Vladimir Beşleagă

Despre acel număr BOMBĂ al revistei „CHIPĂRUŞ” din august 1959: ce conţinea şi ce anume a înfuriat pe potentaţii vremii, de--au hotărât să se răfuiască cu ea, iar pe odioşii autori răzvrătiţi să-i... mazilească ?

Mai întâi, o precizare, care ne va introduce în contextul şi atmosfera tensionată a epocii. În numărul doi din acel an al oficiosului „Komunistul Moldovei” apărea un articol-rechizitoriu îndreptat împotriva aşa-zişilor idealizatori ai moştenirii clasice moldoveneşti, semnat de un filozof şi doi istorici medievişti. Cei vizaţi erau Coroban, Russev, Romanenco, savanţi care contribuiseră efectiv la repunerea în valoare a unor opere clasice... S-a întâmplat, însă, ceva de neimaginat în practica jurnalismului sovietic: revista literară „Nistrul” vine cu o replică semnată de redactorul-şef adjunct N. Romanenco!

Scandal. Mare scandal! Dar oficialităţile nu au reacţionat imediat, fiind ocupate în acele luni cu masiva campanie de închidere a sfintelor lăcaşe: biserici şi mănăstiri... Au lăsat pe mai târziu, deocamdată acumulând capete de acuzare contra intelectualilor contaminaţi de microbul naţionalist...

Iată, dar, că tocmai atunci le pică... pară mălăiaţă şi „CHIPĂRUŞUL”!

Câteva pasaje din „editorialul” cu titlul: „Unele consideraţii asupra unor consideraţii de critică şi istorie literară”: ”Se ştie că literatura este o parte componentă a culturii noastre şi că noi, în vremea noastră, dăm o mare însemnătate (importanţă) culturii. Prin urmare, noi dăm, de asemenea, o mare importanţă literaturii, pentru că literatura, după cum ştim, este o parte componentă (alcătuitoare) a culturii şi noi, după cum am spus mai sus, dăm o mare importanţă ACESTEEA DIN URMĂ ÎN MIŞCAREA NOASTRĂ ÎNAINTE”.

După o introducere, ce viza limbajul de lemn, bâlbâit, al prolificelor studii docte ale savanţilor semidocţi, urma un şir de nume de autori, care au fost editaţi recent (Costin, Milescu Spătarul, Cantemir, Asachi, Negruzzi, Russo, Donici, Haşdeu...), ajungând la alţi câţiva, despre care se specifica precum urmează: „...Zamfir Arbore (Ralli), care a fost mare norodnic şi a fugit din Rusia în România (apropo, a fugit şi Bogdan Petrovici Haşdeu şi Gherea-Dobrogeanu-Katz, de atâta că ohranka ţaristă a vrut să-i împuşte cu puşca şi să-i pună la închisoare)... S-a editat chiar şi Caragiale, care cu toate că nu a fost în Basarabia, dar a fost în Moldova şi care se citeşte la noi şi este binevenit; s-a editat şi Coşbuc, care a fost ardelean, cu părere de rău, dar a scris, din păcate, tare moldoveneşte şi se aude cântându-se la noi pe la ţară şi chiar la radio!... Dar, tocmai din cauza asta, nu s-a editat Vlahuţă, care, deşi a fost şi el poet, n-a călcat niciodată prin Basarabia, (cum a putut el să scrie „România pitorească”?), dar în schimb s-a editat Mateevici, care, ştiind ce avea să se întâmple mai pe urmă, după cum s-a întâmplat şi mai înainte, A STRIGAT: „LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ!”..

Dar nu numai probleme de limbă şi literatură erau luate în vizor, ci şi chestuini mai grave, precum ar fi: CENZURA: ”... nu putem să-i enumerăm pe toţi, căci suntem foarte mărginiţi (limitaţi adică)... din cauză că suntem, în anumit sens, limitaţi (mărginiţi).”

Iar semnătura acestui editorial era : „Candidat în ştiinţe filologice O. HODOROGENCO”.

Într-un alt text era satirizată tendinţa spurcată a regimului totalitar de rusificare până şi a numelor populaţiei româneşti. Atfel, citim în acel număr: „Supsămnatu IVAN CODESCURTOV”. Mai jos: directorul şcoalei Velichi - bârzoieni (S.FRIPTUL); Zavuciu şcoalei (H. SCÂRŢÂENCO); Conducătorul clasei şi înveţetor de limbă şi literatură (E.M. KÂRPALIN).”

Autorul primului op satiric eram chiar eu, cel care, după expulzarea de la doctorantura universităţii, am aflat prilej de a-mi vărsa năduful într-un pamflet; al doilea nu era altul decât colegul Alexei Marinat, cel care pentru nişte note critice la adresa regimului sovietic (el, care avea din război înalte decoraţii militare!), a făcut ani grei de gulag stalinist ...

Şi, în finală, Cărare. Se putea oare să lipsească din această daravelă marele satiric şi disident literar? Iată poemul lui din acest număr de scandal:

B Ă I L E D I N P O M P E I

Blând şi chel precum e luna,

Profesorul, dus pe gânduri,

Povestea de la tribuna,

Meşterită din trei scânduri,

„Dragi studenţi! Din vremea ceea

Ani prea mulţi s-au perindat,

Dar o baie din Pompeia

Până astăzi s-a păstrat.

Daţi-mi voie a vă spune,

Că pe-atunci-şi-mi pare rău -

Băile erau mai bune,

Decât azi la Chşinău.

Să le vezi - să le duci dorul,

Clasa-ntâi, nu ca acuma!”

Dar observă profesorul

Că s-a întrecut cu gluma.

Şi grăbit revine iarăşi,

Zornăind cuvinte grele:

„Dar să nu uităm, tovarăşi,

Cine

Se-mbăia în ele!..”

24 februarie 2015

P S. Dar cum a plecat Petru Cărare de la redacţie? Aşa ceva nu i-ar fi venit în cap nici lui Dante când s-a văzut nevoit s-o şteargă din părţile lui, nici lui Mahomet s-o ia la sănătoasa, dar nici mai aproape de noi, lui Ianukovici... Ce-a făcut? O spun, pentru că am văzut cu ochii mei, eram colegi de suferinţă...

A pescuit dintr-un număr de revistă umoristică „Krokodil” o caricatură, care tocmai se potrivea situaţiei, a tăiat-o frumuşel, a venit la birou şi, cu nişte piuneze, a fixat-o pe perete, de asupra fostei lui mese lucru. Şi-a luat cele hârtii, catrafuse şi... dus a fost.

Ce se vedeaacolo ?

O margine de pădure (pardon! O lizieră). Pe acel fundal, o bancă lungă... Pe acea bancă lungă, şade, picior peste picior, întristat, bătut de gânduri, un urecheat (un cogeamite iepuroi!). Şade el cum şade, picior peste picior şi amarnic de trist, dar... Să vedeţi că nu tocmai disperat, cum ar crede cineva ... Nu, de loc! De ce zic asta? Pentru că încă nu v-am spus ce scria sub acea imagine-poză-caricatură de DESPĂRŢIRE DE REDACŢIE.

Scria aşa, cum numai unul Cărare putea s-o facă - dreagă:

„ELIBERAT DIN SERVICIU LA PROPRIA DORINŢĂ DIN CAUZA FAPTULUI CĂ AM PRIVIT CRUCIŞ-PONCIŞ LA NACEALSTFĂ (MARII ŞEFI)”.

P.P.S. Un ultim detaliu. Tot atunci s-a zvonit, precum că, imediat ce a apărut respectivul număr de „CHIPĂRUŞ”, cineva din răuvoitorii (citeşte: duşmanii) puterii sovietice de la Chişinău, ar fi expediat acea revistă, cu sublinierile de rigoare, duşmanilor puterii sovietice din Occident (cui? Lui Carlo Tagliavini în Italia şi Klaus Heitmann în Germania) ca dovadă că... Dar ochii vigilenţi ai KGB-ului erau mereu la datorie şi hârţoaga fu la timp interceptată şi... arestată...

FINIS.

Anul următor, 1959, a fost unul străbătut şi cutremurat de evenimente şi tulburări politice şi sociale: pe de-o parte , regimul comunist totalitar a pus la cale şi a declanşat o ofensivă dură asupra bisericii, clerului şi a intelectualităţii ,care demaraseră procesul de renaştere naţională ;pe de altă parte, au avut loc manifestări spontane de rezistenţă a enoriaşilorşi a tineretului ,care,în unele confruntări cu forţele de ordine, s-au soldat cu vărsări de sânge şi morţi.Am publicat în această problemă două studii realizate pe bază de investigaţii arhivistice: „Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula, 1959” ( Prut Internaţional, 2006) şi „Conştiinţa naţională sub regimul comunist totalitar în RSSM,1956-1963” (Cartier, 2008)...

În cele ce urmează mă voi referi la un singur episod din suita acelor evenimente, unul dintre protagoniştii căruia a fost omagiatul nostru Petru Cărare.

Se împlineau în acel an ŞASE SECOLE DE LA ÎNTEMEIEREA ŢĂRII MOLDOVEI şi opinia publică,ba şi unii dintre savanţii istorici au venit cu iniţiativa de a marca această dată memorabilă.Vorbesc în cunoştinţă de cauză, pentru că am consultatarhivele şi ştiu că se făceau demersuri oficiale,se schiţau unele măsuri concrete de acţiuni festive.

Dar ,brusc, totul a fost stopat.

De ce?

Pentru că venea să stimuleze fenomenulde deşteptare şi clarificare aconştiinţeinaţionale,lucru atât de nedorit de oficialităţi...Dar mai intervenea şi un alt un factor ,care nu a fost fixat în hârţoagele de arhivă ale CC al PC(b)M:

ANUL 1959 AVEASĂ AMINTEASCĂ NU DOAR DE CELE ŞASEVEACURI ALE ŢĂRII MOLDOVEI,CI ŞI DE MARELEMOMENTÎN ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNILOR:UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE DE LA 1859,DE LA CARE DATĂ SE ÎMPLINEAU EXACTO SUTĂ DE ANI!

Tineretul de creaţie, mai exact, tinerii scriitori şi ziarişti, nu s-au lăsat de ideea ce animase inimile şi conştiinţa celor luminaţi şi au programat, în pofida atitudinii ostile a oficialităţilor,o serbare dedicată istoricei (istoricelor!) date.

Cum anume?

Simplu de tot: să se adune într-o anume zi, la o oră anumită, într-un loc preferat, unde să rostească un toast,să învârtească o horă şi...să depună o jerbă de flori la picioarele Marelui Voievod Ştefan.

Au şi redactat o INVITAŢIE,pe care au multiplicat-o şi au trimis-o celor,pe care-i considerau persoane de încredere şi demne de a participa la sfânta zi de sărbătoare.. Pe cât am putut să precizez, după atâţia ani, unele detaliide la Cărare, care a şi fost , fără îndoială, autorul acelui text,scria acolo aşa: VĂ INVITĂM ...la cutare dată... SĂ VENIŢI ...la cutare oră...în cutare local...DAR FĂRĂ NEVESTE ŞI FĂRĂ ARME!

Anume aşa:FĂRĂ NEVESTE ŞI FĂRĂ ARME! Detaliu care a avut repercusiuni ,unele serioase, altele ilariante...

Ei bine, de invitaţii s-au ocupat doi membri ai grupului de iniţiativă,angajaţi ai radioului şi televiziunii,care ,se presupune,au şi informat pe anumite persoane despre ceea ce se pregăteşte,acele persoane au informat organele de la instituţia celor cu OCHI ALBAŞTRI, astfel, că localul unde urma să se întâlnească tinerii ,a fost de urgenţă închis,chipurile, pentru reparaţii...

Cum au procedat tinerii rebeli şi temerari?

Au mers la GARĂ.

Acolo l-au găsit pe bătrânul lăutar de la restaurantul dinsubsolul cinematografului Patria(pe atunciRodina),acela care fusese „închis pentru reparaţii” , au comandat o horă, bătrânul scripcarle-a zis-o, dar cu atâta foc, încât nu doar că s-a cutremurat întreg edificiul gării, ci s-au încins în horă zeci şi zeci dintre pasagerii ce se aflau acolo, atunci...Era la sfârşit de august şili s-a alăturatgrupulde tineri ceplecau la Moscova, la Şcoala Teatrală Şciukin, în cap cu căpetenialor , renumitul regizor şi actor Ion Ungureanu, vechiul prieten şi coleg de clasă allui Petru Cărare ...

Ce-- audansat?

Desigur, HORA UNIRII!

Numai că agenţii se aflau neadormiţi la posturile lor:vedeau totul şi ştiau totul .Conform programului, diversionista acţiune urma să finalizeze prin depunerea de flori la picoarele Domnitorului. Astfel, că piaţetadin faţa acestuia fu încercuită şi pusă sub strictă şi severă observaţie.

„Ei ne aşteptausă venim dinspre stradă,îşi amintea mai târziu Cărare.Noi i-am păcălit: ne-am strecurat de la spate,dinspre parc. Am depus florile şi am şters-o!”

„Cine:voi?”l-am întrebat .

„Ioviţă,Vodă şi eu!”

Şi mai adăuga, cu nesecata-i vervă un amănunt:”Când făceam cale-ntoarsă ,din fugă, m-am poticnit şi am dat într-un genunchi...Aud o înjurăturărusească :”Nu, ciort poberi!” De ciudă că i-am fraierit ...”

16 februarie 2015

P.S. Când a avut loc acea minunatăserbare, mă aflam în afara oraşului. Dar am fost şi eu pus cu ceilalţi laolaltă.Am încercat să fac precizările de rigoare,darmi s-a închis gura :”Da, ai lipsit atunci, dar dta eşti ...ideologul lor!”

P.P.S. Când era să fiu expulzat de la Chipăruş ,venind un alt şef,acestas-a milostivit de mine şi m-a mai ţinut câteva săptămâni, trimiţându-mă pe teren să culeg folclor...umoristic.Eram în zona Râşcanilor şi, la hotel ,văzându-mă uncadru didactic de la Universitatea din Bălţi, mă întreabă pe un ton foarte serios:” Ce s-a întâmplat la voi, la Cihşinău?”

Dau din umeri:”Nimic extraordinar”.

„Dar nouă la adunarene-aspus că ...un grup de tineri naţionalişti, cu mitraliere şi tunuri, au vrut să atacecasa guvernului,să deajos PUTEREA SOVIETICĂ”...