Barbara Butch, DJ și activistă lesbiană care a figurat în ceremonialul de deschidere a Jocurilor Olimpice, a anunțat marți că a făcut plângere penală împotriva celor care o amenință pe net, trimițându-i insulte și chiar amenințări cu moartea.
Cel mai mare grup politic din Parlamentul European (PPE), a criticat o decizie a Ungariei de a ușura intrarea și șederea pe teritoriul ei a rușilor și belarușilor, într-o vreme când alte țări din UE se străduiesc, din contră, să le limiteze deplasările încă și mai mult.
O filială a Al Qaeda a declarat că a ucis 50 de mercenari ruși Wagner și 10 soldați malieni într-o ambuscadă în regiunea Kidal din nordul Maliului, aproape de granița cu Algeria, sâmbătă, potrivit Grupului de Informații SITE, preluat de Reuters.
Mai mulți activiști israelieni de extremă dreapta, inclusiv deputați, au luat cu asalt luni, 29 iulie, două baze militare. Incidentul a avut loc la scurt timp după ce Poliția militară a deschis o anchetă împotriva unor militari acuzați de rele tratamente la adresa prizonierilor palestinieni.
Președintele Joe Biden a cerut reforme majore la Curtea Supremă din SUA, propunând limitarea mandatelor judecătorilor la 18 ani și instituirea unui cod de etică obligatoriu. Este o schimbare semnificativă în atitudinea sa față de una dintre cele trei ramuri ale guvernului american.
Fanii din Kosovo și din străinătate au participat timp de patru zile la Priștina, în ultimul weekend din iulie, la un festival de muzică fondat în 2018 de cântăreața pop britanică de origine albaneză Dua Lipa și tatăl ei.
Cel puțin o persoană a murit luni în Venezuela, după ce forțele de ordine au încercat să disperseze miile de protestatari care susțin că președintele venezuelan Nicolas Maduro a obținut fraudulos un al treilea mandat la putere.
Masoud Pezeshkian depune marți, 30 iulie, jurământul în parlament ca președinte al Iranului, după ce a primit duminică „binecuvântarea” liderului suprem al Republicii Islamice, Ayatollahul Ali Khamenei.
Mii de turiști au înfruntat căldura extremă ca să-i ovaționeze pe cei care plonjează de pe Podul Vechi din epoca otomană de la Mostar. Tradiția veche de 458 de ani coincide cu a 20-a aniversare a reconstrucției podului distrus în timpul războiului din Bosnia.
În competițiile de la Paris se află 191 de sportivi care se identifică în mod public ca gay, lesbiene, bisexuali, transgender, queer și nonbinari, potrivit numărătorii organizației Outsports, citată de Associated Press (AP).
Rețeaua de telecomunicații franceză a fost ținta unor acte de vandalism în cursul nopții, a anunțat luni la prânz ministra adjunctă pentru chestiuni digitale de la Paris, Marina Ferrari.
Opoziția din Venezuela susține că a câștigat alegerile prezidențiale, deși Consiliul Electoral Național (CNE) a anunțat că actualul președinte Nicolás Maduro a fost reales.
Încarcă mai mult