Traian Ungureanu

Lujkov a fost numit primar în 1992 de Președintele Ielțin, după care a cîștigat de trei ori sucesiv alegeri municpale, organizate așa cum se organizează alegerile rusești. Adevărat, alegerile nu l-au făcut pe Lujkov chiar primar. Descrierea corectă a poziției lui Lujkov la Moscova e mai apropiată de o postură situată între Părinte, Împărat și Nabab. Lujkov a ținut orașul în mînă ca un autocrat folclorico-politic. Simpatic și petrecăreț, corupt și populist în stil ruso-bădărănesc, Lujkov n-a găsit nici un moment de îngăduință pentru ideile liberale (mitinguri ale opoziției, parada gay, etc). În schimb, supremul moscovit și-a creat o bază de putere formidabilă și de pe această platformă a dezvoltat orașul. Boom-ul neverosimil al construcțiilor, afacerilor și economiei locale au schimbat Moscova, după modelul agresiv, necugetat și spectaculos pe care l-au cunoscut și alte capitale est-europene. Corupția administrației Lujkov e legendară dar Primarul a învățat din timp să își pună la treabă starea civilă: Elena Baturina, soția Primarului, e socotită cea mai bogată femeie din Rusia, cu o avere estimată la aproape 3 miliarde de dolari. Evident, averea dnei Baturina s-a născut și a progresat pe contracte de construcții, sub mandatele Soțului Primar.

Lujkov a devenit rapid centrul nodal al relațiilor de putere și afaceri din Moscova. În 2000, Lujkov era pregătit să candideze la Prezidențiale dar a înțeles, la timp, că Putin e un candidat mult mai puternic. În consecință, Lujkov a intrat imediat într-o relație de alianță cu viitorul Președinte al Federației Ruse. Între timp, Lujkov a devenit un aliat prea puternic și apropierea alegerilor Prezidențiale din 2012 l-a făcut pe Pimarul Moscovei de două ori vulnerabil și interesant pentru Putin. O dată ca pol de putere dacă nu rival, atunci incomod. A doua oară ca instrument de disciplinare a lui Medvedev. Anul trcut, cînd Lujkov a început să facă zgomote critice la adresa lui Medvedev, Putin a înțeles, probabil, că îl poate folosi pe Lujkov. Medvedev a fost ajutat să intre în conflict cu Lujkov și să se expună public prin demiterea iritată a Primarului ales al Mosovei. Din acest punct, diferența între realitate și iluzie e hotărîtoare.
Multă lume crede, în occident, că demiterea unui primar ales e un afront adus democrației. Este dar nu în Rusia, unde Constituția permite acest gen de feudalism executiv.

Înainte de a se indigna, comentatorii occidentali ar trebui să măsoare cu atenție raza democratică a sistemului politic rus. Vor găsi un cerc strîmt și nu prea rotund. Problema nu e că Medvedev încalcă normele democratice în Rusia. Problema că normele democratice sînt, în Rusia, o farsă pentru consum extern. Iar lumea exterioară consumă avid farsa. La fel de iluzoriu e și presupusul conflict Medvedev-Putin. În realitatea politică fundamentală a Rusiei, asemenea jocuri nu există. Rolurile au fost atribuite, fără cale de întoarcere. Medvedev a făcut o simplă greșeală de stil dar și asta a fost prea mult. Nealinierea de o clipă a fost pedepsită cinic de Putin, controlorul absolut al situației. Cu același prilej, Lujkov, un primar expirat politic și, la 74 de ani, inutil pentru Rusia marca Putin 2 sau 3, a fost îndepărtat.

Ce e de reținut pentru publicul comentator din afara Rusiei e tocmai esența ierarhică și subterană a politicii rusești. Încălcările codurilor democratice reclamate de occident sînt, pur și simplu, o paranteză deschisă spre uzul comentatorilor și polticienilor occidentali care se pot indigna și consuma pe teme laterale.

Cînd semnalul de execuție a pornit de la Kremlin, presa scrisă, radiourile și televiziunile rusești au deschis campanii simultane împotriva lui Lujkov. Tot o singură apăsare pe buton ajunge pentru orice altă temă în dispută aparentă: alegeri prezidențiale, alegeri parlamentare, contracte și mega contracte, inițiative de politică externă sau curente de opinie care lasă, în occident, impresia de facționsim democratic. Cazul Lujkov le ilustrează pe toate și lasă în urmă imaginea tristă a unui Primar într-o țară cu un singur stăpîn. Peste toate casele, cătunele și orașele.

Îndepărtarea lui Iuri Lujkov, primarul etern dar ales al Moscovei, e cea mai instructivă fabulă despre viața politică și morală a Rusiei prezente. Nu prin ce se știe, ci mai ales prin ce nu se știe. Lujkov a fost demis, de la distanță, de Președintele Medvedev care n-a mai avut răbdarea să aștepte o zi, pînă la întoarcerea din China și a semnat, la Beijing, decretul de mazilire a lui Lujkov. Medvedev a produs impresia unui personaj iritat și precipitat. Dar înseamnă minusul de imagine al lui Medvedev, un plus politic pentru adversarii lui Medvedev? Adversar nu înseamnă, aici, opoziție, căci problema opoziției funcționale a fost demult rezolvată în Rusia. Atunci, poate e vorba de Vladimir Putin, eminența plenară a ultimilor 10 ani de putere și intrigă la Kremlin. Putin e, așa cum o știe toată lumea, într-o buclă strategică: retras pe postul de Prim Minisitru, în așteptarea celui de-al treilea și, de ce nu?, al patrulea mandat prezidențial. Între timp, Medvedev îndeplinește funcția de locțiitor delegat cu încălzirea fotoliului.

Putin are, deci, motive serioase să supravegheze comportamentul lui Medvedev. În cazul în care Medvedev își uită însărcinările și dezvoltă ambiții personale, rebelul trebuie pus la punct. În plus, presa și comentatorii occidentali iubesc la nebunie povestea cu lupta pentru putere între un Medvedev tot mai convins că are stofă de Președinte și un Putin tot mai izolat de Kremlin. În fond, comentatorii de astăzi continuă tradiția comentatorilor din anii '80 și '90 care găseau pluralism în jocurile de putere de la Krmelin.

Avea, însă, Putin motive să sesiseze obrăznicia marionetei Medvedev? În aparență, da. Medvedev a făcut o eroare masivă dar miza nu are nimic de-a face cu politica de principiu ci e de-a dreptul o chestiune de pradă și favoruri: Medvedev a trecut în tabăra celor ce se opun construcției unei șosele prin pădurea Himki, de lîngă Moscova. Medvedev a ajuns la ideea că eco-militantismul e șic, după ce l-a primit, pe 26 august, pe Bono, zîna pop a tuturor cauzelor bune și foioase. Numai că proiectul șoselei fusese deja rezervat pentru Arkadi Rotenberg, omul de casă al lui Putin. Medvedev și-a dorit să pozeze galeș în binefăcător public dar a călcat pe un teritoriu minat și un contract rezervat. Așa a intrat în scenă Lujkov, Primarul Moscovei. La 74 de ani abia împliniți, Lujkov a făcut, la rîndul lui cîteva erori grave și a devenit astfel tocmai bun pentru o mică demonstrație de putere în regia lui Putin. Lucrurile se complică un pic dar se vor limpezi, așa cum veți afla în partea a doua a acestui text.