalți funcționari se opuneau; așa când toate națiile Rusiei au primit școală primară în limba maternă, noi am fost, mulțumită conducătorilor noștri de atunci, lipsiți de acest drept natural, considerând, așa cum a spus rusificatorul Ghepețki în numele tuturor reprezentanților boieri ai Basarabiei că „cei ce pot dori școală națională sunt aceia ce vor să rupă din statul rus”. Reprezentanții basarabeni s-au arătat mai ruși ca cei de la Moscova.

4. Slugărnicie veche

Slugărnicia și inconștiența aceasta nu datează de acum sau de la 1878 sau 1871, când Basarabia a fost schimbată din oblastie în simplă gubernie. Iată declarația făcută Țarului de boierii basarabeni – și pe atunci printre ei erau mai mulți moldoveni ca acum – la 1854, în timpul Războiului Crimeii, în care spuneau că „nu sunt jertfe pe care nobilimea basarabeană, așezată la granița dușmanilor (subliniat Ciugureanu – n.a.), nu le-ar aduce întru apărarea Credinței, Țarului și a Rusiei”. Boierii chiar moldoveni din Basarabia de la 1854 se arătau nu numai că se leapădă de neamul moldovenesc de care n-aveau iubire, dar socoteau statul din care a fost răpită Basarabia ca un stat dușman.

5. Revoluția rusă îngăduie desfășurarea mișcării intelectualilor moldoveni

Mântuirea a venit chiar mai degrabă cum ne-am așteptat noi. În martie anul trecut a izbucnit revoluția rusească, care ne-a dat putință de a desfășura o propagandă națională mai largă. Au urmat numeroase congrese, la care a fost pregătită organizarea autonomă a Basarabiei și din care au ieșit acele elemente care au compus în curând Sfatul Țării. Când s-a deschis Sfatul Țării, ne-am găsit în fața a o mulțime de dușmani. Marii proprietari, care nu ne-au ajutat niciodată în trecut, nici atunci nu au venit să ajute. Alături de ei s-au ridicat mai târziu contra Sfatului Țării mulți streini: ruși, ovreii, bulgarii, ș.a. Mai târziu, au venit de pe front bolșevicii, care sub ațâțarea streinilor au căutat prin baionetă și foc să gonească ordinea și Sfatul Țării. Și când am văzut noi că străduințele noastre sunt amenințate de bolșevici și streini, atunci ne-am îndreptat către țara-mumă ...și am continuat opera noastră creatoare, care a fost încoronată în ziua de 27 martie prin unirea definitivă a Basarabiei la România.

7. Marii proprietari și Unirea

La lucrarea noastră nu au luat parte marii proprietari; dar imediat ce armata română chemată de noi a intrat în țară și a făcut liniște, proprietarii au început a bate drumul Iașului, a căuta un sprijin pentru interesele lor. Acum au venit iar domnii proprietari la Iași, dar nu știu dacă au prezentat sau nu un memoriu guvernului (la această remarcă a intervenit Marghiloman care a declarat că proprietarii din Basarabia nu i-au prezentat niciun memoriu – n.a.).

Noi credem că guvernul român nu va trece peste Declarația de Unire de la 27 martie pentru a satisface cererile câtorva proprietari în paguba masei poporului... Declarațiile dnului Marghiloman nu lasă nicio îndoială în ce privește viitoarea reformă agrară în Basarabia. În tot cazul, noi, miniștri basarabeni, vom căuta să stăm aici ca o strajă pentru respectarea condițiunilor, care au fost primite la 27 martie.

8. Anexiune sau Unire?

Acum vă mai spun un lucru: de multe ori au auzit spunându-se de unii, de ce, când ați făcut Unirea ați pus condițiuni? Ca buni români, puteați înfăptui Unirea fără nicio condițiune; ce vă trebuie condițiuni? Am pus condițiuni, fiindcă ne-am gândit că, sprijinindu-ne pe poporul nostru moldovenesc din Basarabia, ajungem la un scop național și că trebuie să răsplătim poporului; și am înțeles că răsplata să fie în condițiunile ce s-au pus pentru rezolvarea chestiunii agrare. Pentru noi era satisfacțiunea dublă, că am făcut și o faptă națională și, pe de altă parte, că am garantat poporului un viitor mai frumos.

9. Uneltirile din Basarabia

Acum să trec la o altă parte a întrebării dnului Văgăunescu. Domnilor, vă voi spune că lucrurile nu merg tocmai bine în Basarabia. La Chișinău cineva mi-a dat o proclamațiune în care Inculeț și cu mine suntem amenințați cu moartea, fiindcă am vândut Basarabia. La Odessa este un birou de emigranți, care răspândesc astfel de proclamațiuni, care speră ca Rusia să fie restabilită vreodată. La întrebarea dnului Patrașcanu, care este cauza agitațiilor, am să răspund că Basarabia era o țară rusificată și să nu greșiți să credeți că Basarabia avea o înfățișare națională. Chiar și domnii care vin aici și se împrietenesc cu D-voastră, vin pentru că moșiile lor sunt amenințate și pentru a le salva sunt gata să-și schimbe suveranul când voiți. Chiar oamenii aceștia, care pot schimba supușenia lor după placul suveranului, fie rus, fie român, fie chinez, cu toate acestea sunt foarte nemulțumiți. Ați citit prin ziare că profesorii nu vor să depună jurământul. Domnii profesori cred că pot rămânea în serviciul statului fără să depună jurământ și dacă nu li se admite, ei pleacă. Au plecat funcționarii de la Poștă, au plecat funcționarii de la Căile Ferate, vor pleca mulți.

10. Adevăruri fără jignire

Nu am voit să jignesc pe nimeni și cred că nici nu am jignit pe nimeni. Nu am vrut să jignesc pe boierii moldoveni, am spus numai adevărul. Dar boierimea de acolo și-a pierdut individualitatea etnică. Prin urmare, vom recunoaște că țărănimea basarabeană a avut un instinct superior de rasă, instinct pe care nu-l recunoaștem la boierimea basarabeană.”