Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

Cupa Mondială a depănat un fotbal de feerie, cu goluri marcate din abundenţă şi echipe mici la vînătoare de echipe mari. Asta, pînă în ziua meciului Italia-Uruguay. Un meci clasic, între două forţe istorice ale fotbalului mare, aflate acum în situaţia totul sau nimic. Miza meciului a fost mult amplificată de situaţia din grupă. Echipa învingătoare mergea mai departe, învinsa pleca acasă. Adevărat, italienii aveau şi şansa calificării în caz de meci egal dar asta nu putea decît să oblige încă mai mult Uruguay-ul să se bată pentru victorie. Dar cum?

În minutul 80, la 0-0, scor care califica Italia, un incident şocant a pus capăt spectacolului graţios care promitea o Cupă Mondială euforică. Luis Suarez, un faimos atacant urguayan curtat de toate marile cluburi ale lumii, s-a apropiat de adversarul direct, fundaşul Giorgio Chiellini. În momentul următor, Suarez şi-a lipit capul de umărul fundaşului italian care s-a prăbuşit. La reluarea, imaginilor a devenit limpede că Suarez l-a muşcat de umăr pe Chiellini. Italianul a protestat şi a arătat arbitrului umărul dezgolit pe care se vedeau clar urmele lăsate de dinţii lui Suarez.

Scandalul a izbucnit imediat. Cu excepţia mediilor de informare şi a oficialilor uruguaieni, incidentul a fost primit cu furie şi indignare de la un capăt la altul al lumii. Reacţiile au fost cu atît mai virulentre cu cît Suarez e un caz ieşit din comun. Incidentul din meciul cu Italia nu e o premieră accidentală. În ultimii patru ani, Suarez a făcut de alte două ori acelaşi lucru. În 2010, Suarez a muşcat un adversar, pe vremea cînd juca la o echipă de club olandeză. Anul trecut, pe cînd juca la o echipă de club engleză, Suarez a muşcat un alt adversar. După trei incidente identice, e clar că Suarez recurge sistematic şi premeditat la acest soi de atac.

În primele două rînduri, Suarez a fost suspendate pe șapte respectiv zece meciuri. Acum, toată lumea aşteaptă o sancţiune mult mai severă care îl va scoate, aproape sigur, pe Suarez de la jocurile Cupei Mondiale şi l-ar putea ţine în afara fotbalului chiar după încheierea Cupei Mondiale. Toată lumea vociferează şi, în vacarmul general, nu e clar, mai ales pentru cei ce nu sînt interesaţi de fotbal şi de sport în general, de ce e socotită infracţiunea lui Suarez un lucru atît de grav. În aparenţă, pentru că atacurile prin muşcătură ale lui Suarez produc vătămări şi sînt în afara regulamentului. Însă tot vătămare produc şi tot în afara regulamentului se situează atîtea alte infracţiuni care se repetă frecvent în fotbal. Fracturile, uneori foarte grave, şi alte leziuni provocate de lovituri puternice sînt aproape o banalitate în fotbal. Loviturile în faţă au devenit o specialitate pentru jucători care îşi folosesc braţele cu o abilitate uimitoare. Cu ce e mai grav atacul lui Suarez? Explicaţia e mult mai complicată şi mai importantă decît e de crezut. Ea vine dintr-o interdicţie etică pe care sportul a adoptat-o din afara sportului, tocmai pentru a da o şansă sportului.



Epoca modernă a ales jocurile tocmai pentru că golul etic trebuia umplut și s-a oprit la fotbal tocmai pentru că acest joc simplu, ieftin și ușor de povestit e o pasiune ușor transmisibilă. În genere, distracția, cu un cuvînt englez mai potrivit, entertainment-ul, a devenit principala formă de trăire în masă. Nici aici nu avem de-a face cu o premieră. Jocurile romane și bizantine - mai puțin sobrele jocuri grecești - au marcat aceeași desprindere de conținut și aceeași deplasare spre trăiri de masă aparent religioase. Numai că epoca modernă a dezvoltat și continuă să dezvolte această experiență la un nivel necuoscut în istorie.

Devenită condiție „naturală”, domnia distracției și a celebrităților a transformat fotbalul (sportul) și filmul în instituții sociale fundamentale ale lumii. După explozia anti-tradiție a anilor ’60, noile instituții, purtate de un extraordinar val tehnologic, au preluat conștiințe și pasiuni, au devenit arbitru al gustului public și, astfel utilate, au făcut joncțiunea cu politica. O Cupă Mondială la fotbal nu mai e o problemă de fotbal, ci o chestiune de angajament financiar și un mare atuu politic. De aici, gigantismul accelerat.

Cupa Mondială a fost dilatată de la 16 la 24 și apoi la 32 de echipe. Campionatul restrîns și elitar a devenit un festival aproape lipsit de criterii valorice. O birocrație altă dată austeră a devenit un cler intangibil, care cere imunități divine. FIFA e, astăzi, un corp sacru cu zeci de mii de funcționari, care pretind un regim extrafiscal și extrajuduciar. Fără impozite și fără justiție. Elveția a încuvințat regimul extrafiscal de care FIFA se bucură fără explicații și alte întrebări.

Imunitatea la justiție e deja un fapt, dar scandalurile de corupție sînt prea mari și prea dese. Sub conducerea de aproape 20 de ani a supremului Sepp Blatter, FIFA a avansat spre forme de corupție corporatistă de implicație globală. Organizarea Cupei Mondiale e o licitație, care tinde să excludă participanții de bună credință și atrage doar case de reputație proastă. Costurile morale și financiare pretinse de FIFA pentru organizarea Cupei Mondiale sînt incompatibile cu sistemele politice deschise și libere. La capătul unor mașinații bănoase și obscure, FIFA a încredințat Cupa Mondială Rusiei, în 2018, și Qatarului, în 2022. Același curent dă tonul în mișcarea olimpică: Germania, Elveția, Suedia și Polonia au renunțat la candidatura de organizare a Olimpiadei de Iarnă 2022. Rămîn în cursă China și Kazahstan.

Supertotemul sporturilor riscă să se prăbușască, fisurat de propria involuție. Un cult-surogat, o manie care a deturnat pasiunea umană pentru joc spre statutul de biserică universală, a eșuat în corupție și complicitate cu tirania. Fotbalul jucat la Cupa Mondială 2014 arată foarte bine. Nivelul de tactic și fizic e remarcabil. Cupa Mondială e, însă, un festival bolnav.

Încarcă mai mult

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG