Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Uniunea Creștin-Socială (CSU), conduse de Friedrich Merz, au obținut 28,5% din voturi, în timp ce partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a înregistrat cel mai bun rezultat din istoria sa, cu 20,8% din voturi.
Președintele american, Donald Trump, a salutat victoria conservatorilor germani, descriind-o drept „un mare succes pentru Germania și pentru Statele Unite”. El a felicitat alianța CDU/CSU și a subliniat că populația germană s-a săturat de o agendă lipsită de bun simț în domeniile energiei și imigrației. Trump a evidențiat și performanța partidului AfD, considerând-o „o mare victorie conservatoare”.
Merz nu se lasă înduioșat
Pe de altă parte, Friedrich Merz, foarte probabil viitorul cancelar al Germaniei, a făcut declarații critice la adresa administrației Trump, pronunțîndu-se pentru o mai mare independență a Europei față de Statele Unite. El a subliniat necesitatea ca Europa să își consolideze propria apărare și să nu depindă într-o mare măsură de angajamentele americane.
Merz a declarat: „Nu m-am gândit niciodată că va trebui să spun așa ceva la televizor, dar după ultimele declarații făcute de Donald Trump săptămâna trecută, este clar că americanilor – în orice caz, acestei administrații – în mare parte nu le pasă de soarta Europei”. După cum se știe, vicepreședintele american JD Vance și miliardarul Elon Musk, apropiat de Trump, adoptaseră poziții critice față de anumite decizii europene recente. Vance a condamnat anularea alegerilor prezidențiale din România, afirmând că „nu poți avea valori comune dacă anulezi alegeri pentru că nu îți place rezultatul”.
De asemenea, Musk l-a etichetat pe judecătorul-șef al Curții Supreme din România drept un „tiran”. Musk a sprijinit activ și AfD în alegerile germane.
Tema ucraineană și viitorul securității europene
În ceea ce privește războiul din Ucraina, rezultatele alegerilor germane și declarațiile liderilor americani despre ele ar putea influența dinamica conflictului și relațiile cu Rusia.
Friedrich Merz și alți lideri europeni sprijină Ucraina și consideră Rusia un agresor care nu trebuie recompensat în negocierile de pace. Administrația Trump a adoptat însă o poziție mai dură față de Ucraina. Președintele Trump l-a ironizat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, calificându-l drept un negociator slab și „extrem de incompetent” și încearcă să obțină o compensație materială pentru investiția americană de până acum, pentru apărarea Ucrainei.
Criticile la adresa lui Zelenski au venit în contextul în care Ucraina nu a fost de acord cu abordarea americană de a discuta direct cu Putin, deocamdată fără participare ucraineană, despre soluționarea conflictului.
În ceea ce privește arhitectura de securitate a Europei, rezultatele alegerilor din Germania și pozițiile exprimate de liderii americani sugerează o posibilă reconfigurare a alianțelor și a strategiilor de apărare. O Europă mai autonomă din punct de vedere strategic ar putea implica o cooperare sporită între statele membre ale Uniunii Europene în domeniul apărării și o reducere a dependenței de sprijinul militar american și alianța NATO. Această tranziție ar necesita însă investiții semnificative în capacitățile de apărare europene și o coordonare mai strânsă între națiunile europene.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te