Traian Ungureanu

Prima din aceste teorii a a fost „sfîrșitul istoriei”. Semnificativ această idee care decreta că destinul lumii va fi dat, fără excepție, de valorile democrației occidentale s-a hrănit din impresia lăsată de prăbușirea regimurilor comuniste și, în special, de dizolvarea Uniunii Sovietice. Rezultatul politic al acestei teorii a fost convingerea că state îndepărtate de Occident vor îmbrățișa rapid, după zeci de ani de dictatură, modelul democratic occidental. Această convingere a condus, mai departe, la credulitate extinsă: decorul de carton democratic creat în est a fost acceptat în Occident. Prin urmare, Rusia nu va trece niciodată de limitele dreptului internațional și ale conviețuirii pașnice.

O altă torie plină de consecințe e așa numita „soft power”. Această formulă presupune că vechiul sistem de relații politice, așa numitul „power politics” e depășit de noua realitate internațională în care argumentele de forță și politica faptului împlinit nu mai atrag. Linia soft power spune că afacerile și comerțul sînt noii factori determinanți în politica internațională. În aceste condiții, statele occidentale sînt aproape obligate să dezvolte relații comericale și să plaseze investiții majore în Rusia. Mai departe, odată co-interesată de beneficiile economice ale relației cu Occidentul, Rusia și-ar uita instinctele și intersele agresive.

Rezultatul a fost cultul noilor relații economice ruso-occidentale. Asta în ciuda abuzurilor la care autoritățile ruse au supus investitori și proiecte de investiții occidentale în Rusia. Paradoxal, consecința liniei soft power a produs efecte inverse celor scontate. Rusia nu s-a adaptat politic la avantajele economice oferite de occident. În schimb, oamenii de afaceri occcidentali cu interese economice majore în Rusia au devenit un lobby extrem de influent care obține decizii politice occidentale favorabile Rusiei. Cazul marilor investitori germani în Rusia e amintit frecvent în presa occidentală.

Însumînd, criza estică e totdată o criză a politicii externe occidentale. Practica și filozofia politică occidentală sînt obligate de eșecul de la frontiera de est a UE să revină, pragmatic, la o viziune care se sprijină pe realitate. Și pe ideea că realitatea nu se schimbă prea ușor.

Pericolul e imediat și cere soluții rapide. Republica Moldova e parte a planului general de subordonare estică declanșat de Vladimir Putin. Nu e de crezut că dominoul va continua după rețeta Crimeea.

Transnistria are date diferite: e dezlipită de Rusia și e demult controlată de adversar. Putin nu se va opri dar va folosi alte mijloace. De fapt, operațiunea a și început. Manevra aleasă se numește în terminologia propagandistică sovietică „provocare”.

Inițiativa lansată de Tiraspol pe tema „am vrea și noi în Rusia, dacă se poate” nu e altceva decît un mod de a urca tensiunea și o formulă menită să țină în priză tema. Nimic mai mult dar suficient pentru a împiedica orice relaxare sau iluzie la Chișinău, București și Bruxelles. Însă, chiar dacă acțiunile directe nu sînt iminente, problema rămîne.Iar problema e revenirea politicii occidentale la realitate.

A venit momentul pentru așa ceva și au apărut, chiar, semne că liderii politici occidentali încep să înțeleagă un lucru: că au lucrat mult timp cu mijloace greșite și că au ignorat sau au uitat adevărata față a Rusiei. Cel mai important și periculos rezultat al acestei inadecvări e lipsa de front sau de fortificații. Mai clar, ofenisva lui Putin a găsit toată zona de la granița de est a Uniunii Europene nepregătită și neprotejată. De la Chișinău la Tbilisi, nimeni nu poate conta pe garanții occidentale. Nici UE, nici NATO nu și-au pus în joc puterea pentru statele estice din afara UE care doresc integrarea în Europa.

În plus, faimosul Memorandum de la Budapesta care acorda Ucrainei garanții, sub semnătură americană, britanică și rusă, a devenit odată cu anexarea Crimeei, o bucată de hîrtie. Toate aceste goluri de poziție și angajament sînt rezultatul unei viziuni clădite în ani lungi de infiltrare a lipsei de realism în gîndirea politică și capacitatea de decizie occidentale. Pare imposibil dar afăm încă o dată că lucruile stau exact așa și că așa și nu altfel se face istoria.

Într-adevăr, istoria nu e egală cu suma războaielor. Ideile și ideologiile infiltrate pe termen lung sînt la fel de importante și eficiente. Sistemele politice occidentale au ajuns în pragul crizei estice a anului 2013-2014 împovărate de tentația de a consuma (propria) ideologie și blocate politic de cîteva teorii eronate.