Traian Ungureanu

Parlamentul European a dezbătut și a votat o Directivă anti-tutun a Comisiei Europene. Toată lumea știe că fumatul nu e sănătos. Ce se știe mai puțin e că ipocrizia și minciunile pe tema fumatului au creat o industrie a binelui de care politicienii se folosesc din plin.

Încă din timpul dezbaterilor, a devenit clar: ceva nu e în regulă. În genere, comisiile Parlamentului European au randament și se descurcă bine cu propunerile ce vin în fața lor. Cu fumatul a fost complet altfel. Dezbaterile din Comisii și, apoi, dezbaterile la nivel de Grup parlamentar au suferit de un gigantism incontrolabil. Discuțiile au început ca orice alte discuții, dar și-au găsit sfîrșitul cu foarte mare greutate. Fiecare punct și fiecare prevedere a înghițit cel puțin o oră de dezbateri. Nu pentru că erau de lămurit chestiuni de mare complexitate ci pentru că, de fiecare dată, parlamentarii au făcut coadă la bune intenții.

Mai clar, dezbaterile s-au transformat într-un festival al facerii de bine. Parlamentarii s-au bătut cu pasiune pentru a se dovedi îngrijorați, buni la suflet și preocupați de soarta omului otrăvit de tutun. Totul la nivel record și bisat sistematic. Aproape nimeni n-a ratat șansa de a se auto-promova și de a lăsa în urmă un profil de sfînt. Cînd, în sfîrșit, raportul a ajuns la vot, festivalul s-a destrămat. Un mare număr de parlamentari care au tăcut în timpul dezbaterilor - pur și simplu din teama de a nu fi înfierați de aripa sfinților - au votat împotriva prevederilor absurde din textul de lege.

Așa s-a ajuns ca țigările electronice să nu fie redefinite ca medicament și vîndute numai în farmacii, țigările „slim” să nu fie interzise, iar țigările mentolate să rămînă pe piață pentru încă cel puțin opt ani. Parlamentarii au repins de asemenea propunerea ca avertismentele de pe pachete să ocupe 75% din suprafața ambalajului.

Ce s-a întîmplat mai departe dovedește că discuția asupra fumatului e profund viciată. Imediat după anunțarea rezultatului, parlamentarii anti-fumat și o mare parte a presei de stînga au decis că votul a fost pierdut pentru că foarte mulți parlamentari au cedat în fața presiunilor exercitate de marile companii de tutun. Cu alte cuvinte, partizanii măsurilor drastice anti-fumat cred că oricine nu e de acord cu ei e corupt. Evident, cei ce susțin această teorie îndrăzneață nu pot prezenta nici o dovadă.

Dacă ajută la ceva, experiența mea e următoarea: nu am fost vizitat de lobby-ști și m-am descurcat de unul singur. Sunt fumător, dar nu pot suferi lecțiile de morală și detest parada de virtute. Problema acuzațiilor lansate de cavalerii anti-tutun e mai gravă decît s-ar putea crede. Din tonul și argumentele lor se înțelege că probele și argumentele nu contează. Cine nu e împotriva fumatului e vinovat de la bun început. La fel de evident, adversarii fumătorilor au făcut mare caz de presiunile întunecate ale industriei tutnului, dar nu au suflat un cuvînt despre presiunile exercitate de ei înșiși și de ONG-uri aliate asupra parlamentarilor care nu vor să blesteme fumatul.

Dealtfel, dezbaterea e prezentată într-un cadru complet distorsionat. În versiunea oficială, e vorba de o ciocnire între fumători și nefumători. Lucrurile nu stau așa. Putem vorbi de o ciocnire între fumători și anti-fumători. Confuzia urmărește să pună semnul de egalitate între nefumători și antifumători, Însă, în vreme ce toți anti-fumătorii sint nefumători, nu se poate spune că toți nefumătorii sunt anti-fumători. Lucrurile devin și mai interesante dacă trecem în revistă prevederile votate în această săptămînă de Parlamentul European, la Strasbourg.

Mai întîi, e vorba de problema țigărilor „slim” (subțiri) și a țigărilor mentolate. Cei ce vor să le interzică susțin că aceste tipuri de țigară sunt foarte atrăgătoare pentru tineri și femei. Se poate, dar lipsesc dovezile. Iar în materie de rapoarte statistice se poate dovedi orice despre orice. La ora votului, oricine putea consula rapoarte care confirmă și rapoarte care infirmă atractivitatea țigărilor slim și mentol.

Altă măsură respinsă a fost mărirea suprafeței avertismentelor medicale de a 60% la 75% din suprafața pachetului. Ceea ce dovedește de fapt că avertismentele de pînă acum (care ocupă 60% din suprafața pachetului) nu au avut efect. De ce ar fi, deci, de crezut că avertismente mai mari ar avea vreun efect? În sfîrșit, încercarea de a ascunde țigările electronice în farmacii, e rezultatul ideii după care fumătorii sînt, de fapt, bolnavi, tutunul e un medicament, iar locul medicamentelor e în farmacii Nu e prea mult de discutat pe tema acestei teorii bizare.

Fiasco-ul extern american a pus Europa de Est în faţa unei situaţii complet neaşteptate. Brusc, garanţiile americane atît de solid susţinute imediat după 1989 au devenit echivalentul unui discurs festiv fără urmări practice. Performanţa penibilă din Orientul Mijlociu a pus imediat în mişcare Rusia care a tras, pefect raţional, concluzia că îşi poate permite orice în spaţiul est-european. Paradoxul extrem al acestei situaţii e că declinul american nu a invitat în scenă o putere alternativă, ci o Rusie extrem de slabă. Impresia de masivitate a succeselor ruseşti e o iluzie favorizată de incompetenţa administraţiei Obama. În realitate, Rusia relansată acum e un stat economic lamentabil şi politic putred. Rusia poate presa şi şantaja dar nu are nimic de oferit în afara vechilor ei vicii sovietice.

Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia au suferit primele noul asalt rusesc şi, fără îndoială, au reîntîlnit astfel, personaje şi metode binecunoscute din vremurile vechi. Ceea ce nu schimbă cu nimic situaţia: presiunea e enormă. Armenia a cedat şi, şantajată de Rusia cu recapacitarea Azerbaidjanului, a anunţat că renunţă la semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Eurpeană, care urma să aibă loc în noiembrie la summit-ul de la Vilnius. Moldova şi Ucraina, şantajate de Rusia cu blocada comercială şi stoparea livrărilor de energie, rezistă dar partida nu e încheiată. Foarte probabil Ucraina şi Moldova vor semna în noiembrie Acordurile de Asociere cu UE, dar procesul de implementare va dura luni şi ani de zile. Între timp, Rusia nu va asista fără contramăsuri.

Situaţia ce va fi consfinţită de semnarea Acordurilor de Asociere la summit-ul de la Vilnius e un pas înainte. O parte a statelor rămase între linii, la est de UE şi la vest de o Rusie neîmpăcată cu pierderea lor, vor fi absorbite legislativ şi economic în reţeaua occidentală. Însă cumulul negativ creat de dezangajarea americană va continua să precipite evenimente şi presiuni din ce în e mai brutale. Robert Kaplan, unul din cei mai anti-euforici politologi contemporani, a avertizat, recent, asupra consecinţelor amatorismului politic american în spaţiul estic:

„As for those in Central and Eastern Europe, they know that the Obama administration’s open-door policy to the Russians in the Middle East will only encourage Russian assertiveness, however subtle, in their region. The Obama administration’s message to countries like Poland, Romania, Ukraine and Azerbaijan is one of neglect combined with weakness."

Şi, mai departe, plecînd de la nefericita inadecvare a Secretarului de Stat american John Kerry:

„[...] Kerry has the air of desperation about him, with no choice left but to grasp the offer of Russian power in both its form and substance. Few can be as frightened over this spectacle as the leaders in the eastern half of Greater Europe, from the Baltic states to the Caucasus."

Dincolo de fluctuaţiile momentane ale conflictelor şi relaţiilor diplomatice, breşa europeană e o realitate. Estul e surprins de deruta poltică americană şi nevoit să se descurce rapid în faţa presiunilor făţişe ale Rusiei. Uniunea Europeană e, şi din acest motiv, un culoar obligatoriu. Nu neapărat o garanţie imbatabilă. Criza economică şi lipsa unei politici externe articulată viguros fac din Uniunea Europeană o promisune nu tocmai comodă. Altă soluţie nu există şi e de sperat că atît Uniunea Europeană cît şi partenerii ei Estici vor reuşi să se fortifice din mers, sub presiunea evenimentelor. De cealaltă parte, Rusia rămîne o propunere forţată şi periculos de eficientă: deteriorarea politică şi economică e o garanţie, sub tutela unui gigant care transportă şi împrăştie propria-i subdezvoltare.