Traian Ungureanu

În fond, spun mulți comentatori, răsturnarea lui Viktor Ianukovici a fost o acțiune violentă și complet anti-democratică. Ianukovici – continuă argumentul – era, totuși, Președinte ales cu o majoritate largă.

Guvernele occidentale și establishmentul UE ar fi calificat acțiuni similare îndreptate împotriva unui guvern vest-european drept rebeliune sau lovitură de stat. Altfel spus, Occidentul e duplicitar. Ce e rău în Vest poate fi tolerat și chiar încurajat în Est. Concluzia acestor analize remarcă natura relativă a democrației: nu există un standard universal, ci doar interesele celor ce folosesc o valoare relativă.

Critica duplicității democratice e în aparență logică: un guvern ales democratic e ales democratic și în Vest și în Est. Lucrurile sînt, însă, mult mai complicate. Adevărat, Occcidentul are mari dificultăți în a explica de ce anume a sprijinit răsturnarea unui guvern ales la urna de vot în Ucraina, în timp ce propovăduiește sanctitatea democrației electorale. Însă acest soi de dificultate vine dintr-o situație prea puțin înțeleasă. Regimurile democratice occidentale și retorica lor pro-democratică sînt ținute în șah de o contradicție la care sînt coautori și de o manevră perfect organizată de regimuri anti-democratice.

Mai clar, democrația electorală est-europeană, de pildă cea ucraineană sau rusă, sînt un produs imitatitv, artificial și lipsit de conținut. În perioada, 1989-1991, cu excepția clară a Poloniei, unde societatea a dezvoltat mișcări politice de masă, statele est-europene au adoptat prin import, sub binecuvîntarea, ușurarea și entuziasmul occidental, sisteme democratice complet utilate cu alegeri, instituții și discursuri. Cu alte cuvinte, democrația est-europeană a apărut fără să se fi născut și în principal pentru a legitima regimuri de origine comunistă.

Democrația est-europeană a fost omologată rapid, fără control de profunzime. Estul a fost așezat automat pe același platou cu democrațiile occidentale, deși experiența occidentală e complet diferită. În definiția de profunzime care a dat experiența occidentală, democrația a fost rezultatul unui proces istoric autentic și îndelungat. Victoria, adeseori violentă, a unei minorități burgheze a făcut din autonomie, dreptul de proprietate și arbitrajul legii, o regulă incontestabilă pe care a extins-o asupra majorității. Iar o regulă asimilată de marea majoritate a societății devine standard.

Asta înseamnă că schimbările de putere politică nu mai au cum să deformeze sau să anuleze regulile. De pildă, schimbările de majoritate politică nu înseamnă că judecătorii vor schimba deciziile judecătorilor. E asta situația și în Est? Da, pe hîrtie. Nu, în realitate. Cu toate astea, un complex de iluzii, lașități și superficialități occidentale au validat instantaneu democrația est-europeană. Ulterior, acest consimțămînt defectuos s-a întors împotriva Occidentului.

Cazul Ucrainei ilustrează exact această situație. Nimeni nu a denunțat trucajul democratic est-european și, în special ruso-ucrainean. Alegeri după alegeri au fost acceptate în Occident, deși alegerile sînt de regulă, în acest spațiu, o farsă controlată de mită și adminstrată de clanuri la dispoziția voievozilor-baroni locali. În final, structura politică menită să dea conținut democrației e rezultatul unui aranjament agreat între marile grupuri care dețin economia și au majoritatea instituțiilor în buzunar. Așa au fost alese nenumărate regimuri aparent democratice în Europa de Est.

Acceptînd în numele democrației această realitate antidemocratică, Occidentul s-a angajat într-un joc pierdut. Această situație permite, de pildă, Rusiei să susțină credibil că regimul democratic ucrainean a fost răsturnat prin forță și tot această situație slăbește poziția Occidentului. Mai grav, prestigiul și credibilitatea democrației sînt foarte serios micșorate. După aproape 25 de ani, democrația fără conținut e o armă formidabilă în slujba forțelor anti-democratice și la dispoziția dogmaticilor naivi din mediile academice occidentale. Cu o imagine populară, comuniștii răspopiți ai estului au ajuns să le dea cu democrația în cap distinșilor occidentali.

Din momentul în care Președintele Ianukovici a forțat un nivel de violență criminal, cercurile de susținere oligarhică ale Președintelui au început să își pună întrebări. Va rezista Ianukovici fără să treacă întreg Kievul printr-o baie de sînge? Va putea fi evitat un război civil? Se va dezintegra Ucraina în regiuni-stat?

Două personaje cheie au început să calculeze: Rinat Ahmetov și Dmitri Firtaș. Primul e un multimiliardar cu interese economice și politice enorme. Nici o administrație ucraineană n-a reușit să îl ignore sau să îl îndepărteze. Al doilea e tot un miliardar politic ceva mai vizibil și mai activ la suprafață. Aliați ai regimului Ianukovici, cei doi au preluat procente largi din Partidul Regiunilor care asigură baza politică și majoritățile parlamentare largi ale Președintelui Ianukovici. Pe parcurs, cei doi au înțeles că Ianukovici joacă în pierdere. Mai precis în pierdere pentru interesele lor.

Refuzul lui Ianukovici de a semna Acordul de Asociere promis cu Uniunea Europeană și violența ulterioară au sugerat că sancțiunile europene vor veni mai devreme sau mai tîrziu și vor lovi în intersele economice ale celor doi. Perspectiva unei băi de sînge urmate de apariția unui regim radical ar fi dus, mai departe, la o răfuială cu oligarhii și, probabil, la deposedarea lor. Ahmetov și Firtaș au înțeles că trebuie să ajute la instalarea unui nou regim în calitate de „aliați ai poporului”. În aceste condiții, poziția și afacerile lor ar fi protejate.

Cei doi au început să transmită, mai întîi, apeluri la rațiune și apoi mesaje de simpatie pentru protestatari. În momentul în care violența a atins gradul extrem, cele două posturi de televiziune controlate de Ahmetov și Firtaș au schimbat brusc tonul și grila. Cele două posturi de televiziune au început să transmită direct și corect desfășurarea evenimentelor de pe străzile Kievului. De fapt, cele două stații tv au început să transmită, din partea lui Ahmetov și Firtaș, mesajul: îl lăsăm să cadă pe Ianukovici! Mesajul a fost descifrat imediat de Ianukovici care a înțeles că mai are o singură cale: să fugă.