Traian Ungureanu

Între oamenii, altfel informați, ai societăților occidentale nimeni sau aproape nimeni nu poate spune că e la curent cu ce fac rușii în Siria și cu atît mai puțin că are o părerere, că e indignat sau mulțumit. Singurul lucru pe care opinia publică occidentală îl are la dispoziție cu adevărat e ignoranța. Pare imposibil de înțeles cum anume s-a ajuns într-o asemenea situație, după ce viața civililor în zone de război a ajuns o temă de mare interes, dacă nu cumva o obsesie, a opiniei publice occidentale. În ultimii 15 ani și poate mai mult, fiecare incursiune militară americană sau israeliană a fost însoțită de un cortegiu de date, rapoarte și proteste - toate condamnînd crime presupuse sau reale împotriva populației civile. Nici o explicație a militarilor și nici o circumstanță locală nu au putut slăbi sau elimina acuzațiile și nu au putut repara imaginea forțelor americane și israeliene.

Diferența care începe să explice ignoranța publică atunci cînd e vorba de acțiunile Rusiei în Siria vine, înainte de toate, de la paralizia subită a grupurilor de presiune și protest. Avioanele rusești au bombardat în voie cartiere din Aleppo și au ucis acolo zeci de civili fără ca grupurile de specialitatate să miște un deget. Nici o demnostrație de protest nu a izbucnit la Washington, Londra, Berlin sau Paris. Poliția nu a trebuit să apere magazinele, iar pompierii nu au avut de stins mașinile incendiate de oameni - se vede treaba - înebuniți de furie la vederea crimelor comise de militari ruși în Siria. Nici o campnaie de presă și nici o petiție pe net, nici un documentar anchetă tv pe canale ca BBC sau CNN, nici o fundiță sau insignă pe rever și nici un protestatar infiltrat într-o conferință de presă cu oficiali ruși nu au tulburat liniștea și nu au alarmat conștiințele. Oare de ce?

Militanții cuprinși brusc de tăcere n-ar trebui să se mire sau să se supere dacă vor afla că acțiunile lor spun unul și același lucru: mînia lor nu privește crima și abuzul în genere, ci Statele Unite, Israelul și, mai larg, un Occident care nu e pe placul lor. Mai departe, același comportament ipocrit ne spune că așa numitul civism care găsește culpe cîte-n stele cînd e vorba de Occident, nu e decît o prelungire directă sau indirectă a propagandei rusești. Că unii din actorii acestei farse habar n-au cui cîntă în strună în vreme ce alții o știu prea bine, nu mai contează. Efectul e asigurat. Curentul general de opinie, adică adevărul redus la o formulă simplă, spune că Statele Unite și Israelul, ca reprezentanți ai lumii occidentale, sînt, prin tradiție și prin definiție, un opresor sistematic și criminal, gata oricînd să ucidă civili nevinovați pentru a se impune peste tot în lume.

Acest tipar s-a impregnat atît de bine în opinia curentă încît nimic, nici un efort și nici un tip de precauție, nu îl mai poate clătina. Americanii au ajuns să interzică loviturile asupra convoaielor cu care Statul Islamic transportă petrol spre punctele de vînzare, pentru a evita asasinarea șoferilor. Nu ajută la nimic. Armata israeliană își anunță cu manifeste și mesaje vocale atacurile pentru a permite cvililor să se adăpostească. Nu contează. În același timp, palmaresul atroce al Rusiei e atestat, dar nu există în conștiința publică occidentală. Palmaresul istoric rusesc e sinistru și ar fi trebuit să elimine orice urmă de îndoială. În fond, armata rusă a distrus așezări și a masacrat civili fără reținere peste tot acolo unde a călcat: nu numai în Siria, dar și în Cecenia și Afganistan. Dar toate s-au întîmplat fără să existe. Sau, cu titlul inspirat al unei cărți despre misterele memoriei și propagandei sovietice: a fost demult și, oricum, nu s-a întîmplat.

Cînd se întîmplă ceva cu adevărat? Firește, atunci cînd se întîmplă. Și totuși, răspunsul e mult mai complicat și mult mai puțin firesc decît s-ar crede. Asta pentru că întîmplarea în sine nu e singură deajuns. De pildă, ceva se poate întîmpla, dar dacă nu se întîmplă în văzul cuiva e ca și cum nu s-ar fi întîmplat. Mai mult: chiar dacă întîmplarea are martori, ea trebuie recunoscută de un public mai larg, fie că e criticată, fie că e apaludată de o galerie foarte hotărîtă. Altfel, totul s-a întîmplat degeaba. Dar să trecem la fapte.

Aviația militară rusă bombardează ținte din Siria. Mai departe, urmează una din acele situații care dovedesc, practic, de ce un lucru se poate întîmpla fără să existe cu adevărat. Bombardamentele rusești în Siria au pornit cu asigurarea oficială după care ținta atacurilor sînt forțele teroriste (în principal Statul Islamic) și forțele rebele care încearcă răsturnarea regimului Assad (susținut de Rusia). Cu o condiție clară: țintele vor fi numai și numai forțe înarmate. Unele sută la sută teroriste, altele doar ostile regimului sirian și inacceptabile pentru Rusia. Ceea ce exclude, cu siguranță, o categorie: civilii. Și, într-adevăr, după propriile declarații, forțele armate ruse nu au pornit cu misiunea de a ataca civilii. Ministerul rus al Apărării continuă, de altfel, să repete periodic și apăsat că nu atacă zone civile. Știm, însă, că nu e așa.

Există, deja, numeroase mărturii locale și de presă care spun că aviația militară rusă nu ține cont de nimic. Bombardamentele lovesc fără nici un fel de distincție și au ucis sute de civili în casele lor, pe stradă sau în piețele în care locuitorii orașelor siriene se strîng pentru cumpărături. Două rapoarte amănunțite, însoțite de fotografii și probe documentare, adună date suficiente pentru a dovedi că atacurile rusești distrug, cu bună știință, zone locuite de civili. Rapoartele sînt cu atît mai credibile cu cît vin din partea unor organizații care nu pot fi bănuite de simpatie pentru acțiunile militare în Orientul Mijlociu.

Dincolo de rapoarte și relatări de presă, există un adevăr incomod, dar incontestabil. Între cei care cunosc nemijlocit tradițiile rusești în materie, nimeni nu e surprins. În Estul Europei sau între rușii care nu înghit propaganda de acasă, nimeni nu se aștepta la altceva. Din clipa în care Rusia a anunțat că intervine militar în Siria, lucrurile erau clare. E de crezut că nici între populațiile Orientului Mijlociu, obișnuite cu violența extremă și nediferențiată, nu au existat prea multe speranțe și iluzii.

Dimpotrivă, în societățile occidentale, asasinarea civililor sirieni în urma atacurilor rusești, e un non-eveniment. Ceva ce s-a întîmplat, dar nu există. Asta vrea să spună că faptele pot fi atestate și confirmate din surse serioase, dar existența lor nu contează. Și nu contează pentru că faptele nu sînt omologate, așa cum un stat poate fi o realitate, dar existența lui nu e recunoscută de nimeni. Mai clar spus, în lumea occidentală, acolo unde, odată acceptat și propagat mediatic, un fapt începe să devină o realitate de importanță globală, acțiunile rusești în Siria nu există, deși s-au întîmplat.