Traian Ungureanu

Alegerile din Georgia au fost cîştigate de tipul de politician, cu mijloacele şi cu efectele care dau deja cheia vieţii politice într-un spaţiu uriaş. De la Tallin şi Bucureşti, la Kiev, Tbilisi şi Baku, platoul european estic şi versantul vestic al fostei periferii sovietice trec printr-o mutaţie politică accelerată şi înşelătoare. Două lucruri fac din aceste evoluţii o temă de îngrijorare: mai întîi absorbţia unei părţi a Estului aflată în interiorul graniţelor UE şi, apoi, aparenţele democratice ale unui proces care blochează sau elimină şansa de democratizare.

Alegerile din Georgia au fost cîştigate de coaliţia „Visul Georgian”, condusă de Bidzina Ivanișvilli. Mai corect spus, coaliţia finanţată de miliardarul Ivanișvilli, unul din oligarhii sau ultra-nababii produşi de spaţiul de afaceri rus. Şi mai corect: alegerile au fost cumpărate de un miliardar pro-rus care a cumpărat mai întîi coaliţia şi, apoi, electoratul ce i-a adus voturile. Evident, aceste afirmaţii nu pot fi probate temeinic dar formula e deja o banalitate în spaţiul est-european.

Mase de alegători şi majorităţi sociale enorme sînt cumpărate, dislocate şi manipulate de miliardari care ajung, astfel, să dicteze un curent şi, apoi, un ocean de revoltă. De regulă, operatorul miliardar e însoţit şi multiplicat de o falangă media, compusă în special din televiziuni care prelucrează zi de zi un public în creştere.

Succesul lui Bidzina e succesul unei noi strategii care a dat rezultate spectaculoase de la un cap la altul al spaţiului estic: mituirea fizică şi morală în masă. Într-o formulă sau alta, acest proces a atacat sau anihilat alternativa democratică, de la un cap la altul al spaţiului estic. Fără excepţie, succesul acestei variante e succesul intereselor Rusiei şi insuccesul alternativei europene. Am discutat această transformare alarmantă într-o postare anterioară.

Răsturnarea de situaţie din Georgia e confirmarea dramatică a acestei tendinţe şi clarifică în mare măsură datele fenomenului. Estul e într-un moment de cotitură istorică şi riscă, în lipsa unei răspuns nou răspuns european, să cadă din normalitate şi să păşească într-o ordine nedemocratică, anti-occidentală şi resentimentară. Europa riscă să piardă Estul, după ce a crezut vreme de aproape de 20 de ani că îl va integra cu relativă (prea multă) uşurinţă. Divorţul e iminent şi va aduce, în plan strategic, eşecul istoriei postbelice europene.

Diviziunea Vest-Est ar putea supravieţui şi s-ar putea dezvolta într-o nouă variantă, de data asta „naturală", adică într-o variantă consimţită, non-violentă şi, din acest motiv, durabilă. E încă devreme şi o descriere a trăsăturilor noului mod politic est-european poate fi cu adevărat utilă. În mare, tipul de ofensivă politică activ în Republicile Baltice, la Bucureşti (din iulie încoace), în Belarus şi în statele Parteneriatului Estic iniţiat de UE (Ucraina, Georgia, Armenia, Auerbaijan, Moldova) are următoarele trăsături psiho-politice de suprafaţă:

a) e finanţat masiv de o reţea de oligarhi,
b) foloseşte o reţea agresivă de televiziuni care recurg la mesaje propagandistice feroce,
c) e influenţat sau controlat de interese ruseşti,
d) relansează un naţionalism energic şi tentant,
d) creează şi foloseşte cu mare eficienţă aşa numite „hate figures" (obiecte/figuri ale urii),
d) dă senzaţia de revenire la suverantiatea populară uzurpată de „hate figures" (Timoșenko, Saakașvilli, Băsescu, opoziţia din Belarus),
e) construieşte „naţiuni" electorale pe care le înarmează cu o vastă psihologie resentimentară, le lasă fără capacitate de dialog şi le învaţă să creadă că numărul voturilor bate orice altceva,
f) atacă principii şi instituţii democratice din spatele unor astfel de societăţi remodelate care cred sincer că au devenit stăpîne şi îşi pot exercita puterea (de pildă, pista falsă pe care sînt conduşi cei ce cred, în România, că au cîştigat referendumul de demitere a Preşedintelui pentru că au luat mai multe voturi, deşi n-au luat suficiente sau ideea similară după care Ivanișvilli cere demisia Preşedintelui Saakașvilli pentru că alegerile pentru Parlamentul georgian au fost cîştigate de coaliţia lui Ivanișvilli).

Acest model ultraofensiv în Estul Europei are dedesbturi şi consecinţe grave. Mai întîii consecinţele imediate. În cazul Georgiei, blocarea interacţiunii cu Uniunea Europeană şi NATO e evidentă, orice promite, după regula declaraţiilor de consum public, Bidzina Ivanișvilli. După aceaşi regulă, Coaliţia condusă şi finanţată de Ivanișvilli se numeşte „Visul Georgian”. Cel mai potrivit nume de botez strategic al aceleiaşi coaliţii e, însă, „Visul Rusiei”.

Reîntoarcerea Georgiei la o politică de direcţie rusă, înseamnă, practic, decuplarea de Europa a Caucazului de Sud. Cu o Georgie recuperată politic şi cu o Armenie dependentă militar de Rusia, Caucazul de Sud e controlat de Moscova. Azerbaijanul e izolat şi argumentul livrărilor de energie către Vest care stă la baza autonomiei azere e închis.

În mod previzibil, următoarea ţintă a politicii de incluziune rusă devine Azerbaijanul. Preşedintele Alyev se poate aştepta, curînd, la operaţii mediatice internaţionale foarte neconvenabile. În acest punct, reflexul critic necondiţionat al mediilor de informare şi al instanţelor civice occidentale se dovedeşte, măcar uneori, naiv şi involuntar cooperant cu interesele Rusiei. Alyev nu e un democrat, iar Saakașvilli nu e un democrat de pus în ramă. Însă, efortul politic cerut de autonomie, dacă nu de democratizare, e prea puţin înţeles în afara spaţiului est-european.

Şefii de stat ai Estului au învăţat repede că nu vor asigura destinul non-rusesc al statelor lor fără a forţa şi fără a controla sectoare sau persoanje care ar trebui să fie, ca în occident, elemente de construcţie democratică. Dar nu sînt. De regulă, această contradicţie ascunde o capcană bine controlată de influenţa rusă. Excesele şefilor de stat estici sînt reperate de mediile occidentale sau semnalate lor de centre de influenţă ruseşti. Urmează campanii media şi civice care pun în corzi autorităţile de stat. Pe acest atac şi pe acest tip de oprobiu se contruieşte, apoi, mişcarea de opoziţie finanţată şi influenţată direct sau indirect de Rusia.

Faimoasele secvenţe de tortură din închisorile georgiene sint reale şi oribile. Ele au fost filmate acum un an şi jumătate. Şi difuzate de televiziunea lui Ivanișvilli dupa un an şi jumătate. În timpul campaniei electorale.

Evident, 20 de ani de experienţă fără comunism nu pot fi hotărîtori în state care au trecut, vreme de 70 de ani, prin cel mai brutal experiment anti-libertate cunoscut în istorie. Rezistenţa şi vitalitatea instinctului autoritar nu trebuiau inventate de noile state independente ale Estului, de vreme ce ele au devenit, în 70 de ani, date patrimoniale. Cu alte cuvinte, sîngele apă nu se face şi nici nu uită să-şi conserve infecţiile.

Trecerea de la dictatura societică la democraţie nu se putea produce prin decret şi nu s-a produs nici măcar prin mişcările naţionale de independenţă ale anilor '90. Schimbarea de regim nu a coincis cu o restructurare de profunzime a mentalităţilor şi a convingerilor. În condiţiile în care aparatul de putere al lumii sovietice a rămas intact, dar a decis să pozeze în forţă democratică, prima victimă a fost chiar instrumentarul democratic. Alegerile, legile, justiţia, presa, piaţa economică şi bancară au intrat în viaţa acestor societăţi doar pentru că au fost chemate să îşi facă datoria în folosul unor regimuri care aveau nevoie de altă identitate.

În al doilea rînd, jocul politic post-comunist al multor state est-europene e dat, în continuare, de poziţia pro- sau anti-rusă. Această condiţionare spune că elementul cheie al vieţii politice în aceste state nu se află acasă, ci în fosta metropolă sovietică. Asta nu înseamnă neapărat că regimurile în cauză doresc să se livreze Rusiei ci, mai degrabă, că modelul şi protecţia activităţii frauduloase, a abuzului şi a fricii de concurenţă liberă pot veni de la fosta metropolă.

Apropierea de Occident, în special de Uniunea Europeană, înseamnă dimpotrivă reducerea sau dispariţia acestor garanţii şi, din acest motiv, rămîne o atitudine mimată, cu mai mult sau mai puţină ipocrizie.

Rezistenţa conglomeratului autoritar rus iradiază, aşadar, în toată fosta periferie sovietică şi încurajază soluţiile autoritare. Cei 20 de ani de despărţire de imperiul sovietic au fost, pentru destule state est-europene, 20 de ani de reîntîlnire cu garanţiile oferite de sistemul sovietic unor reţele intersate în conservarea poziţiei dominante. Aşa numitele noi elite politice şi economice au pornit la drum cu o singură problemă: cum pot fi menţinute avantajele deţinute în statul sovietic, după dispariţia statului sovietic? Evident, nu prin deschiderea care ar fi adus la putere concurenţi, la rîndul lor, nu tocmai ideali dar capabili de ruptura de vechiul regim. Soluţia era, în mod logic, replierea într-o formulă sovietică cu ambalaj mai prietenos şi aparenţe democratice.

S-ar putea obiecta că aceste observaţii sînt deja învechite. O literatură enormă a repetat aceste observaţii care s-au oxidat, între timp, pe măsură ce puterea uriaşă a noilor oligarhi a umplut statele estice şi Occidentul de averi şi conglomerate de afaceri spectaculoase. Nu mai sîntem în vremea luptelor ideologice deschise şi întrucîtva romantice, de la începutul anilor '90.

Observaţia privtoare la modernizarea sau, mai degraba, la pavoazarea tip glamour a oligarhiei e corectă. Însă ea nu infirmă observaţiile de bază de la începutul anilor '90 ci le face mai importante. Pasivul acumulat faţă de adevărurile simple enunţate acum 20 de ani a atins o cotă enormă. Din nefericire, această restanţă uriaşă a adunat, în 20 de ani, un potenţial suficient pentru regenerare. Societăţi în mare parte resemnate sau convinse că mersul istoriei confirmă, prin mijloace noi, bazele comunismului nu mai pun probleme serioase.

Noua oligarhie a învăţat destul de bine să joace simulacrul demcoratic şi să negocieze folosind punctele slabe ale Occidentului. Epoca interimatului pseudo-democratic se prelungeşte şi ar putea deveni o secvenţă istorică de durată. Ultimii 20 de ani ar putea fi multiplicaţi. Nu ştim cu cît. O vor afla generaţiile viitoare.