Traian Ungureanu

Cea mai clară concluzie după alegerile din Republica Moldova spune că victoria Maiei Sandu a fost categorică. Această realitate masivă și euforică e, însă, și ultima certitudine. Mai departe vin complicații și limite pe care alegătorii Maiei Sandu nu le bănuie și, în egală măsură, nu le merită. Noua Președintă aleasă a Republicii Moldova pornește, desigur, cu o legitimitate masivă. 15% în turul doi sînt o diferență de-a dreptul neobișnuită. Ea nu mai desparte doi concurenți apropiați ci descrie distanța între un cîștigător strălucit și un învins fără merit. Orginile acestei falii explică atît succesul cît și complicațiile viitoare ale cîștigătorului. Maia Sandu a cîștigat clar pentru că a atras blocuri largi de vot. De aici, intră în loc nuanțele. Căci victoria Maiei Sandu nu e și nu trebuie confundată cu o izbîndă unitară, susținută omogenitatea sentimentelor și speranțelor transformate în vot. E limpede că voturile Maiei Sandu au două izvoare. Mai întîi și cel mai vizibil e valul electoral al diasporei. Moldovenii din afara țării au votat intens și au votat covîrșitor în favoarea Maiei Sandu. Fiecare al șaselea vot pentru Maia Sandu a venit din diaspora. Mai puțin notată, ba chiar ignorată sub presiunea euforiei e a doua sursă de vot pro-Maia Sandu: blocul electoral de voturi (17%) pus la dispoziția Maiei Sandu de Renato Usatîi, marea surpriză a alegerilor din turul întîi. E de crezut că, fără sprijinul declarat al lui Usatîi și al bazinului electoral controlat de el, alegerile s-ar fi tranșat cu un scor mult mai strîns, poate, chiar cu o victorie a lui Igor Dodon. Usatîi a jucat, practic, rolul de arbitru, a decis rezultatul alegerilor și se află, deci, într-o poziție politică excepțională. Dacă ținem cont de această împrejurare, vom înțelege că, deși a cîștigat triumfal, Maia Sandu nu e singura învingătoare. Sprijinul lui Usatîi a fost decisiv și va avea, cu siguranță, un preț. Prin urmare, noua Președintă aleasă nu pornește la drum chiar atît de liberă pe cît ar presupune-o rezultatul final al alegerilor. Diferența între percepția moral-sentimentală și realitatea politică e notabilă. Adevărat, deplasările de vot de la candidații învinși în primul tur spre unul din finaliști nu sînt o noutate și nici o practică condamnabilă. Problema, în cazul motorului atașat de Usatîi la campania Maiei Sandu e alta: lipsa valorilor comune. Astfel, în vreme ce alegătorii ”clasici” ai Maiei Sandu sînt partizanii efervescenți ai liberalismului radical însumat de genericul ”idealuri europene”, alegătorii lui Usatîi urmează un lider pragmatic, fără apetit ideologic și mult mai mult centrat pe propria personalitate. Dacă Maia Sandu a atins apogeul, Usatîi urcă în continuare și își poate ajuta ascensiunea folosind succesul Maiei Sandu.

Cealaltă fisură în blocul care a dat victoria Maiei Sandu vine din condiționările externe. Cu mult înainte de ziua votului fianl, Maia Sandu era asimilată unui vot dat Candidatei Europene. Această imagine e o realitate politică de necontestat. Maia Sandu a fost și rămîne favorita UE. Această poziție aduce și protecție și obligații. Astfel, noua Președintă va fi însoțită, mai mult decît probabil, de o imagine pozitivă și protejată în sînul blocului vestic al UE. În aceeași măsură, Moldova va avea un statut mult îmbunătățit în negocierile și deciziile care aduc finanțare și asistență generală UE. Sprijinul economic și de imagine al UE presupune o Președintă fidelă liniei etico-politice ”europene”, adică instituții, decizii și legislație care pun în practică măsuri anti-corupție și planuri de liberalizare economică. Amîndouă pot conduce rapid la înstrăinarea acelei părți a societății și a electoratului care nu au votat-o pe Maia Sandu sau avotat-o așteptînd, în primul rînd, rezultate palpabile și îmbunătățirea standardului de viață. Însă, oricare ar fi reacțiile, Președinta Maia Sandu poate miza pe sprijin extern,. Europenizarea a devenit conceptul cheie, universal și infailibil în viața Republicii Moldova. Puterea acestei formule e cu atît mai largă cu cît ea pare să fi fost acceptată și chiar favorizată pînă și de Rusia. Moscova nu a mai făcut figura sprijinitorului deschis sau subteran al candidatului socialist ”pro-rus” în alegerile pierdute la scor de Igor Dodon.

La sfârșitul acestor alegerilor greu comparabile din America anului 2020, numele învingătorului va fi mai puțin important decât șocul devastator suferit de sistemul democratic american și de imaginea lui (aproape sacră) în lumea din afară. Realitatea consfințită de alegerile prezidențiale americane spune că viitorul previzibil al țării e confiscat de advesritate extremă și de tentativa de control general a unui aparat colosal de fabricat realități paralele. Trump va fi sau nu noul președinte, dar trumpismul rămâne viu, într-o măsură pe care sondajele și expertiza luminată a unei armate de comentatori nu au bănuit-o sau n-au vrut să o înțeleagă. Asta sugerează limpede că teza după care Trump a divizat America e falsă. După patru ani de baraj universal anti-Trump, aproape jumătate din alegători au votat Trump. De aici, observația plauzibilă după care Statele Unite erau deja în situația pe care Trump a scos-o la iveală, fără să o fi creat. Aici e înțelesul fundamental al alegerilor. Numele noului președinte devine o chestiune minoră. Conflictul intern american e o problemă profundă și nu o nepotrivire accidentală. Societatea e confiscată de o contradicție totală, iar instituțiile clasice ale democației americane sînt slăbite.

Detractorii Americii, adversarii ei mai mult sau mai puțin periculoși, dar și dușmanii vieții libere au primit oxigen și argumente greu de parat. Campania electorală a fost un spectacol feroce și complet lipsit de onestitate. Ea a reflectat un anume mod infernal de a trăi politica pentru a-i suprima libertatea. Acest fel de a distruge, anula sau remodela nesupunerea realității a otrăvit, rînd pe rînd, instituțiile de bază ale democrației. Instituția presei a suferit cel mai mult și e singura vinovată de propria degradare. Marile rețele media au funcționat ca unități de front și comandouri cu misiuni de lichidare sau protecție, în funcție de interese politice. Un episod tragic, uluitor și rușinos a unit marile rețele sociale și media care au scos din cau ascuns faptele și au refuzat dreptul la informare al cetățenilor americani în cazul Hunter Biden. Fiul candidatului Democrat la președinție a fost implicat, pe drept sau pe nedrept, într-un enorm scandal de corupție în Ucraina și China. Dezvăluirile au fost blocate de marile rețele de presă, motoarele de căutare și platformele media americane. Existența cazului Hunter Biden a fost suprimată de instituții de presă care se prezintă, cu mândrie, drept slujitori fideli ai democrației. Lucrurile au mers prea departe. Dincolo de acest punct nu se află decât cenzura. O altă performanță de neconceput a apărut după ce marile canale tv au întrerupt difuzarea unui discurs al președintelui Trump. O voce a anunțat din off că președintele face afirmații nefondate despre fraude în alegeri și, prin umrare, transmisa trebuie întreruptă. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Kayleigh McEnany, a fost suprimată în același fel de canale de televiziune care au decis că au menirea și datoria să stabilească ce e și ce nu e adevărat. Culmea, cei ce blochează, pe motiv de lipsă de probe, transmisia discurrsului lui Trump sunt exact cei ce au promovat, ani de zile, neîntrerupți și fără dovezi, teoria complotului Trump-Rusia. Am ajuns, astfel, periculos de aproape de universul închis al adevărului dictat de o voință unică, după modelul desris de Orwell. Instituția presei americane va fi greu de reabilitat. Restul lumii ar putea trage concluzia, pripită dar coerentă, că libertatea presei e o lozincă. Dealtfel, jocul din spatele instituțiilor de presă americne a atins abjecția, în momentul în care organismele media (Fox și New York Post) controlate de miliardarul Rupert Murdoch au schimabt fără ezitare macazul. După ani de sprijin - voluntar - pentru Trump, imperiul media controlat de Murdoch a schimbat direcția și a decis că Trump trebuie abandonat. Murdoch își schimbase priorităție. Mesajul acestor realinieri jenante joacă în mîna celor ce susțin că independența presei e o invenție folosită pentru a predica în curtea altora.

Bilanțul public al acestor operații e catastrofal. Presa și-a dorit atât de mult ca Trump să piardă încât, astăzi, publicul larg știe foarte puțin despre Joe Biden, omul care ar putea deveni noul președinbte. În afara unor declarații de principiu și a unor măsuri previzibile de răsturnare a deciziilor lui Trump, mai nimic nu e cunoscut despre programul concret al unui posibil Președinte Biden.

Seria avariilor grave aduse valorilor democratice a fost completată de spectacolul mizer al dezertărilor de ultim moment. Comentatori pro-Trump și politicieni republicani fideli lui Trump, au descoperit, brusc, în Trump, un personaj detestabil și anunță zgomotos că se leapădă de păcat. Unii l-au declarat „sociopat” fără ca mediile de informare să intervină să împiedice apariția insultelor în propriile programe.

Natura și valorile marelui ansamblu democratic american trăiesc un moment greu. Acolo unde stăteau principii înalte urmate entuziast în atâtea părți ale lumii, se află, acum, o sumă de enormități, cinisme și deraieri. Independența și obiectivitatea presei au fost sacrificate din mers. Onestitatea și caracterul științific al datelor aduse în dezbaterea publică joacă un rol înșelăror și impropriu. Interesele personale sau de grup bat orice altă regulă de joc. Traseismul politic e o practică justificată cu mari tirade morale. Va fi din ce în ce mai greu de explicat, în afară, de ce anume ar trebui alte state să respecte valori și pirncipii pe care profesorul însuși le-a călcat în picioare. În această situație, riscul e ca în afara Americii, și mai ales în statele Estice ale Europei, credința în democrație să producă un lanț de sentimente și posturi negative: scepticism cinic, superstiție conspirativă și mantra goală a oportunismului liberal-progresist. În orice caz, peste tot, marele perdant e demosul din democrație. Prezidențialele din Statele Unite se încheie cu o colecție pericuolasă de dubii și abuzuri., Iar americanii nu au ales așa ceva.