Ovidiu Grecea: O problemă a tranziţiei este politizarea excesivă a funcţiilor publice după 1989, un „clientelism la marginea lichelismului”.
Sorin Ovidiu Vântu răspunde la „Față în Față” întrebărilor lui Nestor Ratesh despre afacerea FNI și culisele sale.
Daniel Barbu pe Firul Ariadnei: „Cred că societatea românească nu are vocație poltică”
Gh. Mocuța pe Firul Ariadnei: „Viaţa a demonstrat că multe din băncile noastre au căzut nu din cauza incompetenţei unor funcţionari ci datorită unor activităţi frauduloase, săvârşite în timp şi în mod organizat de specialişti din aceste bănci.”
Silviu Brucan și Cornel Nistorescu despre implicațiile politice ale afacerilor lui Costea.
Prof. Dinu C. Giurescu: „după 1989, au apărut o serie întreaga de formule, de clişee, spuneti-le şi mituri, în legatură cu tranziţia si cu identitatea europeană”.
Călin Anastasiu și Cristian Pârvulescu: Elementul central în toată această afacere este problema raportului dintre bani şi politică.
Arhitectul Peter Derer: „s-a greşit, trenând legile retrocedării, între altele pentru că împiedică dezvoltarea sectorului construcţiilor, important pentru economie”.
Cornel Nistorescu și Alin Teodorescu despre aspecte ale campaniei electorale 2000.
Televiziunea este roaba propriei ei istorii, imaginii despre sine, formată de oamenii care o formează...
Atunci când intenţiile vizează identitatea noastră globală de români, cred că rămân puţin în aer. Cred că trebuie până la urmă mers la identităţi foarte bine conturate, locale, la comunităţi.
Un interviu cu Ion Iliescu despre convingerile sale, naționalismul agresiv al PSDR și „telefonul roșu”.
Încarcă mai mult