Traian Ungureanu

Și dacă cineva sătul de răcnete, blesteme, vorbe fără șir și alte produse de balamuc strigă exasperat: pentru Dumnezeu, poate cineva să îmi spună ce se întîmplă în Republica Moldova? Răspunsul cel mai cuminte ar fi: nu! Și atît.

E suficient pentru că, în spatele acestui cuvînt, se află adevărul. Nimeni nu știe ce se întîmplă cu adevărat în această țară mică, săracă și vînturată de toate relele. Aparent se întîmplă multe și de toate în Republica Moldova: cad guverne, dispar miliarde, se revoltă oameni ceea ce îi revoltă pe alți oameni, se fac averi, se moare de foame, se pregătesc invazii, unirea cu România e la un pas sau nicăieri, rușii, găgăuzii, ucrainienii sînt persecutați azi și stăpîni mîine, Europa e cu ochii în patru, dar are nevoie de ochelari, iar limba de stat e a altui stat tocmai pentru că asta întărește statul moldovenesc.

Concluzia corectă în fața acestui șuvoi bezmetic e că, de fapt, în Republica Moldova nu se întîmplă nimic. Ca să fie mai clar și ca să înțelegem că nu avem ce înțelege, trebuie spus imediat că în Republica Moldova trăiesc, într-adevăr, oameni în carne și oase ca toți oamenii, dar asta nu e suficient. Oricine ar fi și oriunde ar trăi, oamenii fac o istorie clară măcar pentru ei înșiși numai și numai dacă știu că au în comun ceva ce e al lor, dar e peste ei și vine dinaintea lor. De obicei, acest ceva care leagă fără să-și arate cusătura e limba, sîngele sau, mai rar, experiența comună încurajată de separația geografică.

Foarte simplu spus, limba și sîngele dau un gtrup etnic. Ceea ce nu e neapărat decisiv, pentru că un grup etnic nu e nici bătut în cuie, nici victorios peste timp. Grupurile etnice pot trăi fără să înflorească, se pot schimba sau pot dispărea - fie că sînt înghițite de alt grup, fie că se sting în izolare. În alte cazuri, grupuri etnice diferite pot fi unificate de traiul îndelungat în același spațiu, mai ales dacă acest spațiu e, cum s-ar zice, mai la margine, izolat sau rupt de alte spații care l-ar putea influența.

Unicitatea blestemată a Moldovei e că a trecut prin toate aceste formule, fără să se oprească îndeajuns la una din ele. Istoria Moldovei s-a schimbat în mod repetat și la intervale scurte. În consecință, oricare ar fi formula de identitate - lingvistică, de sînge sau multietnică - cineva se va găsi să o susțină și altcineva să o respingă cu argumente care ocolesc adevărul, dar și cu argumente care se bizuie pe fapte. În mod derutant și inevitabil. Moldova e un spațiu care devine altceva cu fiecare voce și privire chemate să se pronunțe. Așa poate fi același teritoriu, simultan, spațiu național pentru unii iar pentru alții vatră etnică sau chiar străinătate. Puse la un loc, toate aceste dorințe și credințe nu dau și nu au cum să dea ceva clar și acceptabil pentru toată lumea. Moldova e o sumă de conținuturi fără albie. S-ar putea spune, așadar, că dezordinea care stăpînește Republica Moldova nu e rezultatul direct al anarhiei politice, așa cum susțin destui comentatori și cred destui moldoveni înfuriați de calitatea celor ce se învîrt la conducerea statului. Dezordinea politică e incontestabilă, dar nu explică prea mult. Ea însăși e efectul unei dezordini mai adînci care s-a întărit în timp și a devenit totuna sau aproape totuna cu istoria Moldovei. Această stare neobișnuită în care platoul stă pe piloni mereu în schimbare explică de ce anume Moldova nu are cum să fie stabilă și coerentă. Lăsînd la o parte teoriile despre trecut, întrebarea cu adevărat importantă e dacă această așezare confuză poate fi în vreun fel pusă în ordine. Cu alte cuvinte: se poate sau nu limpezi viața Moldovei? După datele pe care le avem în față, răspunsul nu e încurajator.

Discuția despre reapariția cărții lui Hitler pe piața germană, trebuie precedată de cîteva specificații tehnice. Mai întîi, așa numita carte nu e chiar o carte care respectă definiția clasică. Hitler nu a scris, ci a dictat cartea în 1924, pe cînd avea timp destul în închisoarea în care ispășea, în regim foarte relaxat, o condamnare pentru rebeliune. Cartea retipărită acum e rezultatul unui exercițiu de cercetare vast al Institutului pentru Istorie Contemporană din München, un corp academic bine cunoscut, cu o reputație excepțională în lumea studiilor istorice contemporane. Cartea nu e o simplă reproducere a textului original. Ediția publicată recent se întinde pe trei volume și atinge 2000 de pagini, din care 1200 conțin aparatul explicativ, cu aproximativ 3500 de note care lămuresc cititorul în detaliu asupra contextului social, politic, istoric și filozofic al epocii. În ediția publicată de Institutul din München, o carte sinistră devine o excelentă introducere în istoria epocii și un îndreptar neprețuit pentru generațiile care nu o cunosc.

Apariția Mein Kampf într-o nouă ediție germană a fost întîmpinată de poziții contradictorii. Pe de o parte, un curent de opinie a socotit publicarea utilă, argumentînd că, în acest fel, societatea germană depășește un punct dificil și elimină un element vicios de atracție, generat tocmai de interdicția de șapte decenii a cărții. Fructul oprit a dispărut și, odată cu el, cred aderenții acestui punct de vedere, se stinge și mistica unui Hitler interzis și martirizat de așa zisa cenzură democratică. De notat, ceremonia de lansare a cărții a fost deschisă de Ian Kershaw, unul din cei mai mari istorici contemporani ai nazismului și autorul celei mai solide biografii a lui Hitler. Kershaw a argumentat în favoarea cunoașterii prin confruntarea critică a textelor trecutului, indiferent de originea și calitatea lor.

De cealaltă parte, s-au așezat argumente ale asociațiilor civile și ale unora din organizațiile evreiești care au avertizat asupra pericolului pe care îl conține accesul la textul lui Hitler și au sugerat că ediția critică publicată în Germania poate duce la normalizarea nazismului și a figurii lui Hitler. Incontestabil, acest tip de argumente semnalează un pericol real. Oricît de neconvenabil ar suna, adevărul e că readucerea unei teme sau a unei figuri istorice sinistre între temele și figurile așa zicînd normale ale istoriei poate conduce la clasicizare. Cum? Pur și simplu, așezîndu-l pe Hitler în rafturi de bibliotecă alături de autori fără vină și pată.

Unde e adevărul? În tendința de a reda, critic, istoriei toate faptele și figurile sau în presiunea care insistă asupra limitelor și se împotrivește normalizării lui Hitler? Răspunsul e că ambele serii de argumente sînt corecte. La fel cum e de bănuit că fiecare va lua ce crede dintr-o asemenea carte. Publicul general va găsi o introducere excepțională în cauzele și metodele ororii naziste. În același timp și folosind aceeași ediție, resentimentarii vor culege otrăvuri tari și vor lăsa neatins aparatul explicativ. În plus, e de amintit că textul cărții lui Hitler era demult accesibil, și în Germania, pe net.

Ediția publicată la München a fost tipărită într-un tiraj mic, epuizat imediat (4000 de exemplare), dar e de crezut că, în curînd, vor fi publicate tiraje suplimentare. O ediție franceză e, deja, în pregătire și, fără îndoială, vor urma ediții în alte limbi. Pînă la urmă, republicarea acestei cărți de infamie totală era inevitabilă. E de sperat că tot ea va fundamenta oroarea de nazism pentru generațiile care vin.