Rada Supremă a Ucrainei a adoptat, din a doua încercare, o rezoluție prin care confirmă împuternicirile șefului statului, Volodimir Zelenski, până la noi alegeri. Un nou scrutin ar putea avea loc numai după anularea legii marțiale, afirmă deputații.
Germania va continua să sprijine parcursul european al Moldovei și Ucrainei și, cel mai probabil, va menține ajutorul militar pentru Kiev, spune Cristina Sîrbu, consilieră în Bundestag din partea Verzilor. Originară din R. Moldova, Sîrbu este în special interesată de promovarea unității europene.
Alegerile federale anticipate din Germania au un impact semnificativ asupra relațiilor transatlantice și asupra securității europene. Victoria conservatorilor și performanța bună a extremei-drepte nu au trecut neobservate într-o Americă îndreptată de o lună și ceva spre orizonturi politice noi.
Ministerul chinez al Afacerilor Externe a spus marți, 25 februarie, că nu va sprijini ideea președintelui american Donald Trump ca SUA, Rusia și China să-și reducă la jumătate bugetul destinat apărării. Beijingul spune că cheltuielile sale în acest domeniu sunt „pe deplin necesare”.
Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că un armistițiu între Ucraina și Rusia ar putea fi convenit „în săptămânile următoare”, dar a avertizat, de asemenea, că pacea nu poate însemna „capitularea” Ucrainei.
După invazia rusă la scară largă în Ucraina, Minskul a depășit Kievul ca cel mai mare furnizor de ulei de rapiță pentru UE. Jurnaliștii RFE/RL au aflat că unul din cei mai mari producători de ulei de rapiță din Belarus primește materii prime din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.
Într-o victorie diplomatică pentru Ucraina la împlinirea a trei ani de la invadarea ei pe scară largă de către Rusia, Statele Unite nu au reușit să obțină la Adunarea Generală a ONU adoptarea unei rezoluții în care cereau oprirea războiului, dar fără să menționeze agresiunea din partea Rusiei.
Trei dispozitive explozive improvizate au fost aruncate luni, 24 februarie, asupra consulatului rus din orașul-port Marsilia, din sudul Franței, dar nimeni nu ar fi fost rănit, potrivit AFP, care citează surse din Poliție.
Rusia vrea un acord de pace pe termen lung în Ucraina care să abordeze ceea ce Moscova consideră a fi cauzele profunde ale conflictului și nu o încetare rapidă a focului susținută de SUA, urmată de o reluare rapidă a luptelor, a declarat viceministrul rus de Externe Serghei Riabkov
Serviciul ucrainean al RFE/RL a vorbit cu oameni din întreaga Ucraină despre speranțele lor pentru victorie după trei ani de la invazia Moscovei asupra țării lor. Deși nu și-au pierdut încrederea, unii au spus că la începutul conflictului oamenii erau mai optimiști că Ucraina va câștiga războiul.
Într-o mișcare caracterizată de mulți analiști drept fără precedent, administrația Trump a demis un număr semnificativ de oficiali militari de rang înalt, inclusiv pe generalul Charles Brown Jr., șeful Statului Major Întrunit, amiralul Lisa Franchetti, șefa operațiunilor navale
Încarcă mai mult