Toată lumea știa că statul rus îl poate ține în pușcărie pe Mihail Hodorkovski, atît cît crede de cuvință și de cite ori crede de cuvință. Explicațiile sînt clare iar actorii din spatele farsei nici măcar nu încearcă să se ascundă. Fostul Președinte, actualul Prim Ministru, viitorul Președinte Vladimir Putin a ținut, chiar, să plaseze într-o emisiune televizată, înainte de process, opinia de bază și orientarea de lucru pentru judecători: „Locul hoților e în pușcărie!”
Ce nu știa toată lumea și ce nu înțelege, încă, destulă lume e că lui Putin nu îi pasă de ce știe sau crede toată lumea. Putin l-a dus de mînă pînă în celulă pe Hodorkovsk pentru că, în logica stalinistă a puterii, concurența trebuie eliminată. Glonțul în ceafă nu mai e soluția standard, deși rămîne rezervat jurnaliștilor sau altor păcătoși de rang mic.
Noua rețetă e democratică, pentru că Rsuia e democratică. Noua rețetă sînt procese fabricate ca pe vremea lui Stalin dar nu în decorul lui Stalin. Pînă aici, a lucrat logica extremă a puterii pe care Putin a învățat-o organic, în anii de educație KGB-istă. Însă insistența cu care același Putin și-a plasat reflecțiile, într-o emisiune tv, de bună seamă aranjată, e altceva.
Putin a ținut să arate că nu îi pasă de ce crede sau spune lumea din afară și că, mai mult, știe ce va urma: o suită de critici automate, urmate de recuplarea la fel de automată la bunele relații cu Rusia. Protestele formulate la Washington sau Berlin nu vor avea consecințe iar Putin a dorit să fie primul care anunță, în felul lui cinic, exact asta: că pariază și se bazează pe lipsa de voință a Occidentului.
De unde vine acest fel de a găsi satisfacție în cinism? Din interior. Atît din persoana care are în spate o viață lungă de dispreț pentru moralitatea umană cît și din interiorul sistemului construit, tragedie cu tragedie, pe concluzia definitivă asupra mizeriei sufletești a guvernelor și societăților în momente critice. Din acest punct de vedere, Putin e un Stalinist proaspăt și strălucit.
A doua problemă a cazului Hodorkovsk II e tocmai certificatul de siguranță pe care Putin îl extrage sub semnătura acelei ființe neatestate dar omniprezente pe care o numim „comunitate internațională”. Putin își umilește și pedepsește a doua oară rivalul. Cu această ocazie, sistemul își expune fără perdea întreaga mecanică și insultă în public valorile de bază ale libertății. Asta după ce, lumea din afară a avut destul timp să se convingă că violența de stat e o armă îngăduită în Rusia lui Putin, ori de cite ori o Politkovskaia devine incomodă.
Plusînd cu a doua farsă în dosarul Hodorkovsk, Putin a fructificat fără griji dreptul la abuz și opresiune așa cum i-a fost el acordat de tăcerea diplomatică a occidentului și de recompensele venite pe alte căi (ultimul cadou e Campionatul Mondial de Fotbal din 2018). Acumularea de pasivitate și compromis occidental a dat regimului Putin o siguranță care lucrează deja pentru viitor.