Traian Ungureanu

Europenizarea care devine, odată cu victoria Maiei Sandu, doctrină de stat și program de guvernare în Republica Moldova are, deja, cîteva efecte cu totul remarcabile, aproape supra-politice, și va, aduce, foarte probabil, alte mutații majore în viața unui stat de mult timp nemișcat. Primul și cel mai curios efect al europenizării e reducerea sau chiar eliminarea unionismului, prin cooptare. România și românismul nu au aproape nimic în comun cu valul care a adus victoria Maiei Sandu. Forțele unioniste au obținut un rezultat abia consemnabil (1-2%) și au dispărut, astfel, oficial din viața politică a Moldovei. Nici Președinta aleasă Maia Sandu, nici liderii politici români nu au mai atins tema unionistă și nu au evocat în mod serios tema legăturilor moldo-române. Și unii și alții au trecut peste aceste formule considerîndu-le prezente în subtextul europenizării. Pînă și unioniștii moldoveni au procedat la fel, presupunînd mai degrabă decît invocînd unionismul. Europenismul a devenit astfel o gazdă care își adăpostește prietenul tăcut și scutește de nevoia de a-l aminti pe nume. În mod paradoxal, vechea teorie a unificării moldo-române în cadrul UE, consolidează, acum, distanța între două state care renunță la discursul unionist și încep, tot mai mult, să se considere unite de apartenența la același cadru de valori și instituții. Dealtfel, paradoxul continuă. Astfel, o mare parte a voturilor care au dat victoria Maiei Sandu și europenizării au venit de la moldoveni cu pașaport românesc. Însăși Maia Sandu e cetățean român. Măcar pentru o clipă, această situație cere recunoașterea meritului istoric al fostului Președinte Băsescu. Decizia prin care fostul Președinte al României a intensificat acordarea de pașapoarte românești a învins împotrivirea cercurilor oficiale vest-europene, a creat o nouă situație politică în Moldova și e, pînă, la urmă singurul ajutor concret pe termen lung acordat moldovenilor. Astăzi, situația generată de aceste acte istorice a luat o întorsătură aproape bizară. Avantajele sînt cunoscute. Mai puțin cunoscut e numele singurei victime: politica unionistă. Tema patriotismului unionist moldo-român a ieșit, practic, din valorile, amintirile și proiectele noii generații. Situația nu poate fi privită ostil de Rusia care va constata că noua stare de fapt e preferabilă vechilor proceduri anti-unioniste. Acolo unde domneau replicile dure și retorica de școală veche a comunismului sovietic se află acum un consens larg și pașnic în care unionismul se pierde covîrșit de idealuri umanitare și morale superioare.

Al doilea efect posibil al europenizării va fi trecerea de la politica rudimentară de partid și de la figurile de haiduc-oligarh la tehnocratism. Maia Sandu a fost deja sfătuită de observatori și analiști aliați să se înconjoare cu un aparat tehnic bine structurat pentru a promova agenda europeană. E de crezut că noua Președintă va încerca să facă exact asta. Succesul final nu e garantat dar transformarea politică e inevitabilă. Experții și consilierii cunoscători ai temelor și legislației europene vor cîștiga rapid pondere. Limbajul și temele principale ale discursului politic se vor ermetiza și vor fi descifrate, spre înțelegere publică, de un corp tot mai influent de tehnocrați. Ceea ce nu înseamnă că Moldova va pierde brusc trăsăturile și personajele rudimentare ale lumii vechi. Înseamnă doar că lumea veche va trebui să se adapteze sau să piardă partida. E exact ce s-a întîmplat și se întîmplă în România, unde lumea neșlefuită a politicii imediat următoare lui 1989, a domnit, apoi a servit de material didactic negativ, apoi s-a adaptat și, acum, după preluarea unui nou cadru de limbaj și valori, e mult mai aptă.

Victoria Maiei Sandu e, într-adevăr, un așa numit punct de inflexiune istorică. Europenizarea sosește în Moldova și începe să lucreze de sus în jos, într-un cadru bine protejat. Maia Sandu va trebui să facă față unor probleme uriașe. Mai întîi lipsei de precizie în programele concret-economice. Ea va putea conta pe o imagine destul de puternică pentru a face față, un timp, dificultăților economice și adversarilor politici. În fond, figura Maiei Sandu devine irelevantă din chiar momentul strălucitei ei victorii. Deasupra ei, marea preschimare prin europenizare va lucra autonom și își va alege periodic noii lideri.

Cea mai clară concluzie după alegerile din Republica Moldova spune că victoria Maiei Sandu a fost categorică. Această realitate masivă și euforică e, însă, și ultima certitudine. Mai departe vin complicații și limite pe care alegătorii Maiei Sandu nu le bănuie și, în egală măsură, nu le merită. Noua Președintă aleasă a Republicii Moldova pornește, desigur, cu o legitimitate masivă. 15% în turul doi sînt o diferență de-a dreptul neobișnuită. Ea nu mai desparte doi concurenți apropiați ci descrie distanța între un cîștigător strălucit și un învins fără merit. Orginile acestei falii explică atît succesul cît și complicațiile viitoare ale cîștigătorului. Maia Sandu a cîștigat clar pentru că a atras blocuri largi de vot. De aici, intră în loc nuanțele. Căci victoria Maiei Sandu nu e și nu trebuie confundată cu o izbîndă unitară, susținută omogenitatea sentimentelor și speranțelor transformate în vot. E limpede că voturile Maiei Sandu au două izvoare. Mai întîi și cel mai vizibil e valul electoral al diasporei. Moldovenii din afara țării au votat intens și au votat covîrșitor în favoarea Maiei Sandu. Fiecare al șaselea vot pentru Maia Sandu a venit din diaspora. Mai puțin notată, ba chiar ignorată sub presiunea euforiei e a doua sursă de vot pro-Maia Sandu: blocul electoral de voturi (17%) pus la dispoziția Maiei Sandu de Renato Usatîi, marea surpriză a alegerilor din turul întîi. E de crezut că, fără sprijinul declarat al lui Usatîi și al bazinului electoral controlat de el, alegerile s-ar fi tranșat cu un scor mult mai strîns, poate, chiar cu o victorie a lui Igor Dodon. Usatîi a jucat, practic, rolul de arbitru, a decis rezultatul alegerilor și se află, deci, într-o poziție politică excepțională. Dacă ținem cont de această împrejurare, vom înțelege că, deși a cîștigat triumfal, Maia Sandu nu e singura învingătoare. Sprijinul lui Usatîi a fost decisiv și va avea, cu siguranță, un preț. Prin urmare, noua Președintă aleasă nu pornește la drum chiar atît de liberă pe cît ar presupune-o rezultatul final al alegerilor. Diferența între percepția moral-sentimentală și realitatea politică e notabilă. Adevărat, deplasările de vot de la candidații învinși în primul tur spre unul din finaliști nu sînt o noutate și nici o practică condamnabilă. Problema, în cazul motorului atașat de Usatîi la campania Maiei Sandu e alta: lipsa valorilor comune. Astfel, în vreme ce alegătorii ”clasici” ai Maiei Sandu sînt partizanii efervescenți ai liberalismului radical însumat de genericul ”idealuri europene”, alegătorii lui Usatîi urmează un lider pragmatic, fără apetit ideologic și mult mai mult centrat pe propria personalitate. Dacă Maia Sandu a atins apogeul, Usatîi urcă în continuare și își poate ajuta ascensiunea folosind succesul Maiei Sandu.

Cealaltă fisură în blocul care a dat victoria Maiei Sandu vine din condiționările externe. Cu mult înainte de ziua votului fianl, Maia Sandu era asimilată unui vot dat Candidatei Europene. Această imagine e o realitate politică de necontestat. Maia Sandu a fost și rămîne favorita UE. Această poziție aduce și protecție și obligații. Astfel, noua Președintă va fi însoțită, mai mult decît probabil, de o imagine pozitivă și protejată în sînul blocului vestic al UE. În aceeași măsură, Moldova va avea un statut mult îmbunătățit în negocierile și deciziile care aduc finanțare și asistență generală UE. Sprijinul economic și de imagine al UE presupune o Președintă fidelă liniei etico-politice ”europene”, adică instituții, decizii și legislație care pun în practică măsuri anti-corupție și planuri de liberalizare economică. Amîndouă pot conduce rapid la înstrăinarea acelei părți a societății și a electoratului care nu au votat-o pe Maia Sandu sau avotat-o așteptînd, în primul rînd, rezultate palpabile și îmbunătățirea standardului de viață. Însă, oricare ar fi reacțiile, Președinta Maia Sandu poate miza pe sprijin extern,. Europenizarea a devenit conceptul cheie, universal și infailibil în viața Republicii Moldova. Puterea acestei formule e cu atît mai largă cu cît ea pare să fi fost acceptată și chiar favorizată pînă și de Rusia. Moscova nu a mai făcut figura sprijinitorului deschis sau subteran al candidatului socialist ”pro-rus” în alegerile pierdute la scor de Igor Dodon.