Traian Ungureanu

A căzut sau a scăzut interesul european pentru Moldova, după referendumul eșuat din 5 septembrie? Nu și nici nu există semne că rateul electoral pe care coaliția a știut să-l grăbească ar putea produce o reorientare a politicii europene față de Moldova. Programul de asistență financiară pentru Moldova a fost votat, fără probleme, marți, în Parlamentul European, și toate celelate linii de acțiune UE pe direcția Moldova sînt la locul lor. Dacă s-a schimbat ceva, atunci e vorba de mesajele tactice ale blocului anti-european al opoziției.

Comuniștii și sateliții lor propagandistici au tras concluzia că pot lăsa deoparte orice prudență și se pot lansa într-o retorică anti-europeană frontală. Mutarea e, în aparență, logică: de ce n-ar forța comuniștii fisura apărută în blocul pro-european, cu puțin timp înaintea alegerilor din 21 noiembrie? Adevărul e că pofta anti-europeană a stîngii nu are nimic logic. Da, alegerile sînt aproape, tentația e mare dar ofensiva anti-europeană nu ține de logica politică, adică n-are nimic de-a face cu reflecția lucidă asupra stării de fapt din Republica Moldova. Recrudescența retoricii anti-europene e, pur și simplu, rezultatul dorinței oarbe de putere a comuniștilor. Ea nu a crescut dintr-o evaluare onestă a șanselor de dezvoltare viitoare ale economiei și nici n-a luat în considerare problema populațeiei moldovenești. În ambele cazuri, analiza ar fi trebuit să blocheze retorica anti-europeană. Căci economia nu poate subzista în afara asistenței financiare occidentale iar oamenii de rînd vor afla curînd că greul în chirie rusească e mai greu decît greul sub finanțare occidentală.

Planul estic, adică virajul spre tutela rusă, va asigura, cel mult, înghețarea bolilor curente ale societății moldovenești. Rusia are propriile probleme grave de dezvoltare și nu reușește să treacă de nivelul programelor declarative pro-modenizare ( recenta prestație a lui Vladimir Putin, în fața unei audiențe selecte, la Soci, a fost evident ezitantă și goală de conținut). Altfel spus, Rusia e un patron în dificultate. Un patron care va asigura strict controlul politic și strategic, fără a se atinge măcar de problemele civile și economice ale Moldovei. Rusia va reglementa imediat raporturile de putere în Moldova și tocmai aici apare interesul imediat al Partidului Comuniștilor. Cu alte cuvinte, Comuniștii urmăresc, practic, revenirea la poziția de control în stat și nimic mai mult. Strategia lor anti-europeană nu are dimensiune strategică. Dimpotrivă, comuniștii sînt incapabili să dezvolte o viziune pe termen lung și lucrează, în tradiția incurabilă a stîngii, pe termen scurt: controlul imediat și complet asupra statului bate orice altă preocupare. Din acest punct de vedere, interesele dar și lipsa de capacitate ale Comuniștilor moldoveni și ale protectorilor ruși coincid: primii vor puterea, ceilalți nu pot livra altceva în afara jocului de putere. Rezulatatul acestei suprapuneri de miopii și neputințe va fi stragnarea: Moldova va adînci ciclul sărăcie - emigrație - antiromânism pe post de politică externă, motor electoral și unitate de pompieri. Partidul Comuniștilor nu vede departe iar Moldova nu are nevoie de un guvern nevăzător. Realitatea n-a fost niciodată mai clară și mai defavorabilă viitorului în cheie anti sau extra-occidentală. Rusia e orice în afara unei soluții de viitor (impasul acut care domină Rusia post-sovietică e o realitate statistică elementară și un caz de inerție politică imediat demonstrabil).

Pasul necalculat de la referendum a pus în evidență lipsa de angajament politic unitar al Alianței de guvernare. Dar asta nu schimbă cu nimic raporturile de bază. Chiar lipsită de coordonare, Alianța de guvernare e plasată pe partea bună a viitorului. Comuniștii nu sînt o alternativă iar varianta anti-occidentală nu duce nicăieri.

După aproape 10 ani de război, purtat sub carantină media, fără permisiune de acțiune integrală și sub defăimarea constantă a criticilor media/civilo/academici, eșecul militar american în Afganistan a devenit o posibilitate distinctă. Dacă nu cumva, o certitudine.

Întrucîtva asemănător cu turul de forță din Vietnam, operația de demoralizare și subminare de acasă a lucrat, conștient sau nu, ca motor propagandistic aliat inamicului. Președintele Obama a reușit, chiar, să comită, prompt, eroara strategică fundamentală, anunțînd public data retragerii efectivelor americane din Afganistan. Dacă, și cînd va fi așa, alianța militantă a mediilor de informare, activiștilor și vedetelor pop-cinema inepte, care s-au recalificat în politologi și analiști miliari, va savura pe pagini mari de ziar, în lucrări moralizatoare și înr-o nouă maree de filme, victoria valorilor anti-militariste și triumful doctrinei „drepturilor omului” asupra sistemului american. Apoteoza păcii și glorificarea retragerii sînt, însă, ceremonii de uz personal. În afara egourilor nesățioase ale elitei liberale, nimeni nu va avea de cîștigat.

Statele occidentale vor fi mult sălbite moral iar populația afgană va fi imediat supusă unui ceremonial cu totul diferit: abatorul. Femeile și copii afgani vor fi reîncarcerați de doctrina Talban, asta în cazul în care vor supraviețui primului val de răzbunări, anunțat de pe acum de liderii Taliban. Cum, însă, femeile și copii afgani nu par să facă parte din grupurile demne de doctrina drepturilor omului (în definițe liberală), totul va fi în regulă. În regulă și absent din paginile ziaelor și de pe site-urile care se ocupă, de aproape 10 ani, cu descrierea fărădelegilor americane în Afganistan. Evident, execuțiile liderilor de comunități și ale sătenilor care au luptat alături de americani nu vor fi relatate. Nici lapidările de femei, spînzuratul de copii și înjunghierile de bătrîni. Pentru că nu interesază, nu convin și nu premiază mîndria de sine a elitei liberale.

Oricum, noul stat Taliban-afgan va răsplăti ajutorul dat de mediile occidentale, închizînd complet accesul jurnaliștilor. Dar asta e mai puțin important, odată ce am stabilit, împrenă cu generoșii noștri îndrumători liberali, că Afganistanul nu intră în rîndul țărilor arondate drepturilor omului. Căci, drepturile omului sînt numai în teorie o doctrină univerală. În pratica asigurată de mediile de informare, de puzderia de activiști și de lanțurile interminabile de ONG-uri, drepturile omului sînt îngăduite selectiv. Ele sînt admise numai în cazul în care politica unui stat știe să stea la stînga și dispar din locurile atinse de valorile dreptei sau de noțiunile reacționare de patriotism și onoare miltară.

Iată de ce, femeile afgane vor primi, foarte curînd, dreptul de a fi forțate să poarte burcă. Nu e nimic abuziv în această situație pregătită de mediile liberale pentru Afganistan, de vreme ce aceleași grupuri se străduie să asigure același drept femeilor musulmane din marile orașe occidentale. În acest scop, agitația liberală împotria legilor occidentale anti-burcă a crescut, folosind, evident, argumentul libertății individuale. Egalitatea e aproape! Speranța moare ultima! Curînd consensul liberal dominant, va face cadou femeilor musulmane, atît în Afganistan eliberat de americani, cît și în Occident, dreptul nemijlocit de a fi puse sub burcă. Indiscutabil, războiul din Afganistan a meritat!

Și totuși, de unde știm sau cum de putem bănui că Afganistanul va deveni un abator totalitar, după retragerea americană? Cine nu are nici o idee sau nu își mai poate aminti are, totuși la dispoziție știrea recentă despre procesul de la Phnom Penh. După 30 de ani, un fost lider Khmer Rouge a fost condamant pentru crime împotriva umanității (e din nou vorba de acea umanitate care nu se poate bucura de toate drepturile rezervate altor norocoși de mediile liberale). Între 1975 și 1979, dictatura Khmer Rouge, condusă vizionar de Pol Pot, a încercat și a reușit să impună comunismul absolut în Cambogia. Rezultatul: 1 milion 700 de mii de morți. 25% din populația țării.

Regimul Pol Pot a fost întrecut, strict numeric, în producție criminală, de Mao, Stalin și Hitler (în această ordine). Însă calitatea, ba chiar puritatea, „producției” Khmer Rouge nu are egal. Populația marilor oașe a fost scoasă în cîmp și pusă la muncă forțată. Intelectualii (inclusiv liberalii), studenții, vorbitorii de limbi străine, bătrînii și copii inutili, orice purtător de ochelari (prea brghez!) au fost colectați în lagăre, torturați și uciși. Comunismul primar, impus cu o exactitate ideologică deplină de Khmer Rouge, nu are corespondent în încercările repetate ale stîngii de a coborî raiul pe pămînt. Iar acest apocalips perfect a fost posibil, îndată după retragerea americană din Indochina (inclusiv înlăturarea regimul Lon Nol, susținut de americani și, în orice caz, mult mai bine fixat și mai potent decît statul Președintelui afgan Kharzai). Unul din puținii jurnaliști occidentali care au făcut legătura elementară între retragerile americane și avansul tiraniilor criminale în teritoriile eliberate de „imperialism” e Bret Stephens, excelentul editorialist de la Wall Street Journal.

Stephens rezumă, într-un articol, de argumentație foarte clară, bilanțul retragerii americane din Indochina:
„All in all, America's withdrawal from Southeast Asia resulted in the killing of an estimated 165,000 South Vietnamese in so-called re-education camps; the mass exodus of one million boat people, a quarter of whom died at sea; the mass murder, estimated at 100,000, of Laos's Hmong people; and the killing of somewhere between one million and two million Cambodians.”

Istoria se repetă, deși nu e nicidoată identică. Crimele viitorului sînt, adică, imprevizibile doar în număr și în metodă. În rest, suferința e neschmibată. Și tot neschimbat e dogmatismul binelui în căutarea răului.