Traian Ungureanu

Din păcate, marii preoți ai conspiraționismului sau slujitorii lui mărunți, criticii răgușiți ai libertății și atâția alți oșteni înverșunați ai armatei anti-democratice pot răsufla ușurați. Alegerile (aproape) încheiate în Statele Unite ale Americii le oferă material, argumente și speranță.

Câteva și numai câteva din împrejurările care au decis preferințele elecoratului american vin din și țin de realitatea și de faptele ei incotestabile. Înainte de toate, un eveniment colosal și neașteptat ca epidemia de coronavirus a jucat un rol evident și major. Anxietatea, recesiunea economică și reașezarea tiparelor de viață au clătinat lumea ameericană, așa cum au făcut-o peste tot altundeva, indiferent de regimul politic și situația economică anterioară. Președintele Donald Trump și susținătorii lui, dar și observatorii neangajați, pot argumenta că șocul epidemic a schimbat masiv sentimentele politice ale națiunii și a determinat, în mare măsură, rezultatul alegerilor. Cine nu poate trăi fără a sesiza o cusătură subterană va nota concidența sinistră care a adus în Statele Unite un virus plecat din China, la timp pentru a influența masiv alegerile prezidențiale. Orice interpretare are dreptul la acrobație, într-o lume în care un subsecretar de stat la Ministerul Italian al Sănătății mulțumește firmei (Pfizer) care a întîriziat anunțul de finalizare a vaccinului salvator pentru a nu-l asocia cu imaginea lui Trump. Dar discuția e cu adevărat importantă rămîne în America.

Asta pentru că, lăsând la o parte epidemia, elementele care au decis sau decid, încă, rezultatul alegerilor au o natură dubioasă. Ele nu sînt parte a realității admise, în mod obișnuit, de procesul democratic. Prea multe practici și mesaje extrase din afara procesului clasic democratic au construit un verdict care le aparține lor în măsură egală sau mai mare decît alegătorilor.

Să începem cu începutul sau, în acest caz, cu sfîrșitul. Candidatul Democrat Joe Biden s-a declarat învingător și a fost rapid recunoscut Președinte de mediile de informare. Operația e complicată și, spre deosebire de situațiile normale într-un sistem normal, are un caracter perfect citrcular. Joe Biden nu s-a declarat învingător pe baza rezultatelor oficiale finale care nu sînt cunoscute încă. Biden s-a declarat învingător pe baza proclamațiilor prin care presa l-a declarat învingător. E vorba de aceeași presă care a preluat apoi declarația de victorie a lui Joe Biden și a reprodus-o ca pe un fapt obiectiv. Pe acest circuit derutant, rezultatul alegerilor e, practic, declarat și impus de voința mediilor de informare (demult, partenre ale campaniei lui Biden). E foarte posibil ca Joe Biden să cîștige și în realitate alegerile dar asta se va întîmpla și va putea fi proclamat cu putere legală abia după încheierea numărătorii și rezolvarea contestațiilor înaintate de celălalt candidat, Donlad Trump. Mișcarea lui Biden care s-a declarat învingător folosind oglinda prietenoasă a presei e o manevră de imagine cu efect demoralizant pentru adversar și euforizant pentru aliați. Înșelător e și modul în care e prezentat „refuzul” președintelui Trump de a-și recunoaște înfrângerea (în fața unei adversar victorios pe baza unei proclamații de presă). Chiar dacă asta irită, Trump are dreptul legal de a cere verificări. Asta, cu atât mai mult cu cât rezultatul final va fi, limpede, extrem de strâns iar incidentele frauduloase semnalate până acum sunt serioase. Despre un refuz de recunoaștere a eșecului se va putea vorbi abia dacă rezultatul votului, nu al campaniei de presă, confirmă victoria lui Biden și, dacă, pe 20 ianuarie, președintele Trump va refuza să predea puterea. Până atunci, percepția publică e dominată și chiar dirijată de un enorm spectacol care transformă sau substituie competiția electorală cu o cascadă de efecte psihice și morale. Să numim acest mecanism: iluzionism conjugat. El presupune participarea marilor generatoare de imagine și opinie și a fost cel mai puternic motor în timpul campaniei care a precedat alegerile.

Imediat, după victoria lui Donald Trump, la alegerile din 2016, Partidul Democrat și nenumărații săi aliați civici, academici și mediatici au lansat o campanie totală. Zi de zi, vreme de patru ani, Președintele Trumnp a fost atacat, criticat, calomniat și insultat din milioane de unghiuri și cu milioane de fabricații. Legenda lui Trump ca „agent rus” a fost livrată neîncetat pubicului, fără cea mai mică probă conncretă. Un ocean de sondaje s-a revărsat asupra alegătorilor prezicînd prăbușirea electorală a lui Trump și triumful Democraților, în fruntea unuyi așa numit „Val Albastru”(culoarea Partidului Democrat). Ambele teme s-au dovedit false. Tema „complotului rus” nu a scos nimic la iveală și a fost îngropată fără jenă, înainte de alegeri, de Democrați și de mediile de informare care făcuseră din ea cea mai mare temă a vieții publice americane. Sondajele au căzut imediat după noaptea alegerilor. Prezisul Val Albastru s-a dovedit o eroare uriașă. Din ce se poate vedea, America e împărțită aproape egal între adepții progresismului stângist al Democraților și conservatorii lui Trump. Mai mult, Democrații prezentați în sondaje drept câștigători pe toată linia, nu au obținut nici o nouă adunare legislativă la nivel de stat, nu au câștigat Senatul și au pierdut locuri în Cameră. Dacă rezultatele oficiale finale îl vor face pe Biden președinte, victoria va fi adjudecată la limita minimă. În plus, Republicanii lui Trump au adus în Camere un număr mult sporit de femei și au recoltat procente superioare de voturi ale minorităților de culoare, asiatică și latino. Așadar, predicțiile sondajelor citate de mediile de informare vreme de luni și ani s-au dovedit sistematic greșite. Situația e atât de stridentă încît nu mai lasă loc inocenței și incompetenței. Suita repetată și cumulativă de sondaje eronate a funcționat, pe tot timpul campaniei, ca factor de influență și control. Sondajele preluate și promovate de mediile de informare au devenit, treptat, participanți la alegeri. Problema nu stă în dimensiunile erorii de pronostic. Problema e că sondajele au un rol nou și neavenit în dirijarea și formarea deciziei electorale.

Acțiunea conjugată a instrumetelor de campanie folosite de adversarii lui Trump a luat înfățișarea datelor științifice și a calchiat îndreptrățirea valorilor morale juste. Dar oeprația nu are nimic onest și cea mai clară dovadă a venit imediat după ziua de vot. Îndată ce Biden s-a declarat cîștigător, tabăra anti-Trump a lepădat instrumrntarul folosit în campnaie, așa cum aruncă cineva o mască sau se dezice de argumentele pe care le-a folosit anterior. Erorile din sondaje au fost declarate o surpriză neplăcută. Tema lui Trump ca instrument supus al lui Putin a dispărut ca și cum n-ar fi existat niciodată sau ar fi fost o glumă nevinovată. Îndemnurile care cereau rezistență civică și relatările care celebrau violențele din marile orașe americane au fost înlocuite de apeluri la unitate. Corul care a denunțat ani de zile crimele anti-democratice ale agentului rus Trump au început să recomande virtuțile normalității. Indignarea în fața nechibzuinței mitingurilor pro-Trump ”fără mască de protecție” au devenit admirație față de civismul ardent vizibil la mitingurile care salutau, tot fără mască, victoria proclamată de Biden. Toate pledoariile pentru ”corectitudine” și ” justiție” au fost aruncate la coș. În locul lor au apărut mesaje în care celebrități ca Michelle Obama, activiști Democrați sau ziariști apropiați, cer și susținătorilor să nu îi uite pe cei ce au făcut parte din adminisgtrația Trump și îi numesc votanți ai urii pe cei ce au votat Trump (în număr de 70 de milioane). Alți foști adepți Democrați ai binelui, cer alcătuirea de liste negre și avertizează cu boicotul companiile care vor angaja persoane suspecte de simpatii pentru Trump.

În afara unei absențe bine articulate, România a gândit și făcut puțin în jocul de forțe care decid traiectoria Moldovei. Și în acest punct, ritualul mecanic a ținut loc de acțiune politică rațională. Așa cum era de așteptat, cea mai sonoră incursiune românească în politica electorală a Moldovei a fost obișnuitul schimb de indignări patriotice în compania Rusiei. După un tipar nu tocmai greu de imaginat, afirmații ale diplomaților români de la Chișinău au atins tema reîntregiri naționale de după 22 iunie 1941 și au omagiat memoria ostașilor români căzuți pe frontul de Est. La fel de previzibil, diplomați ruși de la Chișnău au răspuns cu o jerbă de clișee extrase din versiunea Putin a istoriei celui de-al doilea război mondial. Versiunile sunt ireconciliabile.

Românii vorbesc în numele națiunii istorice românești. Rușii agită ideologia comună sovieto-rusă. În primul rând, acuzația plenară de fascism care absolvă , justifică sau șterge, după nevoi, abuzurile și crimele statului sovietic. Nu e greu de înțeles de ce România are dreptul să vorbească de dezrobirea Basarabiei și e ușor de înțeles ce încearcă să ascundă versiunea putinistă a istoriei. Însă, în plan politic-electoral, disputa e obosită și inutilă. Ambele tabere repetă argumente și atitiudini care nu mai au nevoie de întăriri.

### Vezi și... ###

Ambasada României în R.Moldova vs cea a Federației Ruse. „Cinism la care nu vrem să fim părtași”

Ambele tabere rămân, de fapt, pe pozițiile inițiale care înseamnă simbolism ușor anacronic - de partea românească - și dogmatism regenerat - de partea rusească. Schimbul de replici e automat, vechi și neatent la viața reală a momentului politic. Locul lui natural e magazia de repetiții mecanice pe care moldovenii ar trebui să le consume pe post de viziune nouă. Lipsa de apetit a părții române e evidentă. Rusia dezvoltă altă psihologie. Prezentă la toate nivelele vieții social-politice din Moldova, Rusia dă semnale de siguranță imperială și menține un real-politik acerb. În fundal, România e redusă la câteva zgomote festive care îi marchează, mai degrabă, distanța. De fapt, și România și Moldova gustă, în modalități diferite, o singură apropiere: irelevanța crescută a politicii democratice. Instituțional, cele două state arborează menu-ul complet: Parlament, alternanță la guvernare, opoziție legitimă, alegeri pluri-partite, alegeri prezidențiale directe și o presă liberă să informeze. Tot așa cum, ambele părți împart, recorduri de migrație, adică milioane de oameni care confirmă, la fel de liber, eșecul instituțiilor democratice în ochii propriilor cetățeni. Și în Moldova și în România referința continuă la calea vestică și calea estică, la UE și spațiul rus, dau, mai departe, afișat sau implicit, grosul discursului politic. Însă, acumularea istorică a ultimilot 30 de ani spune că, în ultimă instanță, gradul de evoluție al ambelor state tinde să fie măsurat și declarat un succes/insucces în funcție prezența/absența, creșterea/descreșterea numărului de condamnări în cazuri de corupție.

Viitorul pare să promită doar câteva schimbări, la rândul lor, formale și nesatisfăcătoare. E vorba de tendința de a bifa secvențe de limbaj, fie în varianta valorilor europene, fie în varianta dimensiunii sociale. Altfel spus, victoriile stângii tradiționale sunt prilejul unor mari producții verbale și, uneori, cheltuieli bugetare la limita riscului în direcția „celor mulți”. În oglindă, victoria reformiștilor pro-europeni se soldează cu ea însăși, adică dă susținătorilor ei o satisfacție morală majoră, însoțită de un și mai mare grad de separație de „turma” adversă.

România a avnasat mai mult în această direcție și e, în acest moment, în situația nenaturală dar bine instalată a unui stat fără politică propriu zisă: noțiunile de putere și opoziție sunt amalgamate și greu deparatajabile. Moldova e, încă, pe o treaptă care nu și-a pierdut claritatea dar nu promite să ducă altundeva, într-un viitor radical diferit. În amble cazuri, problema dezvoltării și a evoluției nu mai e o realitate inteligibilă. Căci fiecare nou ciclu electoral amână și substituie, în loc să depășească nivelul anterior. Mișcarea instalată în politica ambelor state e echivalentul unei scări orizontale cu urcuș lateral.