Moldova a devenit un caz cu totul special la Bruxelles. Funcţionari de vîrf ai Comisiei Europene cu care am discutat oficial și neoficial nu mai au aproape nici o îndoială faţă de bunele intenţii şi de capacitatea de evoluţie europeană ale noii Moldove - cum îi spun ei.
Se întîmplă foarte rar ca un stat din afara Uniunii să fie tratat cu acest optimism uneori aproape euforic. Funcţionarii Comisiei sînt birocraţi în genere foarte reţinuţi în sentimente şi discurs. Moldova le inspiră, însă, un soi de încredere certă, întărită, foarte probabil, de experienţele frustrante în relaţia cu alte state de pe flancul de est al UE.
Nu e nici un mister: dezolarea produsă şi împinsă pînă aproape de capăt de Ucraina a pregătit terenul pentru un diagnostic colectiv negativ. Ţările estului de după estul european sînt inabordabile sau, în cel mai bun caz, o problemă care cere tact şi răbdare infinită. Prestaţia Alianţei pro-europene care guvernează Moldova a fost cu atît mai neaşeptată. Oamenii de contact ai instituţiilor europene au pornit de la premizele fixate de Ucraina, Armenia sau Azerbaijan, ca să nu mai vorbim de Belarus. În plus, îngheţul încărcat de declaraţii pro-europene de pe vremea comuniştilor a pregătit UE pentru prelungirea impasului.
După primele cîteva săptămîni şi luni de negocieri cu noile autorităţi de la Chişinău, europenii au observat cu uşurare şi cu o enromă surpriză, dacă nu cumva cu recunoştinţă, că lucrurile s-au schimbat. Adică merg bine. Funcţionarii cu care am discutat sînt încîntaţi de maniera de lucru a oficialităților moldovene care - spun ei - reacţionează extrem de rapid şi eficient la toate sugestiile, negociază foarte pozitiv şi au o viteză de execuţie remarcabilă. De aici şi problemele.
Apropierea alegerilor a devenit un test nervos pentru oamenii Comisiei Europene. Va rezista Alianţa şi, odată cu ea, spiritul pro-european? Nu, reprezentanţii Comisiei nu pariază e o victorie a Alianţei și nici nu urzesc împotriva unei reveniri comuniste. Negociatorii europeni sînt pregătiţi pentru orice variantă. Însă tot ei ştiu, deja, foarte bine ce consecinţe imediate vor ava cele două scenarii posibile.
Un nou guvern al Alianţei (în orice formulă ar cristaliza el) e privit ca o garanţie de continuitate. Un guvern comunist ar rostogoli toate procesele de cooperare europeană spre impasul abia depăşit. Cu alte cuvinte, fincţionarii Comisiei au învăţat bine distribuţia şi s-au lămurit asupra jocului de scenă. Ei mărturisesc deschis că administraţia comunistă ar fi perfect capabilă să lucreze cu instituţiile europene dar nu îşi doreşte aşa ceva. Comuniştii ar avea capacitatea să coopereze dar sînt, politic, împotriva cooperării. Un guvern comunist ar face retorică pro-eruopeană şi operă de administraţie non-europeană. Concluzia la care au ajuns reprezentanţii Comiseiei nu are nimic ideologic, adică nu e anti-comunistă sau anti-rusă. E, pur şi simplu, constataea unor negociatori pragmatici care înţeleg ce joc face echipa din faţa lor.
Alegerile din 28 noiembrie au, aşadar, o importanţă formidabilă. Moldova se apropie de alegeri de pe o poziţie pro-europeană foarte convingătoare dar riscă să piardă acest cîştig istoric, la urne. Redescoperirea Europei ar putea fi abandonată. Desprinderea Moldovei de condiţia generală a statelor din periferia sovietică e posibilă. O revenire la formula comunistă, sub presiunea propagandei politice, ar bloca, însă, căile de ieşire. Cazul Moldovei e, într-adevăr, excepţional: foarte aproape de joncţiunea cu Europa şi, în continuare, la un pas de eşec.