Traian Ungureanu

Tactica aplicată de Rusia în farsa tragică din Ucraina nu e o noutate. Asta nu înseamnă că tehnologia nu are randament. Rusia a mai făcut acest joc, a cîștigat și știe că poate conta pe schema din manual. Pe scurt, schema arată în felul următor: mai întîi, un apel disperat al minorității ruse e plimbat prin mediile de informare și însoțit de agitații de stradă; indignarea e urmată de o reacție în forță care se finalizează cu o invazie militară a regiunii dorite; după cîteva zile sau cel mult săptămîni, Rusia oprește atacul și lasă loc de negocieri pariind îndreptățit pe dorința occidentală de a găsi o ieșire onorabilă din criză și de a-și salva mediatic panașul.

Așa a fost în Transnistria, așa a fost în Georgia, așa e în Ucraina. Tehnica loviturii subite, urmată de relaxare n-a dat greș pînă acum. Operațiunea Ucraina a adus doar un plus de perfidie. Trupele rusești au intrat fără uniformă și alte însemne de identificare. Acum, vine la rînd crearea spațiului de negociere și compromis în care liderii occidentali vor păși bucuroși să semneze acorduri solemne cu nume de orașe sau politicieni. După care, odată semnate, acordurile lasă Rusia să își păstreze pozițiile și permit occidentalilor să ducă acasă un nou succes al rațiunii și democrației. Criza ia sfîrșit și Rusia se alege cu o anexiune de facto.

Această manevră repetată a dat roade pentru că se sprijină pe o realitate incontestabilă, deși nerecunoscută: Occidentul și-a pierdut apetitul pentru confruntare și se va retrage în fața faptului împlinit. Nici un guvern și nici o societate occidentală nu mai pot concepe un conflict clasic și nu mai pot contempla costurile unei confruntări.

Înseamnă asta că Occidentul e complet dezarmat, că, pur și simplu, nu are altceva de făcut decît să asiste pasiv la avansul teritorial și strategic al Rusiei? Nu. Mijloacele și instrumentele n-au dispărut, așa cum argumentează recent un analist al conflictelor create de Rusia în Estul Europei. În rezumat, expansiunea rusească poate fi contracarată de revenirea strategică și militară a Occidentului în statele NATO din est. Dezolarea provocată de răspunsul ineficient al Occidentului e justificată, dar nu trebuie să devină finală.

În fond, spun mulți comentatori, răsturnarea lui Viktor Ianukovici a fost o acțiune violentă și complet anti-democratică. Ianukovici – continuă argumentul – era, totuși, Președinte ales cu o majoritate largă.

Guvernele occidentale și establishmentul UE ar fi calificat acțiuni similare îndreptate împotriva unui guvern vest-european drept rebeliune sau lovitură de stat. Altfel spus, Occidentul e duplicitar. Ce e rău în Vest poate fi tolerat și chiar încurajat în Est. Concluzia acestor analize remarcă natura relativă a democrației: nu există un standard universal, ci doar interesele celor ce folosesc o valoare relativă.

Critica duplicității democratice e în aparență logică: un guvern ales democratic e ales democratic și în Vest și în Est. Lucrurile sînt, însă, mult mai complicate. Adevărat, Occcidentul are mari dificultăți în a explica de ce anume a sprijinit răsturnarea unui guvern ales la urna de vot în Ucraina, în timp ce propovăduiește sanctitatea democrației electorale. Însă acest soi de dificultate vine dintr-o situație prea puțin înțeleasă. Regimurile democratice occidentale și retorica lor pro-democratică sînt ținute în șah de o contradicție la care sînt coautori și de o manevră perfect organizată de regimuri anti-democratice.

Mai clar, democrația electorală est-europeană, de pildă cea ucraineană sau rusă, sînt un produs imitatitv, artificial și lipsit de conținut. În perioada, 1989-1991, cu excepția clară a Poloniei, unde societatea a dezvoltat mișcări politice de masă, statele est-europene au adoptat prin import, sub binecuvîntarea, ușurarea și entuziasmul occidental, sisteme democratice complet utilate cu alegeri, instituții și discursuri. Cu alte cuvinte, democrația est-europeană a apărut fără să se fi născut și în principal pentru a legitima regimuri de origine comunistă.

Democrația est-europeană a fost omologată rapid, fără control de profunzime. Estul a fost așezat automat pe același platou cu democrațiile occidentale, deși experiența occidentală e complet diferită. În definiția de profunzime care a dat experiența occidentală, democrația a fost rezultatul unui proces istoric autentic și îndelungat. Victoria, adeseori violentă, a unei minorități burgheze a făcut din autonomie, dreptul de proprietate și arbitrajul legii, o regulă incontestabilă pe care a extins-o asupra majorității. Iar o regulă asimilată de marea majoritate a societății devine standard.

Asta înseamnă că schimbările de putere politică nu mai au cum să deformeze sau să anuleze regulile. De pildă, schimbările de majoritate politică nu înseamnă că judecătorii vor schimba deciziile judecătorilor. E asta situația și în Est? Da, pe hîrtie. Nu, în realitate. Cu toate astea, un complex de iluzii, lașități și superficialități occidentale au validat instantaneu democrația est-europeană. Ulterior, acest consimțămînt defectuos s-a întors împotriva Occidentului.

Cazul Ucrainei ilustrează exact această situație. Nimeni nu a denunțat trucajul democratic est-european și, în special ruso-ucrainean. Alegeri după alegeri au fost acceptate în Occident, deși alegerile sînt de regulă, în acest spațiu, o farsă controlată de mită și adminstrată de clanuri la dispoziția voievozilor-baroni locali. În final, structura politică menită să dea conținut democrației e rezultatul unui aranjament agreat între marile grupuri care dețin economia și au majoritatea instituțiilor în buzunar. Așa au fost alese nenumărate regimuri aparent democratice în Europa de Est.

Acceptînd în numele democrației această realitate antidemocratică, Occidentul s-a angajat într-un joc pierdut. Această situație permite, de pildă, Rusiei să susțină credibil că regimul democratic ucrainean a fost răsturnat prin forță și tot această situație slăbește poziția Occidentului. Mai grav, prestigiul și credibilitatea democrației sînt foarte serios micșorate. După aproape 25 de ani, democrația fără conținut e o armă formidabilă în slujba forțelor anti-democratice și la dispoziția dogmaticilor naivi din mediile academice occidentale. Cu o imagine populară, comuniștii răspopiți ai estului au ajuns să le dea cu democrația în cap distinșilor occidentali.