Traian Ungureanu

Prima și cea mai importantă neliniște generată de consecințele non-medicale ale epidemiei și articulată într-o teorie non-conspirativă e scenariul unei lumi sub controlul ermetic al tehnologiei de vârf, al rețelelor de date, al corporațiilor reunite într-un bloc global și al colectivismului politic rearticulat ca formulă de aur a societății perfecte. Această temere nu e nouă dar schimbările dictate de apariția epidemiei i-au dat energie și contur. Prima expresie directă și polemică a acestei interpretări a venit cu un an și mai bine înainte de izbucnirea epidemiei. Într-un text care dezvoltă publicistic analize academice mai vechi, Henry Kissinger descria, la mijlocul lui 2018, o tendință potențial fatală: transformarea proiectului modern iluminist și suprimarea lui în noua eră a Inteligenței Artificiale (AI). În aprilie 2020, Kissinger a revenit cu un avertisment care anunța că epidemia va fi momentul de acumulare ce va face posibile transformări dramatice și va clătina sau chiar pune capăt libertății occidentale clasice. Intervențiile lui Kissinger au fost întâmpinate cu un respect precar, aproape incapabil să ascundă aversiunea. Apoi, pe măsură ce epidemia a început să își reverse ciclurile și valurile, iar confuzia colectivă a crescut odată cu programele oficiale de apărare și cu certitudinile schimbătoare ale experților științifici, intervențiile alarmate și profețiile negative au crescut și au luat forme tot mai articulate. În ultimele câteva luni ale lui 2020, a apărut o rețea distinctă și solidă de argumentație care acuză existența unui proiect global de reașezare a lumii. Surse, uneori, discutabile dar, alteori, respectabile, au trecut la critica așa numitului „Great Reset” – genericul care ar desemna o operație coordonată de preschimbare a cadrului economic, politic și moral al lumii, sub direcția unor companii, figuri și organizații omnipotente. Deviza e arborată programativ de World Economic Forum. Semnalele care atestă proiectul Great Reset sunt, deci, atestate și asumate. Pentru mulți gânditori și politicieni aflați în poziții de influență, epidemia e pretextul declarat al unei proiect global în care inechitățile, dezechilibrele și tradițiile perdante ar urma să fie înlocuite cu metode științifice de guvernare, distribuție, securitate și echitate.

Criticii acestor programe se apropie adesea prea mult de febra conspirației, dar intervențiile lor nu sunt lipsite de obiect. Alți critici ai așa numitului Great Reset sunt convinși că febra conspirativă e o eroare și că tot ce a fost descris drept complot global e, de fapt, presiune corporatistă. Cu alte cuvinte, așa numitul complot n-are nevoie de mister pentru că are loc la vedere și nu e nimic altceva decât tentativa de a generaliza practici și interese corporatiste menite să omogenizeze societățile și să înlesnească, astfel, supremația unui model unic. E greu de crezut că această discuție poate fi evitată sau eliminată, fără pierderi majore de cunoaștere și credibilitate. Corproatismul și vechea tentație colectivistă a lumii occidentale sunt demult în conflict cu formele imprevizibile ale autonimiei individuale și de grup.

Un alt tip notabil de reflexie încearcă să aproximeze reacția umană post-epidemie a societăților supuse restricțiilor și formelor tot mai diversificate de control în timpul epidemiei. Într-un fel, mai optimiste decât analizele care anunță captura tehnico-birocratică fără remediu a umanității, aceste analize mizează pe persistența instinctului libertății și pe forța de reacție a societăților. Nici aceste argumente nu merită marginalizarea. În fond, e imposibil de crezut că societăți cu o străveche practică a libertății vor trece fără să tresară prin experiența izolării impuse executiv pe timpul epidemiei.

Nimeni nu poate spune cine are dreptate. E chiar de crezut că o mare parte a siguranței afișate oficial de guverne și de susținătorii fără nuanțe ai liniei oficiale e deplasată. Folosirea repetată și tot mai extinsă a termenului de „negaționist” e comodă și eficientă, acum. Curând, ea ar putea lăsa în urmă un deficit periculos de gândire, curaj și dezbatere. Oricât ar părea de riscant, libertatea deplină de reflexie și expresie trebuie protejată și în timpuri grele. Mai ales în timpuri grele. Altfel, după timpuri grele vor veni timpuri și mai grele.

Dacă vom continua să insistăm că sfârșit înseamnă sfârșit, vom avea o surpriză fără sfârșit. Epidemia pe care o trăim și comentăm de aproape un an e o „molimă” iar asta înseamnă, desigur, că, la un moment dat, „leacul” va fi găsit și răspândirea ei se va opri. Semne în creștere spun că acest moment nu e departe. Ca fapt medical, epidemia se va încheia iar șocul generat de apariția și extinderea ei va fi înghițit de trecut. Ca fapt istoric, însă, epidemia va continua să producă efecte generale, mult dincolo de ce știm, presupunem sau imaginăm. Ordinea pe care epidemia a găsit-o la intrare nu mai există. În locul ei, crește sau e construită o alcătuire nouă, o lume de care nu aveam cunoștință până acum un an. Nu știm precis cum va arăta această nouă formă de existență individuală și socială, dar nici nu putem pune la îndoială apariția ei. Lumea nu se va întoarce și nu va va reînnoda cursul istoric din punctul pe care îl atinsese înainte de declanșarea epidemiei. Problema nu e, deci, dacă, ci cât și cum.

Ne aflăm în unul din acele puncte istorice de cumpănă care despart epoci, încheie tipare de mult cunoscute și deschid experiențe greu de anticipat. Istoria a mai produs asemenea momente de incertitudine explozivă și, de fiecare dată, umanitatea a reacționat la fel: un torent febril de avertismente și teorii riguroase sau imaginare s-a pus în mișcare și susținut, cu zgomot, că a descoperit forma viitorului. Paradoxul acestui efort de anticipație stă în propria ambivalență: nici una din aceste teorii nu a reușit și nu va reuși să descrie adevărul, dar fiecare din aceste teorii a luminat, scurt, frânturi de adevăr, înainte de a le îngropa în aroganță. Știm că acest cocteil cognitiv-profetic-scientist-superstițios a mustit în preajma celor mai radicale schimbări de traiectorie istorică. Astfel, cu exemple extrase din istoria relativ recentă, valul revoluționar francez care a schimbat fața lumii după jumătatea secolului XVII a fost însoțit de o literatură agitată care a amestecat teorii economice, proiecte și sociale reformatoare cu denunțul vast al conspirației masonice. Un autor important a vorbit de paralelismul care a reunit iluminismul și „patogeneza societății moderne”. La începutul secolului XX, marele șoc revoluționar comunist a produs o reacție încă neîncheiată. Istoricii Revoluției din 1917 continuă să descopere unghiuri și să avanseze teorii care îmbină faptul istoric și desenul ascuns al rețelelor politico-ideologice sau de grup național. O altă idee, născută la sfârșitul Primului Război Mondial - războiul care a pus capăt tuturor războaielor - a operat, ca interpretare și proiecție liberală, în căutarea timpurilor ce vin și a înțelesului lor.

Schema care preia șocul marilor traume istorice și îl transformă în teorie filozofică, economică sau conspirativă nu e o noutate și nu putea lipsi de la întâlnirea cu epidemia care a cuprins lumea în 2020. La fel ca în atâtea alte ocazii hotărâtoare pentru istoria umanității, construcția teoretică în marginea epidemiei de astăzi produce vaccinuri, filozofie, economie și demoni. De adata asta, însă, transformările vizibile sau prezise ale lumii (deja) vechi nu presupun ciocniri violente, războaie, insurecții și campanii de reprimare fizică. Marea febră produce spasme și spume verbale, mediatice și planuri mari de redresare sau redirecționare a vieții, toate lansate de autorități politice democratice dar și de experți nealeși.

Câteva din liniile de gândire care încearcă să smulgă vălul ce ascunde nașterea lumii noi sunt complet rizibile și se războiesc cu năluci menite să dea sens neștiinței. Aici stau marile scenarii obscure care leagă epidemia de Bill Gates, sistemul 5G și comploturi cu microchip-uri. Absurditatea acestor basme conspirative e izbitoare, dar asta n-ar trebui să fie de ajuns pentru a interzice sau ignora acest tip de rătăciri. Delirul conține fragmente infime de adevăr și transmite o temere furioasă ce trebuie respectată. Într-o societate capabilă să își respecte libertatea, până și aceste elucubrații își au locul și pot ajuta la ceva.

Există, însă, și alte categorii de teorii: interpretările care, fundamental nemulțumite de linia oficială, se descurcă foarte bine fără să recurgă la conspirație și fantezie paranoidă.