Traian Ungureanu

Mai întîi, trebuie făcută diferenţa. Acordurile de Asociere cu UE nu sînt impuse. Nimeni nu trebuie să semneze şi oricine e liber să nu semneze. Orbita europeană nu are nimic de-a face cu orbita sovietică impusă prin forţă şi nici cu orbita rusă pe care Mosova o promovează, acum, prin şantaj. Diferenţa e importantă pentru că ţine cont de partener. În varianta europeană, semnatarii sînt parteneri maturi şi voluntari, nu victime prea mărunte pentru propria părere. Mai departe, dincolo de semntimentul nobil dar nu neapărat obligatoriu al celui ce semnează după propriul cap, rămîne întrebarea: care e cîştigul practic? În genere, răspunsurile pe care le aud oamenii la televizor se opresc atunci cînd e vorba de lucruri practice sau se duc spre prezentări tehnice din care publicul află că oamenii o vor duce mai bine pe măsură ce datele economice vor deveni şi ele mai bune.

În acest fel, cine vrea va înţelege că UE înseamnă bani. Şi nu va înţelege greşit. Numai că banii nu vor veni în pragul casei, aduşi de poştaş. Banii europeni sînt bani de folosit şi investit în proiecte. Iar proiectele, fie că e vorba de drumuri, canalizare sau şcoli, trebuie mai întîi puse la punct în dosare care trebuie aprobate. Apoi, statul trebuie să îşi facă treaba şi să aducă banii pe proiectele aprobate, de la Bruxelles la nevoile satului, comunei sau oraşului. În teorie, totul poate merge strună. În realitate, toate guvernele se împotmolosec pe undeva şi lucrurile merg mai bine sau mai rău, dar nu fără complicaţii.

Europa înseamnă bani, dar banii au nevoie de pază bună şi de funcţionari corecţi. Alt răspuns spune că apropierea de Europa va aduce dreptul la liberă circulaţie. E aşa, dar nu fără nuanţe. Moldovenii cu paşapoarte româneşti au deja cale deschisă, dar ceilalţi vor primi acest drept în trepte. Negocierile pentru liberalizarea vizelor durează. Moldova e într-o poziţie bună, dar mai are de aşteptat.

Alţii se gîndesc la garanţii de securitate. Şi aici, realismul trebuie să înlocuiască iluziile. Apropierea de Europa va schimba statutul ţărilor din Est. Odată plasat în orbita europeană, un stat nu e neapărat mai bine apărat dar e, în orice caz, mai respectat. UE nu e o putere militară şi, din acest punct de vedere, nu poate feri statele asociate de ameninţări. UE e însă o putere diplomatică şi asta îi va face mai atenţi pe cei care vor binele sau răul statelor estice.

UE e, deasemenea, o putere economică şi un Acord de Asociere cu UE garantează un salt important: statul care a semnat Aordul de Asociere devine, imediat, un stat credibil pentru investitori şi pentru banii lor. Orice companie şi orice om de afaceri va socoti că e în siguranţă pe terirotiul, în economia şi în legislaţia unui stat care a fost acceptat în orbita europeană.

Toate aceste lucruri trebuie tratate onest. Cîştigurile sînt reale, dar nu imediate. Ele vin, dar ating omul de rînd, în timp şi doar prin mijlocirea autorităţilor. Ce e important e că, într-un fel sau altul, mai repede sau mai încet, efectele vor ajunge la oameni. Ceva se va schimba în felul lor de viaţă iar acest ceva se va vedea cu timpul. Cum se spune, cu o vorbă care nu dă buzna, dar nici nu întîrzie prea mult, „nivelul de viaţă va creşte”.

Aici intervin lucruri care nu par grozave, dar au o importanţă nemaipomenită. Pînă la urmă, apropierea de Europa va aduce o schimbare care nu poate fi măsurată în ceasuri precise, dar va shimba complet mersul ţărilor din Est. Încet-încet, obişnuinţele oamenilor şi ale autorităţilor se vor schimba. Lucrurile se vor petrece după altă rînduială. Şefii vor fi mai puţin aplecaţi spre abuz, oamenii vor vorbi mai puţin răstit între ei, autorităţile şi supuşii vor învăţa să se respecte mai mult, instituţiile îşi vor face mai conştincios treaba, adeverinţele vor ieşi mai repede, omul care se va duce la bancă nu se va mai prezenta frămîntînd cuşma în mîini, şcolile vor fi mai curate şi mai bune pentru copii, spitalele vor începe să aibă pacienţi adevăraţi, nu oameni prinşi la strîmtoare şi mulşi de bani. Nu vor veni toate deodată, dar vor veni.

Mai important, fără o apropiere de Europa, nimic din toate acestea nu ar putea măcar începe să se nască. Într-un cuvînt, cel mai important şi mai sigur rezultat al apropierii de Europa e civilizarea. România trece de șapte ani prin acest proces. Nu l-a dus la capăt şi mai are mult pînă va încheia. Dar, dacă exemplul României slujeşte la ceva, atunci trebuie spus că marele cîştig e începutul civilizării. Într-o ţară în care nesimţirea şi abuzul nu aveau de ce să se teamă, măsura şi buna cuvinţă au început să-şi facă loc. Apropierea de Europa împinge trecutul afară din prezent şi dă oamenilor mai mult loc de trăit după capul lor şi cu fără frica de mizeria la care îi poate obliga şeful, statul sau vecinul.

Peste cîteva săptămîni, Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Ucraina şi Georgia au în faţă, acelaşi angajament dar decizia nu e, încă, luată. Armenia a renunţat, după ce Rusia a simplificat situaţia transformînd-o în şantaj: ori cu UE, ori fără pavăză rusă şi, deci, pe picior de război cu Azerbaijanul.

Acordul de Asociere e o înţelegere relativ simplă: statele de pe flancul de Est al UE se angajază să respecte standarde europene în justiţie, economie şi comerţ. Acordul de asociere e, practic, pasul care aduce statele semnatare foarte aproape de modelul european. Cine semnează Acordul, se pregăteşte să devină un stat compatibil cu lumea europeană, pentru că acceptă să urmeze aceleaşi reguli şi valori.

Pasul următor e admiterea în UE, deşi semnarea Acordului nu garantează automat admiterea şi nici nu fixează un orizont de timp imediat. Vom afla cine va semna şi cine nu va semna pe 29 noiembrie, la Vilnius, unde va avea loc summit-ul Parteneriatului Estic - programul care reglează din 2009 relaţiile Uniunii cu statele din Est. Ucraina pare în pragul unei decizii pozitive, dar lucrurile nu sînt tranşate. Formal, ucrainienii au făcut mult şi au adoptat în trombă o suită de legi care elimină obstacole şi îndreaptă lucruri. Problema fostului premier Iulia Timoșenko e încă nerezolvată. Timoșenko e tot în închisoare şi autorităţile ucrianinene ezită. Timoșenko ar putea fi trimisă la tratament în afara Ucrainei, dar liderii ucrainieni nu par dispuşi să o absolve de pedeapsa cu închisoarea. Altfel spus, ucrainienii iau în discuţie doar cazul persoanei private şi refuză să se ocupe de problema politică. Negocierile continuă şi rezultatul e în cuumpă dar e foarte posibil ca Ucraina să semneze la Vilnius Acordul de Asociere.

Georgia nu are încă un răspuns clar. Totuşi, presiunile recente ale Rusiei care a trecut la provocări stridente în zonele de teritoriu georgian pe care le ocupă militar par să-i fi convins pe liderii georgieni că apropierea de Europa e unica soluţie.

Moldova a trecut, deasemenea, prin tratamentul de tumefiere coordonat de la Moscova, dar angajamentul Moldovei a fost întotdeauna clar. Chişinăul n-a avut nevoie de ameninţări ruseşti pentru a se declara gata de apropierea de Europa.

Poate fi explicată problema apropierii de Europa numai prin presiunile ruseşti? Dacă da, atunci semnăturile de pe Acordul de asociere nu vor fi nimic altceva decît un semn de disperare. În această variantă, Uniunea Europeană devine o zonă de refugiu. Evident, în aceste condiţii, angajamentul pro-european al statelor semnatare pierde din autenticitate. Există, oare, şi alte motive pentru care apropierea de Europa e un cîştig? Pînă la urmă, de ce ar fi bine ca statele estice să se angajeze în orbita europeană?

Ce vor avea statele estice de cîştigat, mai ales că semnătura pe Acordul de Asociere presupune cooptrea într-un acord de comerţ liber (DCFTA) care va zdruncina, la început, pieţele statelor estice? Dincolo de retorica festivă, avantajele apropierii de UE trebuie explicate în faţa unor societăţi care au o experienţă de neîncredere şi suferinţă în relaţiia cu un alt bloc şi cu o altă orbită - blocul şi orbita sovietică. De ce ar crede oameni, în genere ocupaţi cu lucrurile concrete şi cu greutăţile neîncetate ale ultimilor 20 de ani de democraţie, că apropierea de UE e un lucru bun?