Traian Ungureanu

3) Populismul e pericolul numărul 1 pentru democrația occidentală.

Problema acestei știri e că se oprește prea devreme. Nu aflăm nimic despre ideile, deciziile și politicienii care au provocat valul de populism din Europa. De regulă, cei ce înfierează populismul sînt exact liderii care au întărîtat „vulgul”. Alt element lipsă din știrea despre suferințele democrației occidentale e lista de ravagii datorate extremismului de stînga. De pildă, socialismul biruitor care riscă să distrugă Venezuela. Sau socialismul nuclear nord-korean care n-ar avea nimic împotriva unui război total cu restul lumii. La fel de absentă din știre e o împrejurare foarte curioasă: de la Washington la Bruxelles și Londra, mediile politice ale stîngii au o problemă cu instrumentul de bază al democrației: cu alegerile. Dat fiind că alegerile și referendumurile din ultima vreme s-au soldat cu rezultate neconvenabile, lumea bună a stîngii vrea reluarea votului pentru că așa vrea ea. Știrea despre pericolul populist e șubredă și are nevoie de numeroase completări.

4) Naționalismul a scos din nou capul și amenință Europa cu repetarea dezastrelor din Primul și din al Doilea Război Mondial.

Oare? Să deschidem cartea de istorie, după ce închidem manualul de clișee. Naționalismul care a dus la declanșarea Primului Război Mondial e același naționalism care a dezrobit națiuni europene încă subjugate de imperii sau le-a unificat. Cazul României e tipic. Al Doilea Război Mondial a fost provocat de ciocnirea democrațiilor occidentale cu două ideologii fanatice: nazismul și comunismul. Ideologiile se pot uni cu naționalismul, dar nu sînt totuna cu el. Pivotul ideologiilor nazistă și comunistă a fost rasismul etnic, respectiv social. Naționalismul e altceva. Știrea despre renașterea periculoasă a naționalismului e, în cel mai bun caz, o exagerare nedusă la școală. Încă un detaliu bizar: avertismentul asupra renașterii naționaliste, ocolește mișcările naționaliste scoțiană și catalană. Dar denunță, separatismul italian de Nord. Primele sînt, politic, la stînga. Al doilea, la dreapta. Semnificativ?

5) Migrația a fost mereu benefică pentru lumea occidentală dar adversarii ei se fac azi că nu mai știu nimic despre aceste cîștiguri.

Poate că paralela nu e tocmai potrivită. Știrea care îi denunță pe adversarii migrației uită cîteva deosebiri importante. Polonezii, irlandezii, italienii, evreii, scandinavii și alte grupuri campioane la migrație în secolele XIX și XX nu au pus la îndoială cultura țării gazdă (chiar atunci cînd nu au renunțat la cultura proprie). Integrarea lor a venit mai repede sau mai tîrziu, dar nu a ridicat probleme și nu a fost însoțită de violență. Știrea care spune, de fapt, că orice fel de migrație e o migrație bună e simplistă și, pînă la urmă, înșelătoare.

6) Uniunea Europeană a adus a) pacea și b) prosperitatea ultimilor 70 de ani, pe continent.

Știrea e discutabilă. mai întîi pentru că a) pacea a fost adusă și menținută de puterile militare aliate. Apoi, pentru că b) prosperitatea a fost inițiată de șocul economic pozitiv creeat, imediat după 1945, de intervenția financiară și de capitalizare americană. UE a administrat acest impuls economic, la adăpostul scutului militar aliat, și lucrurile au mers bine. Știrea despre miracolul european merită mai multă onestitate.

7) Marea Britanie părăsește UE, iar acest act trebuie plătit cu severitate și întîmpinat de celalalte 27 membre UE în deplină unitate.

Știrea nu lămurește de ce e decizia Marii Britanii ilegală, periculoasă, reprobabilă sau imorală. Și nici de ce anume trebuie să fie solidare celalalte state membre UE. S-ar putea înțelege că UE e pe punctul de a fi invadată. Știrea ar trebui să țină cont de bunele maniere în materie de negocieri și de procedurile legale pe care tot legislația UE le prevede.

Lista poate continua, dar exemplele de mai sus vor atrage rapid bănuiala de părtinire anti-democrată și pro-extremistă. Posibil. Însă, atît timp cît discuțiile, nuanțele și contra-argumentele vor fi măturate sau ștampilate cu o acuzație automată, vom sta departe și bine feriți de adevărata dezbatere. Care n-a fost și nu va fi niciodată plăcută. Pretenția după care partea care dă tonul și tema e mereu partea imaculată nu are susținere rațională. Iar pasiunea politică dominantă a lumii de azi spune tocmai asta: că există idei superioare, că purtătorii lor rostesc, automat, adevărul și au dreptul să elimine sau să îi denunțe pe ceilalți. Păcat de dezbaterea ratată. Argumente, contra-argumente, critică: au fost, cîndva, mari valori europene.

Dacă n-ați băgat de seamă, e, oricum, prea tîrziu: gîndim cu ideile altora. Spus mai pe larg: din clipa în care facem ochi dimineața și pînă seara cînd ne întoarcem la somn, sîntem însoțiți de un cor de idei și fapte „sigure” pe care le luăm așa cum sînt, le credem și le pasăm altora, deși habar n-avem cum stau lucrurile de fapt. E vorba de învelișul informațional care ne împachetează în fiecare zi: informații și concluzii, reprezentări și impresii pe care le adoptăm, convinși că sîntem, astfel, la zi cu tot ce se întîmplă și cum nu se poate mai greu de dus de nas. Și totuși ceva e suspect.

În primul rînd volumul de informație care ne ia cu asalt e enorm, iar asta tinde să înlocuiască partea activă a gîndirii noastre. Așadar, înmagazinăm, dar nu mai prelucrăm. În al doilea rînd, valul de informații e uniform sau aproape uniform. Suma știrilor și a interpretrărilor pe care le absorbim favorizează și repetă un număr de teme identice. Mult prea multe surse de informație degajă o unanimitate aproape desăvîrșită. Prin urmare, contraponderea și cîntarul critic sînt tot mai puțin puse la treabă sau băgate în seamă.

Ca să trecem la fapte și exemple, așternem mai jos o listă de idei și concluzii de mare frecvență pe care le primim gata mestecate. Fiecare exemplu merită o examinare critică minimă. S-ar putea să notăm că multe din ideile „sigure” pe care le înghițim în fiecare zi se clatină sau nu trimit la concluziile pe care ni le recomandă atîtea surse de informație. La fel cum s-ar putea să observăm că ideile aprobate, azi, erau, ieri, respinse de aceleași surse de informare. Așadar:

1) Emmanuel Macron, foarte probabil, cîștigător al alegerilor de duminică și viitor Președinte al Franței, e un politician democrat, independent și, totdată, soluția care scoate țara din impas.

Problema e că cei ce propun acest portret sînt cei ce susțin, de regulă, că politica e în buzunarul așa numitului 1%, compus din supermilionari, bănci, mari companii și instituții de elită. Macron e un multimilionar care și-a făcut averea în sistemul bancar internațional. Macron e, deasemenea, absolvent al școlilor franceze de elită și a fost Ministru al Economiei într-un guvern socialist care lasă Franței o situație foarte proastă. Prin urmare, aura pură a lui Macron nu e o știre prea serioasă.

2) Hillary Clinton și Partidul democrat din Statele Unite au pierdut alegerile pentru că Rusia și-a băgat nasul, pentru că Wikileaks a umplut piața cu scandaluri, pentru că FBI a pus la îndoială cinstea dnei Clinton și pentru că americanii sînt misogini.

Problema e că dna Clinton și Campania ei nu apar printre explicațiile importante ale eșecului. În fond, nici Rusia, nici FBi, nici Wikileaks nu au sfătuit-o pe dna Clinton să ocolească state socotite neimportante sau să lase impresia unui personaj de sistem, fără aplecare pentru omul de rînd. Din același raționament, reluat de dna Clinton acum cîteva zile, rezultă, de asemenea, că, fiind mai deștepți, alegătorii Democrați nu s-au lăsat păcăliți de Rusia, Wikileaks și FBI. Ceilalți alegători au căzut în cursă, probabil pentru că sînt nătărări. Știrea care explică mersul alegerilor din Statele Unite e cu atît mai neserioasă cu cît Trump, presupusul favorit al rușilor, a reușit să ajungă, în mai puțin de 100 de zile de președinție, o mare durere de cap pentru Rusia.