Traian Ungureanu

Statele UE și America au expulzat mai mult de o sută de diplomați ruși. UE și-a retras amabasadorul de la Moscova. E limpede că lumea occidentală a ajuns la capătul răbdării. Ingerințele și tentativele de manipulare rusești s-au înmulțit și au mers prea departe. Contra-măsurile occidentale sînt, în mod clar, justificate. Și decisive? Din păcate, nu. Adevărat, reacția occidentală a calmat, întrucîtva, nervozitatea de acasă. În lumea politică reală și, mai ales, în fața unui stat ca Rusia, efectele sînt considerabil mai mici. Căci, pînă, acum, măsurile de răspuns nu au atins nici unul din punctele sensibile ale Rusiei. Cu sau fără diplomați retrași sau expulzați, afacerile, investițiile, proiectele și inițiativele comune continuă. Pînă la urmă, măsurile diplomatice sînt singurele noutăți. Restul e vechi și neatins. Situația e cu atît mai bizară cu cît nu e nevoie de cercetări speciale pentru a înțelege care și unde sînt punctele nevralgice ale Rusiei.

Evident, dacă e vorba de interese rusești în Occident, primul gînd duce la energie. Mai precis, la rețelele de distribuție Gazprom care transportă gaz rusesc în Vestul Europei. Și mai precis: NS2. Mult discutata conductă North Stream 2 ar urma să treacă pe sub Marea Baltică și să transporte gaz, direct din Rusia, spre Germania, pe o scurtătură care scoate din joc Ucraina și Polonia. Valoarea politică a NS2 e formidabilă. Statele est-europene ar fi lipsite de taxele de tranzit și mult mai vulnerabile la presiunile rusești asupra contractelor de import. Germania și alte state vestice și-ar mări dependența de Rusia și exportul de gaz. Proiectul NS2 a supraviețuit tuturor crizelor, fără cel mai mic semn de revizuire dinspre partea germană. Nici invadarea Ucrainei, nici Crimeea anexată, nici doborîrea avionului MH17, nici furia provocată de cazul Skripal nu au putut clătina proiectul NS2. Și nici planurile strategice asupra necesarului de energie occidental. Importurile de energie rusească, situate, de pildă, la 40% în Germania, vor continua. Variantele nu intră în joc. Sugestiile lansate de Președintele Trump care stă pe un excedent energetic tot mai mare au rămas fără răspuns. Celălalt lucru curios se întîmplă sau, mai curînd, nu se întîmplă în City, cartierul financiar al Londrei. Estimările spun că în jur de 90 de miliarde de lire sterline (peste 100 miliarde euro) sînt spălați anual prin conturi rusești, în City. În plus, depunerile la vedere ale marilor magnați ruși sînt, demult, un fapt notoriu la Londra. La fel, achzițiile exorbitante pe piața imobiliară. Nici în acest caz nu sînt de constatat bariere. Nici un cont rusesc nu a fost închis sau amenințat. Guvernul britanic a anunțat că e pregătit să blocheze achizițiile sau bunurile rusești suspecte, în baza unui așa numit UWO - Decizie asupra valorilor nejustificate. Deocamdată, există doar planul.

Aceeași discreție în fața Cupei Mondiale la fotbal care va începe, peste două luni, în Rusia. Chemările la boicot au fost ignorate sau respinse. Asta, deși Olimpiada de la Sochi s-a încheiat acum 4 ani cu un scandal enorm. Nimeni nu se mai îndoiește, după Sochi, că sportul global de vîrf e folosit de Moscova ca instrument propagandistic de mare capacitate. Mondialele de fotbal sînt, alături de Olimpiada de vară, cea mai importantă competiție sportivă a lumii. Un turneu reușit în Rusia va trimite un mesaj curpinzător de normalitate și va credibiliza Rusia în plină criză a relațiilor cu Occidentul. În tot acest timp, amintita televiziune RT își va vedea de treabă. RT nu va transmite meciurile Cupei Mondiale dar le va analiza, folosind, după obiceiul casei, ce e mai bun în materie de experți. De data asta, Jose Mourinho, celebrul antrenor portughez, trecut pe la Chelsea și Manchester United. Mourinho a semnat un contract cu RT. Nimeni nu știe pentru ce sumă dar e clar că Mourinho nu a semnat din sărăcie. Cupa Mondială va trece, timpul va îngusta memoria sfidărilor rusești care scandalizează acum și aproape totul va continua sau ar putea continua ca pînă acum. Pînă la primul metru cub de gaz refuzat și primul cont bancar închis, nu e de spus nimic altceva.

Oare de ce au ripostat statele membre ale Uniunii Europene tocmai după atacul pe teritoriu britanic asupra unui fost spion rus? Primul răspuns trimite la chestiuni de drept internațional și suveranitate națională. Și nu explică prea mult. Un gînd nerostit dar, probabil, răspîndit spune că, în fond, Rusia, s-a răfuit cu un fost cetățean rus care a trădat și că asta e greu dar nu imposibil de înțeles. Într-adevăr, capacitatea guvernelor occidentale de a înghiți sau trece cu vederea fapte nu tocmai plăcute în relațiile cu alte state nu trebuie subestimată. De aici încolo, încep, însă, date și fapte care schimbă tabloul.

Mai întîi, atacul asupra fostului ofițer Skripal nu e o excepție izolată ci ultimul dintr-o serie de atacuri rusești pe teritoriu britanic. Nimeni nu știe exact cîte asemenea atacuri au avut loc dar cele mai recente și documentate estimări au scos la iveală 14 cazuri. Foști sau actuali cetățeni ruși stabiliți la Londra, multi-milonari sau de condiție modestă dar activi politic, dar și cetățeni britanici, în vreun fel sau altul legați de chestiuni rusești, au murit în condiții bizare sau au fost asasinați, după cum arată probele, de serviciile secrete rusești. Lucrurile nu se opresc aici. Atacurile instrumentate de Rusia sînt încă mai numeroase și vaste în plan digital. Așa numitul ”război cibernetic” purtat de Rusia de la un cap la altul al Europei nu e o fantezie. Cel mai vizat obiectiv britanic e, de pildă, centrul de comandă al sistemului energetic național. Rețeaua de tranzacții bancare e, deasemenea, în permanență atacată de hackeri cu semnătură digitală rusească. În plan militar, hărțuiala și provocările rusești au intrat în rutină. Avioane, submarine și alte nave militare rusești intră regulat în spațiul suveran britanic, numai și numai pentru a dovedi că pot face exact asta, că nu se tem și că își pot permite orice. În Marea Britanie dar și în Republicile Baltice, asemenea incidente au loc aproape săptămînal și mizează pe intimidare sau, mai bine zis, pe un raport de forță în care Rusia e puternică iar statele țintă sînt slabe, ezitante și limitate de regulile tipice pentru sistemele democratice. În sfîrșit, propaganda prin dezinformare e, probabil, capitolul cel mai activ al prezenței subversive rusești în Europa. Vedeta e, desigur, RT, fostă Russia Today, un canal de televiziune internațional cu studiouri la Londra, Paris, Washington și numeroase alte orașe din toată lumea. RT e finanțată de statul rus și emite un flux de știri și comentarii aproape în totalitate propagandistice. Numeroși actuali sau foști jurnaliști, politicieni și alte figuri publice din Europa și Statele Unite sînt invitați sau folosiți contractual în emisiunile tv care își credibilizează, astfel, emisiunile. Influența acestui canal pare restrînsă dar capul de pod astfel fixat e o mutare importantă pentru Rusia. Din nou, cîștigurile sînt, mai curînd, ideologice. Între lecțiile transmise indirect de RT stă ideea după care libertatea de exprimare occidentală e o valoare manipulabilă și, deci, derizorie. Pare ciudat dar existența rețelei RT demonstrează că torleranța își poate veni singură de hac, din moment ce admite existența, la vedere, a inamicilor ei direcți. Un exercițiu de imaginație util poate spune mai mult. RT plantat în Occident e echivalentul rețelei Europa Liberă emițînd în regulă, prin corespiondenți și invitați locali, din birouri deschise oficial la Moscova, București, Kiev sau Chișinău, pe timpul lui Brejnev sau Ceaușescu. Aberația sare în ochi. Deosebirea e că în regimurile comuniste, așa ceva era complet imposibil, pe cînd în democrațiile occidentale acealși lucru e perfect etic, legal și la îndemîna Moscovei.

La un loc, formele variate de prezență și ingerință rusească în Occident sînt mai mult decît o rețea de contact. Sînt un concert agresiv care a atins limita de sus. Cu alte cuvinte, după ani și ani de provocări, incidente și iritare, statele europene au ajuns la concluzia că e de ajuns. Atacul asupra ofițerului Skripal a fost picătura otrăvită care a umplu paharul, oricum, plin de venin. De aici, reacția conjugată a statelor membre UE și a Americii. E limpede că, de data asta, lumea occidentală a făcut un pas înainte. Semnalul a fost trimis. Dar e el suficient de puternic? A fost Rusia atinsă cu adevărat de aceste contra-măsuri? Se va gîndi Rusia de două ori înainte să lanseze viitoare provocări? Deocamdată, e greu de crezut.