Traian Ungureanu

Uneori, cărțile călătoresc prea încet sau nu călătoresc deloc. Pierderile sînt uriașe. Cîtă lume va ajunge, de pildă, să citească în traducere sau în original, în țări depărtate de autor dar apropiate de carte, Bloodlands (Țara Sîngelui) de Timothy Snyder? Istoric american, Snyder a revenit cu minte proaspătă și bună cunoaștere a limbilor importante, la tragedia care a distrus umanitatea prinsă între Hitler și Stalin.

Există așa ceva și Snyder a descoperit acest spațiu apocaliptic, deși cercetătorii au trecut pe lîngă el de nenumărate ori și l-ar fi putut repera. Țara Sîngelui, pe care Snyder o descrie cartografic, măcel cu măcel, e spațiul cuprins între Marea Neagră și Marea Baltică, acea fîșie europeană care amestecă populații slave și separă Germania de Rusia. Istoriile criminale ale nazismului și comunismului s-au ciocnit în mod repetat în acest spațiu de confluență bestială și au dezumanizat sau asasinat zeci de milioane de oameni. Rezultatul acestei catastrofe istorice fără egal nu e cunoscut și evaluat, după aproape 70 de ani de cercetări, interpretări și reconsiderări.

Un calcul sprijinit pe arhive dar, încă, sumar sugerează 14 milioane de victime. Dar asta nu spune tot, în ciuda ororii colosale. Teza lui Snyder e că Țara Sîngelui a fost centru al istoriei și anti-istoriei europene, deși acest fapt istoric fundamental e, în continuare, neomologat de conștiința occidentală. Măcelurile și contra-măcelurile succesive care au dezumaniyat fizic țara Sîngelui sînt partea nevăzută a Holocaustului, a hecatombei sovietice și a ceea ce ucrainienii numesc Holodomor-Moartea prin înfomeare.

Snyder descrie într-un capitol care conjugă surse oficiale și mărturii personale, infernul metodic și strict pus la punct de autoritățile sovietice în Ucraina. S-a mai scris despre milioanele ucise ptrin înfometare în Ucraina dar imaginea lui Snyder e prima descriere care face vizibil sistemul creat de sovetici între 1929 și 1933, pe pămînt ucrainian: un spațiu de zeci de mii de kilometri pătrați, perfect izolat de lumea din afară și rezervat în tăcere morții prin înfometare lentă.

Caretea lui Snyder ridică, în sfîrșit, vălul sau, mai curînd lințoliul. Imaginea reconstituită de Snyder nu e, însă, o relicvă macerată, o urgie eliminată de propria putrefacție genocidală. Snyder nu ajunge să o spună dar iamginea Țării Sîngelui contează enorm are pentru lucrurile și ființele prezentului. În primul rînd, pentru fractura europeană est-vest care rezistă întărită și de slaba percepție occidentală a tragediei răsăritene. Deasemenea, pentru vidul civilizațional încă activ, creat de apocalipsul conjugat al Țării Sîngelui. Altfel spus, dacă statele și națiunile care au reapărut pe teritoriul Țării Sîngelui sînt, după 70 de ani, disfuncționale și dacă oamenii noi ai acestor locuri vechi sînt în continuare oameni problemă, n-ar trebui să ne mirăm. Umanitatea Țării Sîngelui a fost stîrpită, odată, în violența bestială a nazismului și comunismului. E foarte posibil ca trauma să nu mai poată fi vreodată depășită.

Dar asta e o discuție care poate începe numai după ce cartea lui Timothy Snyder va fi asimilată în circuitul istoriei de bună calitate și va fi bine înțeleasă.

Ca de obicei, ecologiștii au ținut să atragă atenția. Un grup de vreo 50 de oameni separați de lumea de rînd prin statutul de militant au blocat săptămîna trecută intrarea în Parlamentul European. Apoi au arătat că pot acoperi cu vopsea și inscripii tot ce e vertical în zonă, inclusiv drapelele de stat arborate la intrarea în Palament.

Puseul public ecologist are, după cîte se pare, o cauză: ostilitatea față de energia nucleară. Ecologiștii de față și colegii lor care au absentat în ziua cu pricina nu pot înghiți noi centrale nucleare și nu pot admite redeschiderea celor vechi. De ce? Pentru că energia și, în primul rînd, deșeurile nucelare nu sînt un lucru bun. De acord. Nu sînt dar produc energie ieftină, nu poluează și nu înghit păduri.

Care e alternativa propusă de ecologiști? Centrale clasice? Nici nu poate fi vorba, pentru că și centralele clasice îi supără pe ecologiști: fum, cărbune, poluare, etc. Atunci? Ecologiștii vor energie din surse alternative și regenerabile. În spatele acestor termeni promițători și igienici se ascund centralele eoliene. Din păcate, pădurile de mori de vînt perfecționate pe care le îndrăgesc ecologiștii au un randament foarte scăzut. Adevărat, centralele eoliene satisfac orgoliile ecologiste dar nu pot satisface nevoile energetice elementare ale unui oraș, regiuni sau țări (cu excepția cazului în care respectiva țară acceptă să se tatueze cu milioane și zeci de milioane de stîlpi eolieni).

Pe de altă parte, o pădure de elice eoliene ucide cîteva mii de păsări pe an. Ce o să zică, atunci, colegii ecologiști de la departamentul biodiversitate? În orice caz, e limpede ca apa de izvor că ecologiștii care și-au făcut numărul la Bruxelles s-au simțit bine și au plecat acasă sau spre următoarea demonstrație, convinși că sînt oameni buni și, în orice caz, mai buni decît ceilalți. Așa am aflat că binele e portabil și umblă pe stradă însoțit de pancarte.