Traian Ungureanu

Formula-problemă care aduce Rusia în proiectul scutului anti-rachetă e scurtă şi amendarea ei nu pare deloc dificilă. Numai că acest gen de surprize care minează, adesea, Rapoartele Parlamentului European sînt îngropate într-o masă textuală vastă. Rapoartele curg şi nimeni nu poate ţine pasul cu producţia în materie.

Din acest motiv, formula aşezată în Raportul asupra Securităţii Europene a fost sesizată tîrziu, aproape în ultima clipă. De altfel, meritul e al excelentelor mele colaboratoare, Irina Tăbîrţă şi Anca Gache. Ele mi-au semnalat formula şi tot ele au instrumentat campania reparatorie.

Mai întîi, trebuia discutat cu autorul Raportului. Am discutat şi mi-am dat seama că nu e nimic de făcut. Raportorul îşi încheiase misiunea şi nu putea reveni asupra propriului Raport. O dificultate în plus: amendamentul cu care am încercat să închid portiţa prin care se strecurau, nechemate, interesele ruseşti urma să modifice Raportul realizat de un coleg de Partid Popular European, sprijinit, în principiu, de tot Grupul parlamentar al Popularilor Europeni.

Această contradicţie nu e lipsită de precedent dar e rară. În genere, Grupurile Parlamentare evită apariţia acestui gen de tensiune internă. Am căutat să explic posibilele consecinţe negative ale formulei cuprinse în textul iniţial al Raportului şi am găsit înţelegerea imediată a liderilor de Grup. Singura cale de acţiune rămînea, însă, amendamentul pe bază de semnături de sprijin şi nu amendamentul sprijinit de Grupul politic.

Regulamentul cere minimum 40 de semnături. A urmat o vînătoare sistematică de semnături, cu drele. Tăbărţă şi Gache pe post de hăitaşi. A fost foarte greu, cursele de captare a semnăturilor au însumat cîţiva kilometri buni pe culoarele Parlamentului dar reacţia a fost mai mult decît încurajatoare. Un mare număr de parlamentari est-europeni s-au declarat gata să sprijine iniţiativa. Şi mai încurajator, sprijinul a venit de la parlamentari din alte Grupuri politice.

Tema a atras sprijin, dincolo de graniţele de partid. Numeroşi polonezi, baltici, bulgari, cehi, slovaci şi unguri au lăsat deoparte linia de partid şi au judecat în funcţie de interesul naţional. Parlamentarii români din grupul socialist n-au reuşit să se dezlipească de partizanate şi n-au sprijinit iniţiativa. Odată adunate cele 40 de semnături, amandamentul a fost depus dar asta nu garanta succesul. Au urmat 24 de ore de negocieri, telefoane şi întîlniri, în încercarea de a explica, pur şi simplu, de ce amendamentul pe care îl propun nu e nici o ambiţie personală, nici o obligaţie politică.

În ziua votului, situaţia era promiţătoare dar nu certă. În ultima clipă, liderul socialiştilor, Hannes Swoboda, care se declarase gata să sprijine amendamentul, a fost supus presiunilor interne şi adus în situaţia de a prezenta un aşa numit amendament oral, o procedură extremă care e folosită doar în cazuri de urgenţă. Amendamentul Swoboda propunea ca la formula „dialog la nivel continental” - pe care o sugerasem - să se adaoge cuvintele „inclusiv cu Rusia”. Ideea era, evident, absurdă pentru că nu făcea decît să reintroducă Rusia în discuţie, adică să anuleze amendamentul pe care tocmai îl iniţiasem.

Au urmat scene agitate în plen. Propunerea socialistă a provocat o mică revoltă între parlamentarii est-europeni (cu excepţia socialiştilor români) care au blocat amendamentul Swoboda, ridicîndu-se în picioare (o procedură care semnalează dezacordul cu un amendament oral). Manevra socialiştior a avut, de altfel, efectul invers celui scontat: sesizaţi asupra importanţei amendamentului şi a conflictului din jurul lui, mulţi parlamentari au votat în favoarea propunerii pe care am iniţiat-o.

Amendamentul a fost aprobat cu o diferenţă de 75 de voturi, un raport neobişnuit de mare pentru un text susţinut de un singur grup politic (popularii) şi contestat de celelalte două grupuri mari (socialiştii şi liberalii). Explicaţia vine din reacţia vehementă a parlamentarilor est-europeni, indiferent de grup (repet, cu excepţia socialiştilor români).

După vot, numeroşi parlamentari polonezi, baltici, maghiari s-au arătat recunoscători pentru iniţitaiva pe care am susţinut-o. Într-adevăr, acest gen de acţiune - deşi mult mai obscur - e - sau aşa cred eu - mai util şi mai important decît intervenţiile în plen. Discursurile în plen sînt, uneori, simple prilejuri de a bifa o temă şi de a aduna activtate parlamentară pentru palmaresul oficial.

Rapoartele şi amendamentele sînt cu totul altceva: consumă timp, fără să puncteze mai mult în palmares, dar au efecte palpabile. Pare o afirmaţie curioasă pentru un amendament asupra unui raport al Parlamentului European care nu poate, practic, aduce modificări în desfăşurarea scutului anti-rachetă. Nu modifica dar poate influenţa, oferind adversarilor scutului argumente şi, mai ales, prestigiul Parlamentului European.

Exact asta s-ar fi întîmplat, dacă „dialogul cu Rusia” rămînea o variantă de lucru menţionată în Raportul asupra Securităţii Europene. Amendamentul pe care l-am iniţiat a scos din joc o pistă pe care propaganda politico-mediatică rusă ar fi ştiut s-o folosească.

Scutul anti-rachetă sau „scutul” - cum îi spun politicienii apropiaţi de proiect - e un sistem balistic defensiv. Redus la funcţia sa esenţială, „scutul” e exact atît: un scut, un baraj care interceptează, pe radar, şi distruge rachetele lansate în direcţia unui teritoriu.

„Scutul” e, într-adevăr, un sistem militar, şi anume un tip de armament extrem de puternic şi complex, dar funcţia sa unică e apărarea. Caracterisitca fundamentală a sistemului e funcţia defensivă. Orice discuţie care încearcă să schimbe termenii problemei e, deci, egală cu o speculaţie neavenită care presează în direcţie politică.

Cu puţine excepţii, dezbaterile declanşate de semnarea acordului americano-român şi de amplasarea parţială a „scutului” în România coincid cu suma speculaţiilor politice menite să politizeze, adică să denatureze, funcţia acestui sistem de tehnologie complexă şi destinaţie elementară. Enorma majoritate a intervenţiilor care foremează scutul speculativ care încearcă să ascundă funcţia reală a „scutului” balistic e generată direct sau indirect de Rusia.

De ce? Pentru că „scutul” garantează practic securitatea întregii Europe de Est şi a Balcanilor de Vest iar acest salt de siguranţă aduce estului şi sudului european un plus de autonomie politică pe care Rusia nu îl doreşte. Aşezate în spatele „scutului”, statele est- şi sud-europene sînt mult mai puţin vulnerabile politic. Presiunea rusă trebuie să se reducă la presiunea gazelor pe conductele transportoare. Prea puţin pentru politica post-sovietică a Rusiei.

În consecinţă, aparatul politico-mediatic pe care contează Rusia acasă şi, mai ales, în Occident lucrează la capacitate maximă, încercînd, ca în zilele bune ale războiului rece, să creeze, pornind de la naivitatea, necunoaşterea şi interesele economice ale Occidentului, o perpcepţie falsă asupra „scutului”.

În Parlamentul European această operaţie propagandistică se sprijină pe doi piloni: cooperarea unei mari părţi a grupului socialist şi radicalismul entuziast al grupului liberal, aşezat, de mult timp, la stînga stîngii. În momentul în care în Parlamentul European a început elaborarea unui Raport asupra Securităţii Europene (sub direcţia deputatului popular francez Arnaud Danjean) lobby-ul rus a trecut la acţiune şi a insistat mai mult sau mai puţin subtil asupra unor prevederi care urmau să lege dezvoltarea „scutului” de asentimentul sau supravegherea Rusiei.

Toate intervenţiile de acest gen au fost blocate sau eliminate, după negocieri intense. A supravieţuit, însă, o formulare pe care deputatul francez a fost nevoit să o accepte, tocmai pentru a obţine sprijinul grupurilor socialist şi liberal şi, prin asta, majoritatea de vot necesară aporobării Raportului. Textul în cauză menţionează în termeni pozitivi „scutul anti-rachetă” dar leagă dezvoltarea sistemului de „dialogul cu Rusia”. De ce e periculoasă această formulă de aparentă deschidere generoasă? Ce e rău în dorinţa de dialog şi în dialogul însuşi?

De foarte multe ori, „dorinţa de dialog” nu e nimic altceava decît un paravan retoric, un mecanism care permite introducerea intereselor speciale pe uşa din dos. De îndată, ce va fi inclusă între participanţii la „dialog”, Rusia va ştii, aşa cum a ştiut întotdeauna, să blocheze tocmai dialogul şi să compromită proiectul asupra căruia în aparenţă „dialoghează”. Însă, dincolo de tradiţia corozivă a bunelor intenţii ruseşti, propunerea de dialog cu Rusia pe tema „scutului” suferă de cîteva dificultăţi logice decisive.

Astfel, acordul general care aduce „scutul” în Europa de Est, e structurat de o serie de acorduri bliaterale între Statele Unite şi state est-europene, printre care şi România. De ce trebuie supus un acord bilateral arbitrajului unei terţe părţi, fie ea şi Rusia? Apariţia unui al treilea interlocutor neagă în mod direct logica acordurilor bilaterale. Mai departe: chiar în condiţiile în care acordurile bilaterale asupra „scutului” ar fi deschise, spre bună informare şi consultare, unei a treia părţi, de ce ar fi această parte Rusia şi numai Rusia? De ce ar trebui consultată Rusia dar n-ar trebui consultate Ucraina, Republica Moldova, Grecia şi Turcia?

Exclusivitatea rusă pentru care au insistat europarlamentarii socialişti şi liberali e suspectă. Ca în atîtea alte situaţii, stînga europeană e gata să acorde Rusiei drept de veto asupra programelor şi a politicii generale desfăurate în spaţiul european. Mai mult, această poziţie privilegiată e promovată şi impusă de politicieni sau grupuri politice non-ruseşti, în calitatea lor nemărturisită de intermediari europeni ai intereselor poilitice ale Rusiei.

În termeni formali, acest gen de reprezentare se numeşte lobby. În termenii practici ai politicii de securitate şi energetice europene, acest soi de comportament e, de fapt, un amestec de nechibzuinţă (liberală) şi pro-rusism anti-euroepan şi anti-naţional (la socialişti). Cazul aşa numiţilor sociali democraţi români (PSD) ţine, de-a dreptul, de demagogia vicioasă: principii democratice şi caritate socială - în public, alianţă cu politica externă a Rusiei - în practica parlamentară.

Din toate aceste motive, formula care recomanda dezvoltarea „scutului în „dialog cu Rusia” era un pericol camuflat. Am iniţiat un amendament care elimina această prevedere. Un procedeu destul de dificil, dat find timpul restrîns rămas la dispoziţie şi procedurile speciale complicate pe care le presupune o asemenea iniţiativă. Mica istorie a acestei încercări va putea fi citită în zilele următoare.