180 de gospodării extrem de vulnerabile energetic vor beneficia de un audit energetic gratuit. Familiile vor afla care sunt pierderile de căldură ale caselor și vor alege trei soluții de eficientizare energetică, de exemplu, schimbarea geamurilor. 95% din costuri vor fi acoperite de stat și de UE.
Aproape jumătate din familiile din R. Moldova au un singur copil, iar veniturile lor principale sunt asigurate de salarii și remitențe.
În Republica Moldova, doar 39% din copiii de etnie romă merg la grădiniță, iar 43% - la școală, potrivit unui raport prezentat de Coaliția Vocea Romilor.
Pe 11 decembrie, în prima zi de acordare a compensațiilor la energie, oamenii au venit la oficiul poștal din Strășeni încă de la ora 7:00. Unii erau mulțumiți de banii oferiți de stat, alții – revoltați că sunt prea puțini. În acest sezon, compensațiile sunt transferate pe card sau la poștă.
Rata sărăciei absolute în R. Moldova a înregistrat în 2023 cele mai înalte valori din ultimii 5 ani. Dacă în 2019 un sfert din populație trăia în sărăcie absolută, anul trecut nivelul acesteia a atins 31%. Și nivelul sărăciei extreme, care este și mai gravă, a crescut cu circa 2%, până la 19%.
Peste 634 mii de familii vor primi compensații la energie pentru luna noiembrie, dintre care mai mult de o treime vor beneficia de suma maximă de 800 de lei. Restul solicitanților vor primi plăți mai mici, între 300 și 800 de lei, a anunțat ministrul Muncii, Alexei Buzu.
Cusătorii sunt la mare căutare în R. Moldova. Lunar, peste o mie de posturi de muncă vacante sunt anunțate de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă. Deși școlile profesionale pregătesc suficienți specialiști, mai mult de jumătate dintre ei nu se angajează în domeniu din cauza salariilor prea mici.
Guvernul a aprobat pe 4 decembrie regulamentul cu privire la acordarea compensațiilor la energie care permite autorităților să modifice mărimea compensațiilor în cazul în care vor fi majorări de tarife. Totodată, bugetul pentru compensații la energie a fost completat cu peste 111 milioane de lei.
Guvernul a aprobat, pe 4 decembrie, un proiect de lege care prevede că certificatele de naștere, căsătorie, divorț, deces și privind schimbarea numelui vor fi înregistrate în format digital, în bazele de date MConnect și SIC Access-Web.
În R. Moldova trăiesc 161.900 de persoane cu dizabilități (6,7% din populație), inclusiv 11.400 copii, conform datelor publicate în ajunul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată pe 3 decembrie.
Fiind în concediul de maternitate, două cumnate, una profesoară și alta contabilă, și-au unit forțele și au deschis o fermă la Telenești. Au cumpărat 30 de vaci, iar acum câteva săptămâni au început a mulge primul lapte, pe care-l vând pe rețelele de socializare. Afacerea a unit toată familia.
Datele Biroului Național de Statistică (BNS) pentru ianuarie-septembrie 2024 arată o creștere considerabilă a numărului de turiști veniți în R. Moldova. Au sporit și veniturile agențiilor de turism din țară, dar și numărul de zile petrecute în locațiile turistice.
Încarcă mai mult