Peste cîteva săptămîni, Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Ucraina şi Georgia au în faţă, acelaşi angajament dar decizia nu e, încă, luată. Armenia a renunţat, după ce Rusia a simplificat situaţia transformînd-o în şantaj: ori cu UE, ori fără pavăză rusă şi, deci, pe picior de război cu Azerbaijanul.
Acordul de Asociere e o înţelegere relativ simplă: statele de pe flancul de Est al UE se angajază să respecte standarde europene în justiţie, economie şi comerţ. Acordul de asociere e, practic, pasul care aduce statele semnatare foarte aproape de modelul european. Cine semnează Acordul, se pregăteşte să devină un stat compatibil cu lumea europeană, pentru că acceptă să urmeze aceleaşi reguli şi valori.
Pasul următor e admiterea în UE, deşi semnarea Acordului nu garantează automat admiterea şi nici nu fixează un orizont de timp imediat. Vom afla cine va semna şi cine nu va semna pe 29 noiembrie, la Vilnius, unde va avea loc summit-ul Parteneriatului Estic - programul care reglează din 2009 relaţiile Uniunii cu statele din Est. Ucraina pare în pragul unei decizii pozitive, dar lucrurile nu sînt tranşate. Formal, ucrainienii au făcut mult şi au adoptat în trombă o suită de legi care elimină obstacole şi îndreaptă lucruri. Problema fostului premier Iulia Timoșenko e încă nerezolvată. Timoșenko e tot în închisoare şi autorităţile ucrianinene ezită. Timoșenko ar putea fi trimisă la tratament în afara Ucrainei, dar liderii ucrainieni nu par dispuşi să o absolve de pedeapsa cu închisoarea. Altfel spus, ucrainienii iau în discuţie doar cazul persoanei private şi refuză să se ocupe de problema politică. Negocierile continuă şi rezultatul e în cuumpă dar e foarte posibil ca Ucraina să semneze la Vilnius Acordul de Asociere.
Georgia nu are încă un răspuns clar. Totuşi, presiunile recente ale Rusiei care a trecut la provocări stridente în zonele de teritoriu georgian pe care le ocupă militar par să-i fi convins pe liderii georgieni că apropierea de Europa e unica soluţie.
Moldova a trecut, deasemenea, prin tratamentul de tumefiere coordonat de la Moscova, dar angajamentul Moldovei a fost întotdeauna clar. Chişinăul n-a avut nevoie de ameninţări ruseşti pentru a se declara gata de apropierea de Europa.
Poate fi explicată problema apropierii de Europa numai prin presiunile ruseşti? Dacă da, atunci semnăturile de pe Acordul de asociere nu vor fi nimic altceva decît un semn de disperare. În această variantă, Uniunea Europeană devine o zonă de refugiu. Evident, în aceste condiţii, angajamentul pro-european al statelor semnatare pierde din autenticitate. Există, oare, şi alte motive pentru care apropierea de Europa e un cîştig? Pînă la urmă, de ce ar fi bine ca statele estice să se angajeze în orbita europeană?
Ce vor avea statele estice de cîştigat, mai ales că semnătura pe Acordul de Asociere presupune cooptrea într-un acord de comerţ liber (DCFTA) care va zdruncina, la început, pieţele statelor estice? Dincolo de retorica festivă, avantajele apropierii de UE trebuie explicate în faţa unor societăţi care au o experienţă de neîncredere şi suferinţă în relaţiia cu un alt bloc şi cu o altă orbită - blocul şi orbita sovietică. De ce ar crede oameni, în genere ocupaţi cu lucrurile concrete şi cu greutăţile neîncetate ale ultimilor 20 de ani de democraţie, că apropierea de UE e un lucru bun?