Traian Ungureanu

Președintele american Trump e sau nu e idiot, reacționar, om de acțiune, vizinoar, salvator sau nărărău. Toate sînt destul de importante, dar nu tot atît de important ca sănătatea structurilor de bază ale sistemului democratic american. Iar ele au probleme serioase. Prima din aceste probleme spune că partea stîngă a sistemului politic american, adică Partidul Democrat și aliații din mass media, universități și organizații civile militante, nu mai consideră democrația un aranjament suficient și onest. De ce? Mai întîi și mai întîi, pentru că nu pot accepta verdictul fixat de alegătorii americani la alegerile prezidențiale din noiembrie 2016. Au trecut aproape patru luni de atunci și stînga americană continuă să susțină că alegerile au fost decise de amestecul subversiv al Rusiei. Se înțelege de aici că, dacă ar fi cîștigat Democrații, atunci alegătorii americani ar fi dat dovadă de maturitate, iar democrația americană s-ar fi dovedit sănătoasă. Și se mai înțelege că, dată fiind victoria Republicanilor, demcorația a fost învinsă, iar alegători americani nu au gîndit, bine sau prost, cu capul lor ci au fost aiuriți de influența rusească. E deja obositor și penibil.

Tema a fost menținută de mediile de informare și a ajuns acum în dezbaterea parlamentarilor americani. Ce caută să stabilească investigațiile? Presupuse legături între emisari sau centre de putere rusești și echipa lui Trump. Nu există nici o dovadă că Trump și echipa ar fi legați de ruși. Și nici nu e de crezut că așa ceva poate exista. Dintr-un motiv simplu: e lipsit de sens. Ar trebui, adică, să ne încredem în cele mai fantastice și obscure teorii conspiraționiste. Un Președinte american pe post de marionetă rusească! Multe sînt de crezut dar așa ceva e complet stupid. Trump și ai lui pot fi naivi sau nepregătiți dar ideea complotului rusesc cere publicului larg să fie și mai naiv, dacă nu cumva infantil. Mai ales că, dacă vreo instituție s-a amestecat, pe față, în bunul mers al alegerilor americane, atunci e vorba de altcineva. Nu știm nimic despre amestecul rusesc dar, din cîte s-au putut vedea cu ochiul liber, presa s-a amestecat grosolan în alegeri. Nu pentru că a relatat ci pentru că călcat în picioare orice urmă de decență și corectitudine. Presa a funcționat in corpore pe post de agent electoral al democraților și continuă să facă același lucru vînîndu-l pe Trump sub orice pretext și cu orice mijloace.

De curînd, o revistă americană de artă culinară a reușit, chiar, să decidă că Trump e un pericol pentru că preferă friptura bine făcută. Serios? Peste ani, cititorii cronicii timpurilor noastre se vor distra pe săturate cu asemenea aberații. Pînă atunci, însă, climatul public și echilibrul normal într-o societate liberă sînt puternic zdruncinate. Ideea subînțeleasă după care alegătorii amerifcani nu au votat cum trebuie și nu aveau voie să aleagă ce au ales e uluitoare și periculoasă. Ca de obicei în situații în care rigorile convenabile sau neconvenabile ale sistemului democratic sînt puse la îndoială, lucurile nu se opresc aici.

Aritmetica strategică elementară spune că, dacă, statele estice membre al UE trec în viteza a doua, statele din eșalonul următor trec în ceva și mai mărunt. Într-o viteză care abia mai seamănă cu mișcarea. Aici e problema cea mare a Estului, luat la un loc. Întreg blocul, atît partea UE cît și partea non-UE, rămîne în urmă și încetează să mai aibă direcție.

UE, adică nucleul occidental, care promovează integrarea și reformarea europeană a Estului, încetează să mai opereze ca un transformator. Decorativ, instituțiile și instrumentele care leagă Vestul de Est vor continua să lucreze: fonduri, programe, consultări. Însă forța de atracție strategică va scădea și va rămîne o realitate teoretică. În lipsa unei preocupări active și fără o politică de apropiere bine articulată, Vestul se va distanța, iar Estul va rămîne neancorat.

Problema e că acest tip de situații nu rămîn niciodată la starea lor inițială. O lipsă de gravitație strategică e, întotdeauna, înlocuită de o forță nouă. Spațiul est-european va deveni automat un cîmp de acțiune pentru celălalt mare bloc strategic din zonă: Rusia. Nu că Rusia ar fi avut nevoie de o invitație. Însă situația în care se va afla o Europă de Est plasată în viteza a doua va atrage cu atît mai mult Rusia. Totul pare banal și chiar e banal. Numai că acest gen de banalitate presupune mutații majore și aproape ireversibile.

Odată lărgită și amplificată sfera de influență rusă, state ca Moldova, Georgia, Ucraina vor fi puse în fața unor presiuni economice și politice directe și fără camuflaj. Politica internă a acestor state se va apropia de momentul în care va înceta să mai reprezinte o realitate suverană. În statele estice deja membre UE, lucrurile pot lua o altă turnură. Amestecul rusesc va spori, de asemenea, dar noutatea cea mai notabilă ar fi apariția unor forțe politice la care nimeni nu s-ar fi gîndit acum zece sau chiar cinci ani. Partide și lideri anti-UE vor avea toate șansele să speculeze sentimentul de frustrare al societăților est-europene. Guvernele pro-europene ale acestor state vor găsi cu greu argumente politice și istorice împotriva acestui gen de mișcări. În schimb, Rusia va găsi mult mai ușor mijloace de contact și influență, tocmai în aceste mișcări. Operațiunea a reușit, deja, în state din vest și din est, în care nemulțumirea populară față de UE a cristalizat în partide anti-sistem.

Toate astea spun că rezultatul final al unei Europe cu două viteze se va simți în primul rînd în Est, de o parte și de cealaltă a frontierei UE. Climatul strategic se va răci, iar climatul politic intern se va încălzi brusc. Condițiile necesare pentru apariția instabilității vor fi destul de repede întrunite. Ce va fi mai departe e greu de spus. Dar numai în ce privește detaliile. Direcția e ușor de bănuit și nu aduce nimic bun.