Traian Ungureanu

Ca de obicei, ecologiștii au ținut să atragă atenția. Un grup de vreo 50 de oameni separați de lumea de rînd prin statutul de militant au blocat săptămîna trecută intrarea în Parlamentul European. Apoi au arătat că pot acoperi cu vopsea și inscripii tot ce e vertical în zonă, inclusiv drapelele de stat arborate la intrarea în Palament.

Puseul public ecologist are, după cîte se pare, o cauză: ostilitatea față de energia nucleară. Ecologiștii de față și colegii lor care au absentat în ziua cu pricina nu pot înghiți noi centrale nucleare și nu pot admite redeschiderea celor vechi. De ce? Pentru că energia și, în primul rînd, deșeurile nucelare nu sînt un lucru bun. De acord. Nu sînt dar produc energie ieftină, nu poluează și nu înghit păduri.

Care e alternativa propusă de ecologiști? Centrale clasice? Nici nu poate fi vorba, pentru că și centralele clasice îi supără pe ecologiști: fum, cărbune, poluare, etc. Atunci? Ecologiștii vor energie din surse alternative și regenerabile. În spatele acestor termeni promițători și igienici se ascund centralele eoliene. Din păcate, pădurile de mori de vînt perfecționate pe care le îndrăgesc ecologiștii au un randament foarte scăzut. Adevărat, centralele eoliene satisfac orgoliile ecologiste dar nu pot satisface nevoile energetice elementare ale unui oraș, regiuni sau țări (cu excepția cazului în care respectiva țară acceptă să se tatueze cu milioane și zeci de milioane de stîlpi eolieni).

Pe de altă parte, o pădure de elice eoliene ucide cîteva mii de păsări pe an. Ce o să zică, atunci, colegii ecologiști de la departamentul biodiversitate? În orice caz, e limpede ca apa de izvor că ecologiștii care și-au făcut numărul la Bruxelles s-au simțit bine și au plecat acasă sau spre următoarea demonstrație, convinși că sînt oameni buni și, în orice caz, mai buni decît ceilalți. Așa am aflat că binele e portabil și umblă pe stradă însoțit de pancarte.

Moldova a devenit un caz cu totul special la Bruxelles. Funcţionari de vîrf ai Comisiei Europene cu care am discutat oficial și neoficial nu mai au aproape nici o îndoială faţă de bunele intenţii şi de capacitatea de evoluţie europeană ale noii Moldove - cum îi spun ei.

Se întîmplă foarte rar ca un stat din afara Uniunii să fie tratat cu acest optimism uneori aproape euforic. Funcţionarii Comisiei sînt birocraţi în genere foarte reţinuţi în sentimente şi discurs. Moldova le inspiră, însă, un soi de încredere certă, întărită, foarte probabil, de experienţele frustrante în relaţia cu alte state de pe flancul de est al UE.

Nu e nici un mister: dezolarea produsă şi împinsă pînă aproape de capăt de Ucraina a pregătit terenul pentru un diagnostic colectiv negativ. Ţările estului de după estul european sînt inabordabile sau, în cel mai bun caz, o problemă care cere tact şi răbdare infinită. Prestaţia Alianţei pro-europene care guvernează Moldova a fost cu atît mai neaşeptată. Oamenii de contact ai instituţiilor europene au pornit de la premizele fixate de Ucraina, Armenia sau Azerbaijan, ca să nu mai vorbim de Belarus. În plus, îngheţul încărcat de declaraţii pro-europene de pe vremea comuniştilor a pregătit UE pentru prelungirea impasului.

După primele cîteva săptămîni şi luni de negocieri cu noile autorităţi de la Chişinău, europenii au observat cu uşurare şi cu o enromă surpriză, dacă nu cumva cu recunoştinţă, că lucrurile s-au schimbat. Adică merg bine. Funcţionarii cu care am discutat sînt încîntaţi de maniera de lucru a oficialităților moldovene care - spun ei - reacţionează extrem de rapid şi eficient la toate sugestiile, negociază foarte pozitiv şi au o viteză de execuţie remarcabilă. De aici şi problemele.

Apropierea alegerilor a devenit un test nervos pentru oamenii Comisiei Europene. Va rezista Alianţa şi, odată cu ea, spiritul pro-european? Nu, reprezentanţii Comisiei nu pariază e o victorie a Alianţei și nici nu urzesc împotriva unei reveniri comuniste. Negociatorii europeni sînt pregătiţi pentru orice variantă. Însă tot ei ştiu, deja, foarte bine ce consecinţe imediate vor ava cele două scenarii posibile.

Un nou guvern al Alianţei (în orice formulă ar cristaliza el) e privit ca o garanţie de continuitate. Un guvern comunist ar rostogoli toate procesele de cooperare europeană spre impasul abia depăşit. Cu alte cuvinte, fincţionarii Comisiei au învăţat bine distribuţia şi s-au lămurit asupra jocului de scenă. Ei mărturisesc deschis că administraţia comunistă ar fi perfect capabilă să lucreze cu instituţiile europene dar nu îşi doreşte aşa ceva. Comuniştii ar avea capacitatea să coopereze dar sînt, politic, împotriva cooperării. Un guvern comunist ar face retorică pro-eruopeană şi operă de administraţie non-europeană. Concluzia la care au ajuns reprezentanţii Comiseiei nu are nimic ideologic, adică nu e anti-comunistă sau anti-rusă. E, pur şi simplu, constataea unor negociatori pragmatici care înţeleg ce joc face echipa din faţa lor.

Alegerile din 28 noiembrie au, aşadar, o importanţă formidabilă. Moldova se apropie de alegeri de pe o poziţie pro-europeană foarte convingătoare dar riscă să piardă acest cîştig istoric, la urne. Redescoperirea Europei ar putea fi abandonată. Desprinderea Moldovei de condiţia generală a statelor din periferia sovietică e posibilă. O revenire la formula comunistă, sub presiunea propagandei politice, ar bloca, însă, căile de ieşire. Cazul Moldovei e, într-adevăr, excepţional: foarte aproape de joncţiunea cu Europa şi, în continuare, la un pas de eşec.