Studiul, care acoperă 52 de localități populate preponderent de romi, arată că lipsa resurselor financiare și migrația temporară sunt principalele motive ale abandonului școlar printre copiii romi.
„Din 508 copii din cele 52 de localități, doar 200 sunt înscriși la grădiniță. Părinții nu-și duc copiii din cauza lipsei banilor pentru alimentație”, a explicat Ion Duminică, membru al Coaliției Vocea Romilor, la o conferință de presă.
Cea mai scăzută rată de școlarizare, la Otaci
Raportul arată că, în primul semestru al anului 2024, doar 43% din elevii cu vârste între 7 și 16 ani merg la școală. Cea mai gravă situație este în orașul Otaci, unde din 1.011 copii, doar 65 sunt înscriși în procesul educațional.
Familiile de etnie romă migrează pentru două-trei luni, iar copiii pierd contactul cu școala, explică Duminică.
Maxim Pleșco (39 de ani) a devenit mediator comunitar la Otaci după ce a fost timp de un an măturător, pentru că nu terminase școala și nu-și putea găsi un alt loc de muncă. A făcut studii abia la 30 de ani și acum îi convinge pe romii din oraș să-și dea copiii la școală pentru a avea un viitor mai bun.
Silvia Feraru, membră a Coaliției Vocea Romilor, spune că rolul mediatorului comunitar într-o localitate cu mulți romi este esențial, însă din cele 82 de localități unde trebuia să fie instituită această funcție, numai 54 au mediatori.
„Mediatorul e cel care îndrumă copilul la școală, grădiniță. Dar, din cauza salariilor mici, mulți dintre aceștia au renunțat, deoarece nu pot trăi cu un salariu de puțin peste 4.000 de lei, mai ales în contextul inflației mari”, a explicat Silvia Feraru.
Coaliția Vocea Romilor recomandă autorităților să creeze o structură în cadrul administrației publice centrale care să se ocupe de coordonarea și monitorizarea implementării acțiunilor din Programul pentru susținerea populației rome din R. Moldova (2022-2025). Aceasta ar trebui să urmărească, în special, rezultatele în domeniul educației din 60 de localități cu o mare populație romă.
Bursele pentru studenții romi
Membrii coaliției au vorbit și despre bursele pentru studenții și elevii de etnie romă, menite să-i motiveze să-și continue studiile.
„Suntem conștienți că nu poți obține un post de muncă atâta timp cât nu ai studii, dar, până a ajunge să facă studii superioare, trebuie să meargă la grădiniță și la școală. E important și aici să fie schimbări”, a declarat Silvia Feraru, membră a Coaliției Vocea Romilor,.
În anul școlar 2024-2025, 93 de elevi și studenți romi vor primi burse de merit, în valoare de 1.200 de lei pe lună, oferite de Ministerul Educației și Cercetării.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te