Alegătorii americani care s-au decis să îi susțină pe Trump și Sanders sînt prea puțin interesați de istoria, coloratura și programele partidelor din care vin cei doi candidați. Evident, nimeni nu ignoră că Trump e Republican și că Sanders e Democrat. Însă lucrul care contează pentru susținătorii celor doi e că au, acum, în sfîrșit, prilejul să se răfuiască pe față cu sistemul. Prin sistem se înțelege, în acest caz, suma pozițiilor oficiale care au fost repetate pînă au devenit dogmă și suma instituțiilor care par că au de cîștigat, indiferent de cine devine Președinte. Povestea în care acești oameni cred spune că politicienii joacă teatru după un scenariu comun și că alegerile produc doar cîștigătorii aprobați și susținuți de marile corporații și de bănci.
Idei de acest gen au mai circulat. Ele nu sînt un reproș nou. Numai că reproșul nu mai e, acum, o teorie de grup subteran, ci o explicație îmbrățișată de grupuri mari. Mai precis, de așa numita clasă de mijloc americană albă. Ea simte că pierde teren, că e sacrificată sau nesocotită de politicieni care aleargă de mînă cu minoritățile, caută recruți între străinii intrați în Statele Unire sau se ocupă doar de succesul capitaliștilor de care sînt plătiți. Și Trump și Sanders au atins - cum se zice - un nerv activ sau, mai simplu spus, au dibuit o bombă gata de explozie. Căci nemulțumirea acestei părți de societate nu e nemotivată. Ca în orice epocă de schimbare, un grup sau altul al societății se trezește neglijat sau observă că rămîne în urmă față de cei pe care îi privea de sus. În acest caz, sectorul problemă e acea parte a societății care a dus greul, dar a și controlat mersul lucrurilor în Statele Unite. Pe de o parte, e vorba de americanii de succes economic moderat, dar îndestulător, care asigurau puterea sectorului economic privat mediu. Ei sînt azi surclasați de o clasă mult mai tînără, foarte mobilă, expertă în tehnologie, mobilă, și neatașată valorilor tradiționale. Altfel spus, Google și Microsoft domină piața împărțită pînă nu de mult de mici companii locale și tradiționale sau de companii mari, dar tipice și previzibile. Fermieri, mici antrepenori locali și lucrători cu meserii practice se simt înlăturați și uitați de o clasă nouă care mărșăluiește din succes în succes fără să se uite înapoi. Culmea, lor li se alătură un grup aparent opus, alăctuit din americani foarte tineri care descoperă în socialism, în stat și în colectivism alternativa la o realitate nedreaptă cu toată lumea. Pentru acești tineri studenți, boemi și - cum le place să își spună - militanți, nu e nimic de păstrat din actualul sistem politic și de valori. Viitorul trebuie să fie radical și, prin urmare, socialismul n-ar fi deloc rău.
Confluența grupurilor neliniștite ale fostei Americi de mijloc și a tinerilor rebeli poate părea nefirească. Într-adevăr, vorbim de generații diferite, de valori cotidiene diferite și de medii sociale diferite. Dar vorbim de aceeași nervozitate și de aceeași aversiune față de centru. Trump și Sanders se ciocnesc politic, dar se revendică din același izvor: ostilitatea față de stăpînii clasici ai sistemului politic. De aici și problemele.
Nici Trump, nici Sanders nu au resursele pentru a merge dincolo de propria contestație. Amîndoi fac explozie în aplauzele unui public însetat de explozii și atît. Pe cît de evident e că sistemul clasic are probleme serioase, pe atît de clar e că noii contestatari știu doar să le denunțe, nu să le rezolve. Acest tip de situație se numește criză reală de sistem. În termeni foarte puțin diferiți, aceeași situație scutură sistemul și în Europa de Vest, unde rolul lui Trump și Sanders e jucat de forțe ca Frontul Național francez, mișcarea spaniolă Podemos, partidul grec Syriza sau Laburiștii britanici în cea mai recentă formulă. Ce se poate spune și presupune e că, mai departe, sistemul va reuși să cîștige partida fără să calmeze situația. Lupta sistem-anti-sistem va continua și, de aici înainte, pericolul e despărțirea tot mai dramatică între o mare parte a societății și sistemul care conduce. Evenimente grave ca valul migraționist, terorismul și falimentul sistemelor de asistență socială vor hrăni coflictul și vor lărgi prăpastia. Imprevizibilul devine tot mai posibil. S-ar putea să asistăm la ultimul rînd de alegeri așa-zis normale și s-ar putea la fel de bine să începem curînd o epocă politică derutantă, agitată și fără nume.