Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

Sorry! No content for 14 februarie. See content from before

sâmbătă 12 februarie 2011


Au reînceput discuțiile despre „lege” și „domnia legii” (rule of law), în Rusia. Revenirea la subiect a fost impusă de revenirea autorităților ruse la cazul Khodorkovsky (ediția a II-a, soldată cu o o nouă condamanare pentru aceleași fapte).
Nimic nou.

Destui aleși ai Parlamentul European, ONG-uri și mult prea mulți comentatori repetă, din start, erori tipice pentru naivi sau oameni incapabili să înțeleagă că spațiul rus nu e analog spațiului occidental. Că nu e făcut din același aluat uman, politic și moral. Sau că, mai bine zis, după ce a fost frămîntat cu cizmele, aluatul nu mai e același. Iar cizmele n-au terminat.

Chestiunea legii și a domniei legii în Rusia e, într-un fel, greșit pusă, tocmai pentru că e pusă. Ideea după care sistemul legal și aplicarea legii în Rusia pot fi corectate de autorități presupune, la rîndul ei, ideea după care autoritățile ruse au optat în mod fundamental pentru un sistem bazat pe lege dar au pierdut direcția. Cine acceptă această premiză nu înțelege nimic din realitatea cu totul aparte a Rusiei și va deveni, mai devreme sau mai tîrziu, un instrument al aparatului de propagandă rus.

A doua mare prejudecată care încarcă atîtea inițiative și analize externe e convingerea după care problemele legii în Rusia sînt ale Federației Ruse și numai ale Federației Ruse. Aici, analiștii sînt nedrepți și nesocotesc atît străduințele cît și realizările regimului moscovit. Dacă a reușit, cu adevărat, ceva în domeniul legal, atunci Rusia a extins încălcarea oficială a legii în afara țării, într-un spațiu comun de fărădelege și abuz. Între provinciile acestui spațiu: Belarus, Ucraina, Transnistria, Abhazia, Ossetia de Sud, ca să vorbim numai de extensia sudestică și sudică a Imperiului extralegal. Cu alte cuvinte, toate regiunile și statele controlate direct sau indirect de Moscova.

Prezența politică a Rusiei aduce cu sine evaporarea legii, așa cum odinioară prezența puterii sovietice garanta alegeri false și dictatură politică în toată Europa de Est. Rusia nu e în situația unui stat în care legea are probleme locale și temporare. Rsuia e, dimpotrivă, promotorul unui sistem care speculează legea sau o abolește cu totul.

Degradarea legii în Rusia nu e un accident ci un act politic premeditat. În consecință, această situație nu poate fi „ameliorată” prin intervenția guvernelor, instituțiilor sau organizațiilor internaționale, în calitate de petiționari binevoitori. Această situație poate fi, în schimb, denunțată și contracarată de un discurs ferm care condiționează orice contact sau ajutor de schimbarea situației din Rusia. Documentele care semnalează sau deplîng, fără cea mai mică aluzie la contramăsuri, nu fac decît să se adune fără efect. În cele din urmă, toată această literatură ignorată de Rusia nu va face decît să se întoarcă împtriova autorilor care vor considera, de capul lor, că nu au fost suficient de flexibli și vor oferi noi concesii.

Între timp, duetul Putin-Medvedev va lua în lucru mediile politice și de presă occidentale și le va livra cîte o temă bună de agățat naivități. conferințe și delegații. De pildă, modernizarea anunțată programatic de Medvedev. În lipsa investițiilor în infrastructură și în prezența modelului primitiv al unei economii axată pe export de resurse, singurul lucru care se modernizează în continuare pe tot cuprinsul Rusiei, și mai departe, e politica de persecuție a celor ce îndrăznesc să deschidă gura.
Regimul iranian a răspuns și continuă să răspundă. Revolta din vara lui 2009 a fost urmată de un val de arestări și execuții secrete. În ultimele cîteva săptămîni, foarte probabil ca urmare a undei de șoc trimisă de demonstrațiile din Tunisia și Egipt, valul de execuții s-a întețit. Zeci de deținuți au fost fost spînzurați, după interogatorii și ședințe de tortură, fără dreptul la apărare, după tipicul statului islamic extremist iranain.

Președintele Ahmadinejad a semnat prelungirea prevederilor care permit aplicarea codului punitiv islamic, pentru încă un an. Nu e vorba de o suplimentare excepțională ci de un act automat. Aplicarea pedepselor specificate de codul islamic (lapidare, amputare, biciuire) a fost confirmată anual, din 1991 încoace.

Ferocitatea teocrației iraniene a fost și rămîne greu comparabilă. Între toate regimurile de persecuție violentă ale lumii arabo-islamice, Iranul e cel mai dur și mai amplu. Un regim instalat după deturnarea dictatorială a Revoluției din 1979 e, într-un fel, dator să își prezinte și mențină pedigree-ul ideologic. Puritatea doctrinei presupune o represiune nemiloasă și exclude clemența față de oponent. E cazul tuturor regimurilor de mare concentrare și puritate dogmatică, de la bolșevici încoace. Însă febra iraniană a execuțiilor are și alte explicații.

Revoltele tunisiană și egipteană au pus în gardă regimul iranian care a trecut, preventiv, la execuții. Nu e numai atît. Foarte articulat ideologic, regimul iranian e absolut inept economic și social. În mai bine de 25 de ani de prost management și socialism islamic, Iranul a rămas dependent de exportul de țiței. Veniturile au fost filtrate de rețeaua politică și de protejații ei. Singura consecință a operațiunii a fost boom-ul construcțiilor de lux. Economia a fost privată de investiții și e în situația în care, de pildă, n-are capacități de rafinare a propriului țiței. Iranul importă benzina pe care n-o poate rafina.

În același timp, evoluția societății iraniene a depășit categoric nivelul politico-mental al cercurilor teocratico-militare conducătoare. Iranul a trecut prin același proces care a produs o masă enormă de tineri educați și sensibili la valorile occidentale dar condamnați la șomaj și lipsă de reprezentare. Regimul iranian încearcă acum tocmai traumatizatea acestui segment de populație. Operația n-are cum să nu reușească pe termen scurt. Însă, reprimarea oribilă la care recurge, acum, regimul iranian va avea efecte catastrofale pe termen lung. Ea va alimenta o revoluție violentă sau va distruge, din interior, tot ce mai e recuperabil în societatea iraniană. Ambele variante vor pune Iranul în fața unei situații tipice pentru statele aduse la subdezvoltare extremă: un handicap aproape irecuperabil și eliminarea pentru o lungă perioadă de timp din circuitul competitiv care dă noile state viabile ale lumii.

Încarcă mai mult

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG