Traian Ungureanu

Prima concluzie cu care va lucra, după Brexit, opinia publică neprofesionistă spune ceva mult mai însemnat decât încearcă să satbilească comentatorii și experții: Uniunea Europeană e un fenomen istoric finit. Ceea ce forțează, de fapt, o reîntoarcere la bun simț și obligă marile proiecte colective la modestie.

Până la Brexit, în 70 de ani de evoluție istorică, UE a construit și a lăsat impresia că e chiar istoria. Că i s-a substituit în mod justificat și că rezolvă în totalitate dilemele și diferențele cu care umanitatea trăiește, repetând cicluri tragice. După Brexit, acest mit poate fi mai departe expus și dezvoltat dar numai fără credibilitatea inițială.

În fond, un stat membru mai mult decât important și un grup de națiuni (britanice) definitorii pentru istoria lumii occidentale au respins proiectul UE și au reușit să transforme această opțiune în fapt. Desprinderea britanică de UE nu are cum să țină de sfera accidentului și nu poate fi explicată fără o recalculare a statutului aproape divin al UE. Indiscutabil, există teorii care susțin că Brexit-ul putea fi evitat pentru că a fost generat de o inițiativă necugetată a unui fost Prim Ministru britanic. Dacă David Cameron nu punea problema și nu chema alegătorii la referendum în 2016 - spune această teorie încărcată de regret – problema nu apărea sau era depășită, fără să oblige fără decizii ireparabile.

Problema acestei teorii e lipsa de cuprindere. Căci, oricât de nedorită la Bruxelles, decizia lui Cameron nu a venit din senin. Dacă ar fi fost așa, referendumul n-ar fi adus la urne cela mai mare număr de alegători înregistrat vreodată în Marea Britanie. Convocând referendumul, Cameron a pus o întrebare care frământa societatea britanică din prima clipă de prezență în ”proiectul europeean”. Britanicii au fost mereu divizați și niciodată împăcați cu ”eternitatea UE”. Tema relațiilor cu Europa Continentală nu e o noutate în Marea Britanie. Dimpotrivă, ea a fost una din dilemele, polemicile și migrenele constante ale istoriei britanice, mult înainte de prezența Regatului Unit în UE. Dacă despărțirea de UE nu era obligatorie, ea a fost mereu o variantă plauzibilă. Nu David Cameron a provocat tensiuni și nici măcar David Cameron nu putea face mai mult decât să amâne rezolvarea acestei probleme, pasând-o următoarei generații politice. Toate aceste caracteristici și constante cer un singur lucru: legitimarea.

Nici o discuție post-Brexit despre Brexit nu poate fi luată în serios dacă nu acceptă, mai întîi, existența obiectivă a unei realități extra-UE pe care Marea Britanie a încarnat-o istoric și social. E o obligație dificilă și, probabil, încă inacceptabilă pentru orgoliul rănit al UE. Dar realitatea nu poate fi ignorată. UE va trebui să trăiască, de acum înainte, cu această stare de fapt. Dacă o va accepta sau dacă, urmând iritarea arogantă a discursului francez în variantă Macron, e o chestiune care ține de moralul UE.

Marea Britanie are toate resursele materiale și mentale să meargă mai departe, fără pierderi majore și, chiar, să transforme Brexitul într-o platformă de relansare. Orice se va întâmpla și spune, istoria nu se poate întoarce din drum, Brexit vincit!

Între 2016 și 2019, Brexit a dat numele unei uriașe biblioteci care a înghițit toate gândurile, sentimentele și valorile lumii europene. În 2020, această agomerare nervoasă de argumente și contraargumente a fost la rândul ei înghițită de o psihoză globală pornită de la un virus necontrolabil. Covid a împins Brexit în planul doi. Acum, în ianuarie 2020, Brexit a revenit, încă o dată, dar numai pentru a-și anunța oficial plecarea. Pe 1 ianuarie, Marea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană.

Brexit a intrat în istorie și va rămâne acolo, în grija celor ce vor scrie istoria națiunilor britanice, a Uniunii Europene și conflictelor ideologice de la începutul secolului XXI. Urmând destinul atâtor mari fapte istorice, de acum înainte, Brexit va fi analizat, succesiv, în latură economică, socială și filosofic-politică. O nouă bibliotecă, incomparabil mai rafinată și mai informată, va lua locul marii dezbateri care a început cu referendumul din 2016 și s-a încheiat cu desprinderea de UE, pe 1 ianuarie 2020. Însă, dincolo de interpretările viitoare și mult mai stabil decît concluziile istoricilor, înțelesul prim și inalterabil al Brexitului e deja fixat.

În percepția generală, adică în acea părere care rămîne și însoțește curgerea generațiilor, Brexit e, ceva clar și adjudecat. Un fapt simplu care bate orice altă impresie, traducere sau dezlegare. Brexit înseamnă, pur și simplu, că Marea Britanie a fost vreme de 46 de ani în UE și nu mai e, după ce a decis că e mai bine să continue în afara UE. Pare prea puțin spus pentru un ”proces” care a părut de zeci de ori compromis și salvat de compromisuri savante și ajustări milimetrice. Și totuși, până la urmă, în urma alchimiei procedurale și a detaliilor obscur-ininteligibile, rămâne un singur lucru clar, o singură rezultantă cu care toată lumea va trebui să se obișnuiască, în timp: Marea Britanie nu mai e în UE.

### Vezi și... ###

Boris Johnson: ieșirea din UE e un moment uimitor pentru Marea Britanie

În mare, efortul conjugat, subtil, uneori disperat, alteori agresiv al UE a încercat să evite tocmai această concluzie cât o înfrângere. Mai toate obstacolele și dilemele aparent insurmontabile care au întârziat ”procesul”, de la probleme de frontieră, circulație și comerț, la drepturi de pescuit, pot fi înțelese ca tot atâtea operații menite să împiedice apariția concluziei finale. Mulți comentatori consideră, de altfel, că Brexit nu e Brexit și că Marea Britanie nu a ieșit, de fapt, din orbita UE. Posibil. Dar nimic nu va putea înlocui convingerea larg răspândită după care Marea Britanie nu mai e parte a UE.

Un public epuizat de incertitudini incompatibile cu logica elementară și cu votul de la Referendumul din 2016 a adoptat această deznodământ, cu ușurarea unui personaj sătul de rescrierea romanului în care a fost parte. În fond, Brexit se încheie cu victoria acestui personaj abandonat imediat după replica de la începutul romanului. Indiferent de alte explicații, note de subsol, postfețe și alte lămuriri, Brexit intră în istorie ca un fapt încheiat. Marea Britanie și UE nu mai sunt parte a aceluiași destin. Consecințele acetei noi realități sunt mult mai profunde decât o lasă să se înțeleagă schimbările de regim economic și administrativ.