Vladimir Beşleagă

Este bine cunoscută atitudinea lui Lucian Boia faţă de miturile naţionale: demitizarea. Iată că în interviul „Românii sunt o naţie frustrată, complexată din cauza istoriei” (Jurnal de Chişinău, 26 .09.2014) Domnia Sa spune: „Eu nu mi-am propus să distrug miturile. Mi-am propus, ca istoric, să le analizez critic..., sunt mituri care prin forţa lor extraordinară contează foarte mult în viaţa unei naţiuni..., mituri precum cel al descendenţei nobile romane sau daco-romane, mitul Daciei antice, mitul lui Mihai Viteazul, toate au jucat un rol foarte important. Fără acestea, probabil că nici nu ar fi existat o naţiune română...”

În continuare, după ce face o comparaţie între rolul jucat în istorie de ţări vecine precum Polonia, Ungaria şi Bulgaria, referindu-se la istoria românilor, domnul profesor conchide: „Este o istorie care începe mai târziu, este o istorie mică.” Şi: „Până la 1859 (Principatele Române - V.B.) au fost nişte ţărişoare, aflate în voia soartei”.

Dat fiind că acest interviu este prilejuit de apariţia cărţii „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”, la respectiva întrebare Lucian Boia răspunde: „...la 1859, dacă nu ar fi fost războiul Crimeei... nu ştiu dacă România s-ar fi făcut... În Primul Război Mondial, România iarăşi a avut NOROC (subl. mea - V.B.) ... a obţinut şi Transilvania, şi Bucovina, şi Basarabia”. În continuare, se tot succed... NOROACELE României: „Şi mai recent a fost o doză de NOROC decât mediul incontestabil al României, precum integrarea în UE şi NATO”.

Aici vom face o pauză de respiro şi-l vom întreba pe domnul profesor: dar cum se corelează ISTORIA şi... NOROCUL? Are oare ISTORIA legile ei şi, dacă le are, care ar fi acelea? Dar şi NOROCUL ÎN ISTORIE, ce este acesta şi cum se manifestă el pentru popoare întârziate şi nişte... ţărişoare mici?

Ceea ce m-a determinat să insist asupra acestui subiect a fost anume aducerea în discuţie de către domnul profesor a factorului NOROC în PROCESUL EVOLUŢIEI ISTORICE. Or, dacă Istoria are LEGILE ei, dar NOROCUL nu înseamnă decât HAZARD, ÎNTÂMPLARE, atunci ar reieşi că marile evenimente din ISTORIA ROMÂNILOR, UNIREA MICĂ DIN 1859, dar şi UNIREA MARE DIN 1918 nu au fost decât OPERA HAZARDULUI, A ÎNTÂMPLĂRII ?

Ceea ce e cel puţin... absurd .

Sau poate eu nu am prins subtilităţile expunerii textului? Sau aşa a fost fixat, confuz, răspunsul domnului profesor?

3 octombrie 2014

P.S. Convingerea mea fermă este că în ISTORIE nu se întâmplă nimic prin HAZARD. Chiar şi ceea ce pare a fi ÎNTÂMPLARE, tot are legile ei.

P.P.S. Şi Unirea sub Mihai Viteazul, care este dezavuată de istoricii deconstructivişti, are la bază temeiuri şi argumente irefutabile. Nemaivorbind de Marea Unire de la 1918. Explic: nicio unire nu s-ar fi făcut dacă nu existau premise, iar acestea au existat dintotdeauna, aşteptând doar momentul favorabil şi propice...

P.P.P.S. Teza mea este: pe parcursul secolelor şi mileniilor neamul nostru a servit ca MATERIE PRIMĂ pentru ISTORIA ALTORA, abia în timpurile moderne au apărut condiţii de manifestare a ceea ce s-ar numi VOINŢĂ ISTORICĂ şi acestea s-au realizat... cu brio.

P.P.P.P.S. IDEEA REÎNTREGIRII NEAMULUI, A UNIRII ÎNTR-UN SINGUR STAT, ORICÂT A PĂRUT, PARE ŞI VA MAI PĂREA DE HIMERICĂ, SE VA REALIZA LA MOMENTUL EI... Şi acel moment nu va fi unul de HAZARD, ci de LEGITATE...

„...drama vieţii lui A.Coropceanu”, scriam în eseul amintit anterior, care însă nu a fost inclus în cartea de memorii (publicat în revista BASARABIA, Nr. 7-8, 1996, pp. 22-26) îşi are sursa „în anii tinereţii... în activitatea ilegală komsomolistă prosovietică - tânăr fiind, nu-şi dădea seama de voinţa cărui monstru îşi leagă destinul - care l-a mânat în 1941, la începutul războiului, cu ruşii spre răsărit.”

Şi, în continuare: „Odată inclus în maşinăria diabolicului sistem nu mai putea să hotărască nimic, dar absolut nimic, în numele său propriu, darmite al omului în genere, - toate faptele sale erau dinainte programate, şi anume: să slujească în modul cel mai docil Marele Sistem Komunist Criminal”.

Apoi: „El a crezut în sistem. A crezut în sistem din anii tinereţii şi l-a servit cu devotament. Sistemul l-a selectat şi l-a avansat pe scara ierarhiei sociale. L-a pus în funcţii înalte şi l-a ţinut în ele atâta timp cât a avut nevoie de el... Iată dar că în momentul în care în sufletul marelui demnitar de stat, tânărul romantic de altă dată, s-a redeşteptat sentimentul... marilor valori umane şi naţionale... sistemul imediat l-a şi expulzat din măruntaele sale ca pe un lucru strein, ca pe ceva netrebuincios.”

Astfel cugetam atunci când scriam aceste rânduri, fără să fi ţinut seama de mulţimea de fapte de mare valoare naţională şi istorică, la care a contribuit A. Coropceanu aflat în acele înalte funcţii de stat. Regretul meu profund venea din durerea pierderii sale, prematură, pierderea unui om de mare suflet şi cultură, de care avea atâta nevoie neamul nostru în orele lui de deşteptare naţională.

Şi formulam o concluzie: „Prea ne identificăm adeseori cu anumite interese, situaţii trecătoare, funcţii, elanuri, idealuri deşarte, convingeri iluzorii, şi uităm că cea mai mare valoare pe acest pământ este viaţa omului, care viaţă îţi este dăruită de Dumnezeu însuşi... A Coropceanu n-a fost în stare a depăşi criza... Ca om, ca exponent al vieţii nostre politice din perioada respectivă, el reprezintă o existenţă tragică... dacă ar fi supravieţuit catastrofei personale, acum s-ar afla alături de noi, cei care luptăm pentru renaşterea neamului, pentru a răzbi cu toţii spre o societate în care OMUL SĂ FIE ÎNTR-ADEVĂR VALOAREA CEA MAI MARE, PRIORITARĂ ÎN RAPORT CU SISTEMUL SOCIAL. CU ORICE SISTEM...”

17 septembrie 2014

P.S. La momentul apariţiei cărţii despre A. Coropceanu, constatând că textul prezentat de mine nu a fost inclus, am avut un sentiment oarecum de... supărare. Exemplarul pe care îl am mi-a fost oferit de chiar alcătuitorul culegerii, Leonid Ciomârtan... Nu i-am reproşat nimic, am considerat că... este libera lui voinţă, ca unul care cunoaşte cazul mult mai bine ca mine...

P.P.S. Ulterior, meditând asupra destinului tragic al celui care a fost şi a rămas în memoria noastră omul Anatol Coropceanu, în special recitind memoriile surorii sale Teofania, dar şi cele depistate de istorici în arhive, imaginea sa a devenit mult mai complexă şi mai clară, iar odată cu ea şi înţelegerea epocii pe care am trăit-o şi eu, personal. Iar opiniile exprimate în acel text aveau la bază experienţa mea de viaţă, şi anume: odiosul sistem totalitar mă expulzase din măruntaiele lui de trei ori:

!. De la Universitate pe când făceam doctorantura şi mă ocupam de creaţia lui Liviu Rebreanu;

2. De la revista „Chipăruş”, după ce am publicat un pamflet privind falsurile istoriei şi criticii literare sovietice moldoveneşti;

3. De la Academie unde fusesem angajat în pripă, dar curând obligat să scriu cerere de plecare benevolă din serviciu, ca unul care mă strecurasem acolo fiind un... naţionalist camuflat...

Or, avusesem bine de furcă cu... SISTEMUL!

Cunoşteam problema pe propria-mi piele.

P.P.P.S. A propos, după acea triplă experienţă amară, oriunde aş fi avut mai apoi un serviciu, nu zăboveam mai mult de un an, un an şi jumătate, plecam eu din proprie dorinţă, fără să mai aştept să fiu dat afară de... SISTEM!