Traian Ungureanu

Aşadar, dincolo de supoziţii şi jumătăţi de adevăr, un lucru e clar: huliganii ruşi sînt susţinuţi deschis prin declaraţii publice, de figuri oficiale ale administraţiei ruse. Aşa ceva e nemai auzit. Grupurile de huligani occidentali au făcut destule rele pe lume, dar n-au fost niciodată susţinute sau apărate de figuri politice occidentale. Lucrurile se complică şi mai mult dacă ţinem seama că valul de adeziuni oficiale a fost curmat brusc, pentru a fi urmat de un val de declaraţii conciliante. Dintr-o dată, ministrul Mutko a vorbit de comportamentul intolerabil al huliganilor ruşi. Administraţia Prezidenţială rusă a declarat incidentele provocate de ruşi inacceptabile. La un semnal, discursul s-a schimbat şi tot ce era eroic a devenit reprobabil. Multă lume e uimită de aceste evoluţii şi găseşte explicaţia în bunul simţ final al conducerii de vîrf a Rusiei care, de bună seamă, e alcătuită din oameni civilizaţi, în fond cu nimic deosebiţi de politicienii şi normele occidentale. Oare? De fapt, nu e nimic nou în comportamentul oficialilor ruşi, iar cei ce se grăbesc acum, recunoscători, să salute noua poziţie rusă ar fi trebuit să aibă o memorie mai bună şi să își facă lecţiile la timp.

Schimbarea de direcţie a declaraţiilor ruse după incidentele de la Euro 2016 seamănă ca două picături de apă cu tactica aplicată de Rusia în cîmpul politico-militar. Mai întîi, acte de agresiune dură purtate de civili sau aşa zişi civili foarte bine pregătiţi. În această primă fază violenţa e susţinută şi justificată cu diverse argumente de autorităţi politice de vîrf. Ea e atribuită unor oameni obișnuiți, fără legătură cu structurile politice sau militare, dar animaţi de cel mai autentic patriotism. Situaţia e lăsată să evolueze pînă în clipa în care protestele din afară ating o cotă alarmantă. Exact în acel moment, înalţi oficial ruşi intervin şi deplîng excesele regretabile la care s-a ajuns. Lumea din afară descoperă, fără întîrziere, faţa rezonabilă a statului rus şi se grăbeşte să îi iasă în întîmpinare. În acelaşi timp, un segment notabil al opiniei publice occidentale găseşte admirabile virtuţile brutale, dar principial corecte ale sufletului rus: patriotismul, mîndria, curajul și, desigur, două trei palme care nu strică. Scenariul a fost văzut la lucru în Donbas, în Crimeea anexată şi în nenumărate acţiuni militare de provocare, la limita sau dincolo de limita teritorială a statelor membre NATO. Operaţiunea Euro 2016 are aceleaşi date. Manevra provocare- retragere-reconciliere a fost pusă, din nou, la lucru.

Fotbalul nu e o temă separată ci un capitol component al strategiei politico-propagandistice aplicate de Rusia la toate nivelele şi în toată Europa. Operaţia contează pe naivitatea sau ignoranţa publicului şi a mediilor de informare. Rezultatul urmărit e lărgirea breşei interne în mediile de opinie şi decizie europene care se împart tot mai dramatic în pro- şi anti-ruşi. O altă ţintă e acreditarea ideii după care Rusia e, într-un fel sau altul, neînţeleasă sau prost înţeleasă, dar are, în cele din urmă, măcar un dram de dreptate.

Dacă revenim la fotbal, operaţia va continua, foarte probabil, cu pasul trei. Violenţele de la Euro 2016 au loc la ultimul mare turneu înainte de Campionatele Mondiale din 2018. Iar ediţia 2018 va avea loc în Rusia, după un proces de atribuire contestat şi dubios. Aşadar, Cupa Mondială 2018 va începe la Moscova cu amintirea problemelor provocate de suporterii ruşi în 2016. Mulţi comentatori de presă se întreabă, deja, îngrijoraţi, ce vor face suporterii ruşi, acasă, la Moscova, după ce şi-au permis atîta violenţă în Franţa, la mii de kilometri distanță. Neliniştea provocată de suporterii ruşi se va transorma într-un cadou pentru autorităţile ruse care vor ordona, prin interpuşi controlaţi, cumințenie totală și exmplară la Mondialele din 2018. Mondialele se vor desfăşura impecabil şi toată lumea va conchide că Rusia e rezonabilă, în vreme ce reproşurile Occidentului sînt pripite şi excesive. Operaţie încheiată, obiectiv atins.

Violenţa de la Euro 2016 nu mai e o boală lipită de fotbal. De regulă, actele de vandalism şi izbucnirile violente de la marile competiţii şi derby-uri erau hrănite de frustrarea unor grupuri de marginali în căutare de identitate şi sfîrşeau cu un plan de protecţie poliţienească mult îmbunătăţit. Euro 2016 a adus în scenă ceva nou şi terifiant, dar nu indescifrabil. Pe scurt, e vorba de violenţa organizată paramilitar şi instrumentată de administraţia de stat rusă, în cadrul unei operaţii politice mai largi.

Cînd au izbucnit, acum o săptămîna, la Marsilia, ciocnirile între suporterii ruşi şi englezi au dat impresia unui incident tipic pentru palmaresul huliganilor europeni: două galerii se întîlnesc, îşi dau cu scaune în cap, sparg vitrine, îşi proclamă victoria pe net şi se retrag mulţumite de propriul eroism. După cîteva zile de relatări, declaraţii şi investigaţii a devenit clar că lucrurile n-au stat deloc aşa. Prima diferenţă vine din natura combatanţilor. Galeria engleză e o vechitură. Englezii s-au prezentat în formula obișnuită: cîteva sute de declasaţi beţi, cărînd după ei răcnete şi burţi umplute cu bere. În jur, cîteva zeci de mii de oameni normali care nu se amestecă, dar se aleg cu o reputaţie rea. Subgrupul violenţilor e cu adevărat huliganic, adică sosit să se îmbete, să-și facă de cap şi atît. Cu aceste date, huliganii englezi sînt nişte brute periculoase fără fundal. În spatele lor nu se află nimic. Huliganii englezi sînt exact ce sînt. Un deşeu social îmbătrînit în rele. În schimb, grupul huliganilor ruşi e cu totul altceva.

A fost nevoie de cîteva zile bune pentru ca mobilurile şi configuraţia acestui grup să fie bine înțelese. Cînd lucrurile s-au clarificat, şocul a fost enorm. Mai întîi şi mai întîi, drojdia rusă nu e chiar civilă şi de capul ei. Ruşii care au provocat violenţe au făcut-o cu priceperea unui grup bine antrenat. Mascaţi şi organizaţi strict, cu tactici anti-poliţie bine puse la punct, sutele de huligani ruşi au conturul tipic al unui grup paramilitar. E limpede că furia rusă nu e rodul întîmplării şi nu are nici un element de amatorism. E vorba de oameni care ştiu să se lupte, să atace organizat, să se regrupeze şi să deruteze dispozitivele de poliţie.

A doua împrejurare şocantă e sprijinul politic. Aceşti oameni nu sînt conduși de necunoscuţi şi nu sînt lipsiţi de protecţie. Alexander Sprighin, un personaj cunoscut ca animator al unor grupuri moscovie pro-naziste, a sosit în Franţa împreună cu delegaţia oficială a Federaţiei Ruse. Sprighin a fost, dealtfel, lăudat pentru violenţele organizate la Marsilia de figuri politicie şi adminstrative oficiale. Igor Lebedev, parlamentar, Vice Preşedinte al Parlamentului şi membru al Comitetului Executiv al Federaţiei Ruse, s-a declarat mîndru de faptele lui Sprighin şi ale oamenilor aflaţi sub comanda lui. Vladimir Markin, purtător de cuvînt al forţelor de ordine internă ruse, a vorbit de bărbăţia suporterilor ruşi şi de slăbiciunea tipic „homosexuală” a celor care se plîng de violenţele ruseşti. Prezent, deasemenea, în Franța, Maxim Motin, membru al Conisliului orăşenesc Moscova, a vorbit cu mîndrie de suporterii ruşi şi a ajuns la concluzia că presa occidentală a organizat o campanie de defăimare împotriva lor. Andrei Malosolov, fost purtător de cuvînt al Federaţiei Ruse, a lăudat patriotismul suporterilor ruşi şi a vorbit de lecţia aplicată englezilor. Însuși Ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a găsit că suporterii ruşi au dat dovadă de caracter, ba mai mult s-a alăturat lor înainte de incidentele provocate de galeria rusă pe Stade Velodrome din Marsilia.