Traian Ungureanu

Pentru mulți est-europeni, pledoariile care pariază că poporul se va revolta împotriva hoțiilor dezvăluite de Dosarul Panama sună ridicol. Nu pentru că delapidările n-ar fi reale ci tocmai pentru că delapidările sînt reale, de înțeles și de continuat. O vorbă care umblă slobodă prin România la capătul cîtorva secole de abuzuri din fonduri publice zice așa: Să fure, domnule, dar să ne dea și nouă! În traducere de specialitate, această vorbă venită de la oameni de rînd spune cîteva lucruri care scapă comentatorilor din afară. Mai întîi, că problema sancțiunii nu se pune și nu se pune pentru că oamenii știu, resemnați sau nu, că delincvența stăpînirii nu e un accident, nu e un jaf de bancă neașteptat ci un dat, o formă de viață și guvernare cu vechime și rosturi adînci. Apoi, aceeași cugetare mai spune că omul de rînd, așezat măcar 10 minute în fruntea bucatelor, va face exact același lucru, cu promisiunea că va fi ceva mai generos cu prostimea. Majoritatea socială din Rusia sau Moldova sau România nu e propriu zis revoltată. E, în secret, nemulțumită de lipsa de acces la cutia cu bani publici. Și asta pentru că societățile de care vorbim trăiesc înăuntrul și nu în afara unei orînduiri pe care nu are cine să o clatine dinăuntru și s-o cumințească din afară. Monopolul revoltei aparține unor elite civice minuscule din interiorul țării și unor elite mult mai numeroase din afara țării. Atîta doar că revolta din afară merge înainte neștiind sau prefăcîndu-se că nu știe de unde vine și din ce crește necazul. Contestația politică propriu zisă a regimurilor delincvente din est nu există decît în discursuri. Situația e convenabilă. Ea dă aripi presei și militanților civici care își justifică astfel rostul, cîștigă credit public și, în mod paradoxal, cultivă resentimente spumoase. Destui vest și est-europeni ajung să vadă în orice capitalist un criminal și să spere că ziua răfuielii nu e departe. În acest timp, lumea oficială continuă să lucreze politic și economic bine merci cu regimul Putin. Rezultatul e simplu: regimul Putin are presă proastă, dar se simte foarte bine pentru că nimeni nu discută ce contează cu adevărat. Aceeași situație se aplică și altor nume din Dosarului Panama. În cazul liderilor asiatici și africani, de pildă, problema nu e suma ci eșecul unor sistemelor politice naționale care au continuat să fie subvenționate, de Occident, cu ajutoare financiare uriașe, în ciuda oricărei evidențe. Deturnarea sistematică a unor sume enorme sosite pe rețele de finanțare nu putea fi o supriză.

Dosarul Panama va creea vîlvă și nu va schimba practicile pe care le denunță. Liderii de regimuri autoritare vor fura nu pentru a scandaliza militanții civici ci pentru că regimurile autoritare presupun furtul. Demnitarii occidentali vor căuta să își trimită banii în paradisuri fiscale, cu impozite zero sau infime, pentru că e legal și, deși nu e foarte moral, oricine încearcă să plătească impozite mai mici.

Dacă Dosarul Panama va avea un rezultat, atunci e vorba de adîncirea rupturii între elite și omul de rînd. Alt efect va fi, poate, consolidarea conspiraționismului de mase. Cu alte cuvinte, credința după care lumea e condusă de un cerc ascuns de inițiați.În sfîrșit, autoritățile fiscale vor avea prilejul de a înăspri și complica o legislație și așa acerbă și ultrabirocratică. Dosarul Panama e enorm. Consecințele sînt mult mai modeste.

Surpriză-surpriză! Un ocean de documente livrate sau interceptate de un personaj misterios spun că mulți din stăpînii lumii și-au trimis banii la păstrare în Panama. Doriți încă o revelație șocantă? În hîrtii, apar apropiați ai lui Vladimir Putin care au învîrtit cel puțin 2 miliarde de dolari. Din clipa în care a fost făcut public, așa numitul Dosar Panama (Panama Papers) a trimis presa mondială într-un leșin foarte activ. Nenumărați ziariști, lideri de ONG-uri și specialiști în finanțe apar, suspină și se revoltă detaliat împotriva liderilor corupți din Vest și din Est.

Ținta numărul unu sînt Vladimir Putin și, mai larg, oligarhia rusească. Dosarul Panama e tratat ca o revoluție în mișcare. Trebuie, totuși, spus, chiar dacă așa ceva pare să semaneleze un cinism gros, că Dosarul Panama e o descoperire minoră în raport cu zgomotul generat. În primul rînd, pentru că nu aduce la lumină ceva chiar atît de neverosimil, de pildă revelația după care viața a apărut pe pămînt după o vizită, la vremea aceea, neoficială, a unei delegații de marțieni. Mai mult chiar, se poate argumenta că marile revelații din Dosarul Panama îi pot uimi doar pe comentatori. În genere, oamenii de rînd știau demult și mult mai mult decît încape în milioanele de documente al Dosarului. Realitatea era la vedere.

Nimeni nu se îndoia în mod serios că Vladimir Putin și prietenii fac kilometri de bani murdari în fiecare zi. Două miliarde? Glumiți! Poate la micul dejun! Nu era nici un secret. Cine poate fură tot ce poate. Asta e regula în multe locuri din lume, dar mai cu seamă și mai aplicat în Rusia și în Estul Europei, cu Moldova în rol de vedetă. Nu e clar dacă autorii comentariilor care umplu de stupefacție paginile presei mondiale au notat cîteva lucruri care strigă demult, în speranța că vor fi băgate în seamă. O vizită pe Coasta de Azur e de ajuns pentru a oberva că luxul, palatele și cazinourile sînt fie rusești, fie în serviciul unui mare număr de ruși din care unii sînt iar alții nu sînt conectați la circuitul Putin. Aceeași poveste pe piața imobiliară de la Londra, unde case de milioane de lire bucata sînt cumpărate de ruși, cu bani gheață. Nemaivorbind de Universități de elită britanice pline de odrasle rusești care prăpădesc liniștit mia de lire sterline într-o zi. Sau Cipru, fosta insulă greco-turcă unde se refac ruși foarte neatenți la sărăcia concetățenilor rămași acasă, singuri cu votca în șanț. Ar mai fi de notat ziariști estici, între care mulți români, care vin la treabă în BMW sau se duc acasă unde îi așteaptă un jacuzzi într-o vilișoară nu tocmai de lepădat. Mai rămîne să aflăm cutremurați că există carteluri mexicane care nu își declară veniturile la fisc. Așadar, după o regulă destul de veche, realitatea a continuat să facă ce știe cel mai bine. Adică să existe. Ea spune ceva diferit de Dosarul Panama. Mesajul e: nu suma contează ci orînduirea. E exact ce nu înțeleg mulți din mirații care promovează dezvăluirile Dosarului. Dacă surpriza acestor oameni e autentică, atunci ea trebuie pusă în fața întrebării: și cînd aveți de gînd să îi luați înapoi banii lui Putin? Asta nu înseamnă că lucrurile nu trebuie spuse și că dovezile nu merită făcute publice. Înseamnă, în schimb, că prea mulți activiști și comentatori din afara lumii politice estice sau vestice numără boabe de mătrăgună și cer aceluiași tufiș să dea rod în portocale. Mai tristă e convingerea că dezvăluirile vor clinti o orînduire și că norodul își va răsturna stăpînii.