Traian Ungureanu

Din catalogul îngrijorărăilor dat de ancehta site-ului citat lipsește una din cele mai discutate probleme ale ultimilor ani: economia. În afara, unor referințe la modelul chinez și la îndatorarea implacabilă a societăților occidentale, economia nu pare să spună mare lucru celor ce răspund la întrebarea despre problemele care ar trebui să ne dea de gîndit. Omisiunea nu e, totuși, o lacună. Ce se poate lesne înțelege din analizele prezentate de cei 150 de universitari e tocmai primatul culturilor. E vorba de tendințele și atitudinile fundamentale care cuprind societăți largi și generează, apoi, tot ce e, altfel, de neînțeles. De pildă, lipsa de creștere economică. În afara unei explicații culturale ar fi greu de înțeles de ce anume au început , dintr-o dată, toate economiile să slăbească, de ce productivitaea scade, de ce populațiile se relaxează sau dau semne că nu mai au chef și suflu pentru efortul elementar. Cu alte cuvinte, economia e o formă de expresie a culturii, dacă, prin cultură, se înțeleg valorile de bază pe care o societate le urmează la un moment dat. Evident, în condițiile în care sistemele de educație, sînt serios degradate - așa cum sugerează răspunsurile la ancheta amintită - criza nu poate decît să se adîncească. Impasul culutral va trece neobservat și va fi agravat prin chiar lipsa de înțelegere care îl înconjoară.

O notă de ușurare pentru predicții atît de pesimiste vine de la cei ce dau a patra categorie de răspunsuri. Nu foarte numeroasă dar destul de numeroasă pentru a constitui un curent solid, o serie de răsunsuri spunecă cea mai mai înrijorătaore tendință actuală e tocmai tendința de a ne îngrijora. Asemenea răspunsuri pot sugera un optimism mecanic dar în spatele lor se ghicește altceva. Tot o analiză care pune la bază cultura. Cei ce spun că ne îngrijorăm prea mult cunosc foarte bine caracterul ciclic al crizelor și, mai ales, caracterul ciclic al angoaselor sociale. La intervale regulate, în genere la sfîrșiturile numerice de veac sau mileniu ( 1000-2000) dar și în momentele de presimțire nervoasă a marilor schimbări, societățile au obiceiul de a se îngrijora. Mai corect spus, obiceiul de a se fixa în culte macabre sau revoluționare care prezic sfîrșitul lumii sau, dimpotrivă, apariția iminentă a unei lumi noi. În aceleași momente, gîndirea structurată a elitelor naște teorii și sisteme care explică de ce e inevitabilă căderea societăților sub presiunea unui factor sau a altuia. De pildă: șocul internetului, ruptura provocată de noi forme de medicină sau prăbușirea sistemelor de transmitere a valorilor( educația). Observația celor ce pun în context aplecarea spre îngrijorare e corectă. Nu sîntem pentru prima oară în situația de a prevesti crize generale și degradări fără remediu. Însă, între cei ce găsesc motive de îngrijorare seriaosă și cei ce sînt îngrijorați de cei ce se îngrijorează, un lucru pare destul de limpede: ne aflăm într-un moment de tecere de la o lume la alta, de la o epocă istorică la alta. Certitudinea unei schimbări masive de mijloace și viziune e, dealtfel, într-un fel sau altul, cuibărită peste tot: în toate mințile și în toate societățile. Trăim într-un moment în care există o singură mare nelămurire: care va fi direcția precisă din care se va naște noua noastră cultură. În rest, certitudini: nimeni nu-și mai face iluzia că lumea pe care începem să ne-o aducem aminte tot mai greu va supraviețui sau va renaște.

Un site internet excelent organizat de un publicist american pune, de 15 ani, în decembrie, o întrebare cheie. Anul acesta, întrebarea a fost ce ar trebui să ne îngrijoreze? Răspunsurile vin de la 150 de fizicieni, astronomi, istorici, scriitori, geneticieni - o armată de oameni de știință și umaniști, în marea lor majoritate profesori la cele mai faimoase Universități occidentale. Răspunsurile trimit în direcții diverse dar pot fi așezate în cîteva categorii mari. Motivele de îngrijorare și prognozele dezvoltate pe baza lor pleacă de la 1) dominația covîrșitoare a internet-ului și a tehnologiei portabile de gen gadget (telefoane smart, jocuri video), 2) intervențiile în codul genetic uman și 3) degradarea sistemelor de educație.

Cea mai frecventă sursă de îngrijorare e supremația internetului. E de înțeles. Internetul a devenit, în numai 15 ani, o rețea globală, accesibilă în aproape orice punct și oricui. Aproape toate lucrurile și operațiile au fost integrate de interent. Nimic sau aproape nimic nu se mai poate găsi sau practica în afara rețelelor de net. Internetul a încetat să mai fie un instrument și a devenit o realitate care determină comportamente. Evident, toată lumea s-a obișnuit să petreacă ore în șir, cu sau fără treabă, în fața ecranului de computer sau de telefon. Însă generația care s-a născut fără să fie cunoscut tehnologiile anterioare a atins un grad de dependență care dictează un nou tip uman. Sîntem deja contemporani cu persoana umană care nu face față dialogului față în față dar e în permanență conectată cu milioane de oameni din aceași rețea. Internetul și gadget-urile sînt, de ani buni, substitute existențiale. Limbajul, timpul, comunicarea, relațiile generale între indivizi trec prin internet și gadget-uri. Dispozitiveele perfecte care se succed cu viteză de la un an la altul, ca miracole succesive și obligatorii, au un efect pervers: pe măsură ce gîndirea și atitudinile umane se pliază pe tehnologie, știm mai puțin și sîntem mai singuri. Cîteva iluzii gigantice acoperă orizontul și aici intervin avertismentele lansate de cei ce semnează răspunsurile de sfîrșit de an la ancheta site-ului amintit.

Mai întîi, impresia după care accesul la informație de tip net ne face să știm mai mult. După aproape 20 de ani de net, sîntem, însă în suituația, în care consumăm informație împachetată pe net fără să mai putem discerne. Cu alte cuvinte, nu știm ceva înainte de a ști ce culegem de pe net. Unul din răspunsurile la ancehtă compară situația cu un meci urmărit de spectatori care află tot timpul scorul dar nu cunosc regulile jocului. Noua comandă ”dă-i un Google!” e , acum, regina cunoașterii. Iar regina face supușilor ei un cadou rău înțeles: informație fragmentară selectată de motoare de căutare care acumulează date pe criterii de asemănare sau înrudire semantică. De îndată ce acest tip de informație preia controlul, devenind, pentru foarte mulți, totuna cu cunoașterea, consecința e dezagregarea: o minte care navighează fără pilot.

Intervențiile genetice, a doua temă frecvent amintită în anchetă, sînt o chestiune mult mai ușor de explicat. Progresele în cunoașterea codului genetic și îmbunătățirea biologiei corpului uman împing spre longevitate. Ipoteza unei vieții medii de peste 100 de ani nu mai e o năzbîtie science fiction. Pînă acolo însă, societățile fac tot mai greu față bugetelor sociale. Îmbătrînirea populațiilor și lipsa de productivitae a generațiilor mature sînt un coctail dizolvant pentru societățile occidentale. Longevitatea în sine nu e și nu poate fi un obiectiv contestabil. Însă iluzia după care viața extinsă poate fi însoțită de prosperitate necondiționată la nivel social e un pericol din ce în ce mai prezent. Declinul general al societăților occidentale coinicde cu explozia tehnologiei și e supergeneticii. Situația nu e accidentală. Demografia și economia lucrează, astfel, împotriva viitorului occidental. Revenirea tot mai frecventă la ideile pînă nu demult detestate ale lui Oswald Spengler nu e nici ea accidentală.

Cea de/a treia temă, distanțarea de ideile libere și înregimentarea sistemelor de educație (anatemizarea lui Spengler e un bun exemplu) e, dincolo de politică, păreri și controverse, un fapt. Educația fundamentală a lăsat locul unui repertoriu de teme, abordări și autori acceptați de elitele academice. Inițierea și dezbaterea intelectuală sînt, în prea multe locuri și de prea multe ori, un exercițiu de conformism arbitrat de ideologi și puritani academici. Mai jos, la nivelul educației preuniversitare, tinerii deprind tot felul de atitudini morale față de fapte pe care nu le cunosc. Știința predată ca religie și lipsa de respect pentru canonul clasic produc tineri veseli și siguri pe ei dar nu suficiente minți lucide. Adapatrea acestor oameni la realitate e dificlă și se concretizează prea mult în șomaj sau ratare.