Traian Ungureanu

Presa rusă n-a trecut încă la fapte, dar are tot dreptul să se întrebe: ce e o (sau un) Bardot. Faptele spun că e vorba tot de o unitate de măsură a prostiei. Ce rămîne de stabilit e dacă un Bardot are mai mulți Depardieu sau invers. Cazul Bardot a apărut odată cu furia actriței Brigitte Bardot.

Actrița, care își petrece bătrînețea monitorizînd tot ce e animal în Franța și în restul lumii, a izbucnit aflînd că doi elefanți bolnavi de la Zoo Lyon urmează să fie eutanasiați. Bardot a amenințat că dacă elefanții nu sînt salvați, va cere cetățenie rusă. De ce tocmai cetățenie rusă? Pentru că, în opinia și după informațiile actriței, nici un Președinte al Franței nu a făcut pentru animale mai mult decît Președintele Putin. În plus, actrița a mărturisit că poate pune bază pe Putin, un Președinte care nu i-a refuzat nici o cerere. Aceste ultime cuvinte sugerează că Bardot îl cunoaște pe Putin sau că, măcar, a lucrat alături de el. Asta nu a ajutat-o, însă pe Bardot, să îl cunoască mai bine pe Putin sau să se dumirească asupra realității rusești.

Bunătatea universală a actriței franceze e, poate, utilă animalelor aflate în pericol, dar e, cert, complet inutilă ființelor omenești supuse regimului Putin. Mai întîi, pentru că înainte de a-l decreta pe Putin mare protector al animalelor, Bardot nu s-a obosit să cunoască faptele și s-a mulțumit să consume propaganda oficială a Kreminului. Bardot e una din victimele naive ale demagogiei animale a Președintelui Putin. Ce nu știe și nu s-a obosit să știe Bardot e că mult popularizatele faceri de bine ale lui Putin sînt regizate și au provocat sistematic suferința animalelor. Tigrii siberieni eliberați de Putin în natură au fost prinși în rezervații, narcotizați, ținuți pe droguri pînă la sosirea lui Putin și apoi puși la dispoziția marelui Protector al animalelor. În mai multe rînduri, animale aduse pentru filmări cu Putin în rol de eliberator au fost rănite. Bardot n-a aflat nici de escapadele adjuncților lui Putin, mari organizatori de vînători în stare de beție. Mai mulți asociați ai lui Putin s-au împușcat între ei după ce au dat iama în animale și au trecut la tiruri în toate direcțiile, cu sticla de vodcă în mînă.

Toate aceste fapte și multe altele au fost demult dezvăluite de investigații de presă accesibile pînă și pentru Brigitte Bardot. În sfîrșit, amabilitatea lui Putin care n-a refuzat niciodată o cerere a actriției franceze e mai bine măsurată de răspunsurile date de Președintele Federațeiei Ruse cetățenilor Federației Ruse. Orice ar crede Brigitte Bardot, Putin e Președintele Federației Ruse, nu Însărcinatul cu Rezolvarea Problemelor Actorilor Francezi. Bardot a reușit să se facă de rîs, dar asta e prea puțin important pentru un om care nu mai poate fi scos dintre celebritățile actoricești ale vremurilor noastre. Cu adevărat importantă e doar miopia agresivă și interminabilă a așa numitelor superstaruri, care continuă să creadă că faima le dă dreptul să îndrume opțiunile publice.

Celebritățile și politica lor derizorie au ajuns de multă vreme un cuplu inseparabil și obligatoriu. Știm ce crede cutare vedetă despre războiul din Irak, despre Cuba sau Rusia. Nici un Președinte, Ministru sau Primar n-ar îndrăzni să se apuce să dea sfaturi acestor actori pentru a-i ajuta să joace mai bine sau să înțeleagă mai adînc piesele lui Cehov. Însă, actorii și celebritățile de tot soiul socotesc de la sine înțeles că rolul de persoană publică le dă dreptul să tragă după ei milioane de admiratori în sprijnul cine știe cărui Dictator, regim opresiv sau decizie economică.

Acest joc absurd a devenit posibil odată cu apariția unei confuzii uriașe: notorietatea sau celebritatea au fost asimilate cu participarea la viața publică. Cu alte cuvinte, dreptul de a decide în chestiuni publice a fost extins. Astfel, de chestiuni publice se ocupă nu numai cei care lucrează în domeniul public (politicieni, administratori aleși) ci și cei care sînt foarte cunoscuți în public. Așadar cine e cunoscut de multă lume poate decide pentru multă lume. Nu există o confuzie mai periculoasă pentru mersul vieții publice. Pînă la urmă concluzia e că 1 Bardot=1 Depardieu și împreună fac un zero.

Ce e un Depardieu? Totul a plecat de la apariția ultima transformare a faimosului Gerard Depardieu. Cînd toată lumea credea că nu mai există rol de jucat pentru Depardiu, actorul francez a apărut într-o postură complet neașteptată. Depardieu a devenit cetățean rus. În octombrie, cînd juca rolul Obelix, într-o comedie din seria Asterix, Depardieu părea să fi atins culmile comediei. Fals. Transformarea lui Depardieu în cetățean rus a bătut performanțele anterioare ale actorului și a dat presei rusești ocazia de a născoci termenul „depardyo” - cu înțelesul de fraier, naiv sau nătărău.

Partea cu adevărat interesantă a poveștii care a dat lumii noua unitatea de măsură a naivității (1 Depardyo) nu ține, însă, de comedie ci, mai degrabă, de magie. Mai precis de modul în care oamenii pot începe să creadă în lucruri și persoane pe care nu le cunosc sau nu le înțeleg, dar le transformă în cauze drepte sau idoli nepătați.

Două cazuri spumoase au ilustrat, recent, această trăsătură care are, deja, o istorie lungă și tristă. Nu e nimic întîmplător în originea acestor deraieri recente. Franța e, poate, orgininea prin excelență a iluziilor care răstălmăcesc realitatea și se pun, astfel, în slujba celor mai nefericite cauze și personaje. Adevărat, această pornire nu are granițe, dar Franța a știut dintotdeauna să dea deraierilor morale o costumație plină de stil.

Primul caz e Gerard Deparfieu și, ca de obicei, afacerea a pornit de la o obiecție îndreptățită. Actorul francez a fost indignat de planurile președintelui François Holland, care a anunțat că pregătește un impozit pe venit de 75% pentru persoanele care cîștigă mai mult de 1 milion de euro pe an. Depardieu a protestat, argumentînd că, într-o carieră strălucită, a plătit, deja, statului francez zeci de milioane de euro în impozite. După ce Primul Ministru francez nu a găsit nimic mai bun decît să-l insulte și să încurajezer o campanie națională de defăimare, Depardieu a decis să părăsească Franța și să treacă granița în Belgia.

Ce a urmat a transformat, însă, profilul unui plătitor de impozite revoltat de opresiunea statului în figura unui nătărău care nu știe pe ce lume trăiește. Sfătuit de cineva sau abordat de autoritățile ruse, Depardieu s-a trezit tratînd cu Moscova obținerea cetățeniei ruse. Președintele Putin a simțit imediat ocazia unei lovituri de imagine și a procedat rapid, speculînd ignoranța sau, pur și simplu, prostia lui Depardieu. Pașaportul a fost emis în regim de urgență și înmînat în văzul presei internaționale.

Adevărat, așa numitele cazuri de exil fiscal nu sînt o noutate. Banii au obiceiul să fugă, mînați, de deținătorii lor, spre state mai îngăduitoare și spre regimuri fiscale mai permisive. Adevărat, Rusia practică un impozit de cotă unică la nivelul de 13%. Și iar adevărat, 13% e, în orice condiții, mult mai mic și mai preferabil decît 75%. Însă Depardieu n-a făcut altceva decît să legitimeze public un stat autoritar și o administrație care se ocupă mai puțin cu colecatrea impozitelor și mai mult cu organizarea evaziunii fiscale pentru mega-infractorii protejați de Kremlin. Depardieu a reușit, dintr-un foc, să devină imaginea publică a acestor abuzuri și să se pună în fruntea unei liste de contraziceri care definesc un om fără busolă.

Căci Depardieu, om al stîngii franceze, dintr-o familie de comuniști, nu s-a mai simțit solidar cu propriile convingeri de îndată ce a fost atins la pungă. Campionul cauzelor drepte și favoritul lui Fidel Castro a fugit de îndată ce a trebuit să-și pună în practică, pe banii lui, principiile. În cele din urmă, luarea de poziție cetățenească a actorului Depardieu a devenit o farsă penibilă. Victima fiscului francez și-a găsit alinarea în brațele regimului Putin, demult și bine cunoscut pentru violență, corupție și fraude.

A doua ispravă franceză în materie s-a produs aproape concomitent cu episodul Depardieu. În rolul principal, o actriță celebră a anilor ’60 și ’70, mai nou campioană a programelor de protecție a animalelor. Alături de ea doi elefanți nevinovați și o mare sărăcie cu duhul.