Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

Numai cine nu vrea nu înțelege că Europa e, de la un cap la altul, presată de un enorm val de migrație. Ce se întîmplă acum la frontierele Europei nu e un episod accidental. Situația e explozivă nu numai pentru că masele de refugiați vor fi greu de absorbit, ci și pentru că înțelegerea crizei refugiaților a alunecat deja în domeniul ideologiei și al interpretărilor radicale.

Întinderea și intensitatea migrației care țintește Europa sînt, într-adevăr, uimitoare. Pe Mediterana, o flotă pestriță controlată de traficanți, aduce zeci de mii de africani și îi descarcă în Italia și Malta. Insule ale arhipelagului grec sînt punct de debarcare al unui șir de refugiați care vine, în cea mai mare parte, din Siria. Frontiera bulgaro-greacă e forțară lunar de sute de migranți ilegali, sosiți prin Turcia, din Siria, Afganistan și Iraq. Ungaria și-a blocat frontiera cu Serbia pentru a opri emigranți porniți din Kosovo. Franța încearcă să astupe căile de intrare pe unde pătrund africani și arabi după debarcarea în Italia. La Calais, în punctele de trecere spre Anglia, peste Canalul Mînecii, se strînge și se îngroașă o tabără de migranți care numără acum în jur de 4000 de persoane. Toți încearcă să se ascundă în camioanele care trec din Franța în Anglia. Toate datele tind spre cote de alarmă și un lucru ar trebui să fie clar: nu ne mai aflăm în fața unui proces controlabil. Ne aflăm, dimpotrivă, în fața unui val de dimensiuni istorice cu atît mai plin de imprevizibil cu cît găsește Europa slab pregătită, în special politic și moral.

Asta înseamnă că liderii politici europeni sînt într-o poziție tot mai delicată. Dependenți de linia așa numitului „comentariat” (presă, ONG-uri, partide ale stîngii, militanți radicali) ei se îndepărtează tot mai mult de părerile unei majorități populare care domină numeric, dar se teme să se manifeste public. Mai simplu spus, multă lume e înspăimîntată sau ostilă, dar forțele stîngii au creat o situație la marginea șantajului. Oricine se abate de la linia „corectă” e denunțat rapid ca monstru intolerant, inuman, facist și rasist, după care e, pur și simplu, scos din viața publică. Linia „corectă” e, de fapt, o dogmă în expanisune. Partizanii migrației automate și totale sînt foarte siguri pe ei și produc frenetic noi și noi idei cu care doboară recorduri de neimaginat. De unde atîta energie și de unde atîta siguranță?

Fără îndoială, victoria stîngii radicale în Grecia și criza economică a ultimilor ani au suflat în pînzele și în discursurile stîngii. Între cele mai recente exemple de idei lansate de stînga (și unori preluate servil de politicieni de centru sau de dreapta) strălucesc propuneri uimitoare prin inventivitate și îndrăzneală dusă pînă la insolență. Astfel, politicieni liberali, ecologiști, socialiști sau anarhiști au început să vorbească foarte serios de introducerea așa numitelor „vize umanitare”. În traducere, e vorba de un sistem care ar pune capăt asaltului multiplu al migranților ilegali și i-ar așeza la cozile pentru vize la frontieră sau în țările de baștină. Efectul ar fi o formulă de introducere oficială și organizată a tuturor celor ce vor să intre în statele Uniunii Europene. Altă idee uluitoare e observația după care traficanții de persoane, care fac averi enorme din banii plătiți de cei ce vor supraviețui sau nu transbordărilor nu sînt, de fapt, ce par.

Pentru politicienii stîngii e vorba, în realitate, de binefăcători ai comunităților locale, de vreme ce banii obținuți din trafic se întorc la comunitate și sînt, adesea, singura sursă de venit locală. Alții îndeamnă la copierea modelului american. Europa ar trebui să devină pentru emigranții ilegali din Africa și Asia ce au fost Statele Unite pentru emigranții europeni legali ai secolelor XIX și XX. În sfîrșit, alții coboară în istorie și evocă marea tradiție de toleranță a Europei, citînd episoade faimoase ca azilul olandez pentru protestanții francezi persecutați în secolul XVI, deschiderea Angliei în fața refugiaților evrei scăpați din Germania nazistă, admiterea în Occident a fugarilor evadați din lagărul comunist sau a refugiaților nord vietnamezi plecați pe mare, cît mai departe de statul comunist. Aparențele acestor argumente pot înșela.

Paranoia marxistă a guvernului grec și rigiditatea profesorală a Germaniei se deosebesc în multe puncte, dar împart același dogmatism. Rezultatul ciocnirii acestor două fixații s-ar putea solda cu o catastrofă. Nu neapărat economică. Problema fundamentală a Greciei e, din punct de vedere european, mult mai vastă decît impasul economic. Problema de bază e strategică. Grecia e punctul de sprijin al întregului flanc estic al Uniunii Europene.

Un faliment economic incendiat de demagogie politică stîngistă ar putea împinge Grecia în brațele Rusiei și ar pune, astfel, în pericol toate statele estului și ale zonei balcanice. Multă lume uită importanța substratului istoric în politică, iar Grecia e un caz clasic în materie. Grecii au, în continuare, o disponibilitate marcată pentru aventuri ideologice marxiste. Imediat după 1945, țara a evitat comunismul doar cu prețul unui război civil. Partide politice ultramarxiste, elite radicale și chiar organizații teroriste de stînga au existat și există încă în Grecia, după 70 de ani de occidentalizare.

Syriza nu a apărut din întîmplare ci a cristalizat o constelație de curente și mișcări politice totalmente îndoctrinate de marxism și neomarxism militant. Această aplecare spre ideologia radicală a fost cultivată, renovată și pasată din generație în generație. Analiza prevalentă în Occident după care opțiunea prodemocratică a Greciei e ireversibilă se învecinează cu iluzia. Din motive istorice, politice și de mentalitate, Grecia rămîne deschisă la comunism sau la aproximări ale utopiilor de stînga.

Indiscutabil, Grecia e o țară de corupție socială avansată și tembelism politic pronunțat. Deși mai vocală și mai pitorescă decît multe din statele zonei, Grecia împarte cu societățile estului aceleași forme de microdelincvență populară și macrodelincvență politică.

Reputația Greciei e solidă în materie de neseriozitate și viclenie politică. Dealtfel, întreg blocul estic și sud-estic al Europei e marcat de aceleași trăsături și e discreditat în meditațiile secrete ale politicienilor occidentali. Dar asta nu poate scuza un act de miopie tragică și colectivă. Plecarea Greciei și lipsa de viziune strategică a Uniunii Europene ar putea duce la discloarea grupului de state estice. Alunecarea spre sfera de control rusească ar deveni, astfel, inevitabilă. Grecia trebuie salvată din motive strategice și nu ca obligație caritabilă. Politica europeană nu mai poate fi condusă de cerințele imediate ale standardului de viață occidental și nici de comoditatea plătitorilor de impozite europeni. O soluție occidentală pentru Grecia e în interesul profund al Germaniei și al Europei. Miza vremurilor noastre e aproape în totalitate strategică. Europa e în fața unui test de viziune care cere garantarea unui spațiu compact de democrație în limitele așa numitelor valori euroatlantice. Isteria stupidă cu care sînga radicală europeană caută să saboteze Acordul de Liber Schimb cu Statele Unite (TTIP) e deja prea mult. Un eșec în Grecia ar avaria grav întreg edificiul european.

Încarcă mai mult

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG