Traian Ungureanu

Dacă n-ați băgat de seamă, e, oricum, prea tîrziu: gîndim cu ideile altora. Spus mai pe larg: din clipa în care facem ochi dimineața și pînă seara cînd ne întoarcem la somn, sîntem însoțiți de un cor de idei și fapte „sigure” pe care le luăm așa cum sînt, le credem și le pasăm altora, deși habar n-avem cum stau lucrurile de fapt. E vorba de învelișul informațional care ne împachetează în fiecare zi: informații și concluzii, reprezentări și impresii pe care le adoptăm, convinși că sîntem, astfel, la zi cu tot ce se întîmplă și cum nu se poate mai greu de dus de nas. Și totuși ceva e suspect.

În primul rînd volumul de informație care ne ia cu asalt e enorm, iar asta tinde să înlocuiască partea activă a gîndirii noastre. Așadar, înmagazinăm, dar nu mai prelucrăm. În al doilea rînd, valul de informații e uniform sau aproape uniform. Suma știrilor și a interpretrărilor pe care le absorbim favorizează și repetă un număr de teme identice. Mult prea multe surse de informație degajă o unanimitate aproape desăvîrșită. Prin urmare, contraponderea și cîntarul critic sînt tot mai puțin puse la treabă sau băgate în seamă.

Ca să trecem la fapte și exemple, așternem mai jos o listă de idei și concluzii de mare frecvență pe care le primim gata mestecate. Fiecare exemplu merită o examinare critică minimă. S-ar putea să notăm că multe din ideile „sigure” pe care le înghițim în fiecare zi se clatină sau nu trimit la concluziile pe care ni le recomandă atîtea surse de informație. La fel cum s-ar putea să observăm că ideile aprobate, azi, erau, ieri, respinse de aceleași surse de informare. Așadar:

1) Emmanuel Macron, foarte probabil, cîștigător al alegerilor de duminică și viitor Președinte al Franței, e un politician democrat, independent și, totdată, soluția care scoate țara din impas.

Problema e că cei ce propun acest portret sînt cei ce susțin, de regulă, că politica e în buzunarul așa numitului 1%, compus din supermilionari, bănci, mari companii și instituții de elită. Macron e un multimilionar care și-a făcut averea în sistemul bancar internațional. Macron e, deasemenea, absolvent al școlilor franceze de elită și a fost Ministru al Economiei într-un guvern socialist care lasă Franței o situație foarte proastă. Prin urmare, aura pură a lui Macron nu e o știre prea serioasă.

2) Hillary Clinton și Partidul democrat din Statele Unite au pierdut alegerile pentru că Rusia și-a băgat nasul, pentru că Wikileaks a umplut piața cu scandaluri, pentru că FBI a pus la îndoială cinstea dnei Clinton și pentru că americanii sînt misogini.

Problema e că dna Clinton și Campania ei nu apar printre explicațiile importante ale eșecului. În fond, nici Rusia, nici FBi, nici Wikileaks nu au sfătuit-o pe dna Clinton să ocolească state socotite neimportante sau să lase impresia unui personaj de sistem, fără aplecare pentru omul de rînd. Din același raționament, reluat de dna Clinton acum cîteva zile, rezultă, de asemenea, că, fiind mai deștepți, alegătorii Democrați nu s-au lăsat păcăliți de Rusia, Wikileaks și FBI. Ceilalți alegători au căzut în cursă, probabil pentru că sînt nătărări. Știrea care explică mersul alegerilor din Statele Unite e cu atît mai neserioasă cu cît Trump, presupusul favorit al rușilor, a reușit să ajungă, în mai puțin de 100 de zile de președinție, o mare durere de cap pentru Rusia.

Mult din mania ucigașă care domină rețelele de așa numită socializare ține de patologia individuală sau de grup. Răspunderea celor ce mențin deschise platofrmele de vizionare ale acestor orori e, însă, cît se poate de rațională. După ultimele grăzăvii transmise în direct pe Facebook sau Youtube, destui reprezentanți ai acestor rețele au cerut scuze și au trecut la explicații la rîndul lor neliniștitoare. Teoria curentă printre noii idoli corporatiști ai rețelelor de socializare e că transmisia în direct nu poate fi împiedicată. Sesizările celor aflați în rețea în acele momente sînt singurul strigăt de alarmă care poate duce la închiderea transmisiei. În rest, e de așteptat momentul în care noi mecanisme de inteligență artificială vor putea depista și închide, singure, aceste transmisii. Așadar, poate, cîndva. În rest, nu e mare lucru de făcut. Împărații sistemelor și rețelelor care permit aceste transmisii propagatoare de barbarie se declară neputincioși și se desistează. Șocant: mai marii mai marilor sînt neputincioși. De ce? Foarte probabil pentru că extremismul posibil pe rețelele de socializare e una din atracțiile și, mai departe, unul din garanții succesului fenomenal al acestor rețele. Orice îngrădire adusă acestui mecanism poate împuțina curiozitatea, consumul și, mai departe, reclama, știrile și obișnuințele generate de viața pe net. Curios, apelurile la suprimarea mijloacelor de transmisie în direct au fost tratate cu răceala și chiar ostilitate. După liderii acestor mari organizații, eliminarea mijloacelor de transmisie și consum în direct ar fi o formă de control abuziv, o limitare a libertății, pe modelul faimosului Big Brother, statul-părinte care recurge la cenzură. Însă aceiași oameni care apără subtil libertăți atît de riscante au descoperit că a filtra și exclude știri nu are nimic a face cu munca de Big Brother. E, deci, interesant și trist, că problema transmisiilor de barbarie în direct e încă dezbătută cu argumente pro și contra, în timp ce eliminarea așa numitelor știri false (fake news) e socotită o datorie etică. Cine și cum va decide că a depistat fake news nu se știe sau se știe cu de la sine putere. Recent Wikipedia a anunțat lansarea unui serviciu de verificare menit să depisteze și să elimine fake news. Și mai interesant, problema fake news a devenit o preocupare și un pericol grav în condițiile în care celelalte știri, adică așa numitele știri sigure venite din presa serioasă, au suferit o discreditare fără precedent. Mass media de mare audiență a reușit în ultimul an și jumătate să se transforme fără probleme în serviciu de propagandă. Alegerile din Statele Unite au dat cel mai penibil exemplu. În consecință, cruciada anti-fake news a început în numele unei seriozități mai întîi compromise de presa clasică. Problema generală a situației în care trăim informațional și etic e, după cîte se pare, ipocrizia și nevoia de putere a noii clase media. Adevărul și onoarea au trecut pe locul doi. Binele a ajuns să fie totuna cu situația în care rețelele media și net au putere, plus dreptul să facă orice pentru a-și menține consumatorii și controlul. Bucuria de a trăi în epoca informației totale e tot mai tristă.