Traian Ungureanu

Manevra care a blocat frontul Național la alegerile locale din Franța are, pe lîngă succesul imediat, o serie de trăsături discutabile. În euforia care a urmat succesului, mulți politicieni și comentatori au ignorat ceva important: Frontul Național a fost împiedicat să preia o regiune sau alta a Franței, dar nu a fost scos din cursă. Peste un an vin alegerile prezidențiale și Frontul Național ar putea porni competiția întărit de aparentul eșec de la locale. Pus la treabă și răspundere într-una sau mai multe regini ale Franței, Frontul Național n-ar fi făcut excepție de la regula care spune că dacă guvernezi, te uzezi. Rămas în opoziție, Frontul Național își va putea conserva liniștit mitologia. Dimpotrivă, dreapta și stînga vor continua să guverneze și să acumuleze nemulțumiri, într-o perioadă foarte dificilă economic și social pentru Franța. Frontul Național va avea terenul liber și va insista, tot mai credibil, că e soluția nouă pe care Franța trebuie să o încerce după ce sistemul vechi a dovedit a nu știu cîta oară că nu poate rezolva probleme reale. În varianta cea mai nefericită, un nou atentat terorist în următoarele 12 luni ar putea produce un dezastru emoțional și electoral pentru partidele tradiționale. Într-un fel, sistemul politic tradițional al Franței e la numai un atentat distanță de colaps.

Manevra care a blocat Frontul Național e, pînă la urmă, o improvizație tehnică. Ea nu rezolvă nici o problemă economică sau socială. Peste cîteva luni, în funcție de evenimente, destui alegători ar putea ajunge la concluzia că votul tactic n-a făcut decît să salveze clasa politică, adică un cumul de reputații și cariere. În plus, clivajul care face rău atîtor societăți europene s-a adîncit în Franța. Aritmetica primară spune că șase milioane de votanți au pretextul cel mai nimerit să se simtă refuzați și să dezvolte resentimente. Istoria politică a Europei a înregistrat destule cazuri în care o parte a societății a ajuns la concluzia că votează degeaba și a început să creadă, în consecință, că democrația e insuficientă sau inutilă. Astfel de societăți se rup în blocuri care nu mai comunică și sînt foarte greu reconciliabile.

Dealtfel, acest divorț pîndește în prea multe state europene. Un caz recent a dus în Marea Britanie la situația bizară în care un alt partid radical, UKIP, a fost votat de patru milioane de alegători și a obținut, cu aceste voturi, un singur loc în Parlament. Anomalia din Marea Britanie nu e rezultatul votului tactic ci al sistemului de vot uninominal și al modului în care sînt decupate circumscripțiile. Dar asta contează prea puțin. Pentru un public din ce în ce mai larg, efectul e același: votul nu mai reproduce situația reală a preferințelor în societate.

Multă lume va spune că nimic nu are importanță, atîta vreme cît deformările sistemului de vot vin de hac forțelor politice anti-democratice sau extremiste. Așa e, dar numai pe termen scurt. Altfel, odată fixate, precedentele de abatere de la regula reprezentării oneste, efectele nu fac bine democrației. Pe termen mediu și lung, alegătorii absorb o lecție cinică. Treptat alegători de bună credință ajung să conceapă votul ca pe un instrument utilitar, fără legătură cu convingerile sau cu măsurile economice, politice și administrative propriu-zise. Însă marele viciu al acestor situații îi privește pe politicieni. În fond, dreapta și stînga franceză pot calcula că își pot face de cap 4-5 ani, după care cer alegătorilor să îi salveze, sub pretextul că votul lor apără, de fapt, democrația. Francezii se pot aștepta ca, la adăpostul acestui raționament, partidele tradiționale să facă exact ce au făcut și pînă acum. În plus, un partid radical ca Frontul Național începe, în mod toxic, să devină util celor ce susțin că se bat cu el. Atîta vreme cît există, Frontul Național devine o miză de vot pe care politicienii o pot folosi pentru a mobiliza alegătorii la un nivel pe care în mod normal, cu relizările de lor, nu l-ar putea atinge. Nemaivorbind de celălalt avantaj: radicalii devin miză unică de campanie și politicienii sînt scutiți să își mai explica în amănunt proiectele. În cele din urmă, democrația sau, mai bine zis, latura ei electorală, e pusă din greu la încercare de situații de tipul celei creeate la alegerile locale din Franța.

Toată lumea a răsuflat ușurată după alegerile locale din Franța. Frontul Național, partidul radical care crescuse exploziv în sondaje, nu a reușit să cîștige nici una din cele 13 regiuni administrative ale țării. De fapt, Frontul Național nu a pierdut ci a fost împiedicat să cîștige. Povestea alegerilor locale din Franța e plină de înțelesuri, unele pentru ziua de azi, altele, mai puțin vizibile, pentru viitorul democrației. Așadar povestea trebuie spusă pe îndelete, cu răbdare și fără teamă de etichete neplăcute. Da, Frontul Național e un partid radical, extremist, naționalist sau cum vor să îi mai spună indignații care fac palmares democratic din asemenea etichete. Dar radicalii de la Frontul Național sînt și un partid legal, parte importantă a sistemului politic francez. Discuția despre consecințele recent încheiatelor alegeri din Franța nu e un prilej de a lua partea extremiștilor ci o problemă care pune în dezbatere actuala formulă de organizare și funcționare a sistemului politic democratic. Așadar, ce s-a întîmplat la alegerile locale din Franța?

Sistemul francez spune că alegerile locale au loc în două tururi, la distanță de o săptămînă. În primul tur, candidații Frontului Național au terminat pe primul loc în 6 din regiunile administrative ale Franței. După primul tur, Frontul Național a devenit, cu 6 milioane de voturi, cel mai mare partid al Franței. Rezultatele nu au surprins. Sondajele spuneau demult că Frontul Național va face o figură remarcabilă. Atentatul terorist din 13 niembrie de la Paris a contribuit, probabil, la creșterea popularității Frontului Național.

Ce s-a întîmplat, după o săptămînă, în turul doi? Pe scurt, cele două mari partide tradiționale ale dreptei și stîngii - Republicanii și Socialiștii - au declarat în mod repetat și ultimativ că o victorie a Frontului Național va pune în pericol democrația în Franța. Nu discutăm aici cît de întemeiat e acest avertisment. Ce contează cu adevărat e că avertismentul e credibil și a fost înțeles de un mare număr de alegători ai dreptei și ai stîngii. În consecință, foarte mulți alegători francezi au votat tactic în turul doi. Adică au votat cel mai bine plasat candidat din afara Frontului Național, fie că el era de dreapta sau de stînga. Cu alte cuvinte, voturile stîngii și dreptei s-au unit și s-au dus la candidatul care putea bate Frontul Național. Tactica a funcționat perfect și a blocat toți candidații Frontului Național. La capătul celui de-al doilea tur, Frontul Național a pierdut toate pozițiile, chiar și acolo unde avea, după primul tur, un avans de 20-25%. Frontul Național nu a cîștigat nici o regiune. Partidul care dominase scena în primul tur, a terminat turul doi în afara scenei. Imediat după încheierea alegerilor, toată lumea bună a politicii franceze a trecut la felicitări în cruciș. Dreapta a felicitat stînga, stânga a felicitat dreapta și, împreună, dreapta și stînga au felicitat alegătorii. Manevra de vot care a barat Frontul Național a fost prezentată ca efortul eroic prin care Franța a salvat democrația. Analiștii au explicat, mai departe, că partidele tradiționale și-au dovedit patriotismul, iar alegătorii au arătat că știu să își folosească puterea de vot cu inteligență. Pentru moment lucrurile stau sau par să stea chiar așa. Partidele tradiționale și alegătorii francezi au evitat o răsturnare șocantă de situație. Mai departe încep întrebările. Totuși, ce e de spus despre cei 6 milioane de alegători care au votat Frontul Național? E votul lor inutil? Și ce se poate spune despre o democrație care nu își învinge adversarul cu argumente ci cu manevre tactice de vot?