Pentru Ludmila, toamna lui 2010 începea în zbor spre Minneapolis, un oraș situat în nordul Statelor Unite, aproape de granița cu Canada. O fată cu care era în contact și cu care urma să meargă la aceeași instituție de învățământ o aștepta la aeroport, împreună cu mama ei.
Viața de studentă în Wisconsin
După câteva zile petrecute la această familie, au pornit la drum cu mașina din Minneapolis, urmând să ajungă la De Pere, un oraș situat în apropiere de Green Bay, Wisconsin. Acolo, Ludmila a fost cazată într-o cameră cu alte trei fete. Și-a ales patul de cămin și așa a început viața ei de studentă în America.
Ajunsese într-un Wisconsin care i s-a părut frumos toamna, după mai multe dosare trimise la diferite universități din SUA și după dezamăgirea de sistemul educațional din Moldova. „Voiam să merg în acest loc unde credeam și speram că se învață bine. Eram fericită că plec”, afirmă ea.
Primise o bursă completă la St. Norbert College, unde taxele anuale pentru studii de licență pot depăși 40.000 de dolari. Ludmila era una din cei aproximativ 50 de studenți străini de acolo, iar pentru venirea ei, instituția a cumpărat și drapelul R. Moldova, ca să-l arboreze afară.
„Pentru mine, totul era nou și interesant, chiar dacă prima perioadă înțelegeam mai greu tot ce se vorbea, iar asta mă stresa. În plus, aici nu aveai voie să susții din nou un examen, dacă l-ai picat. Trebuia să iei cursul de la capăt”, explică ea.
Treptat, pe lângă adaptarea la noul loc de trai și studii, a început să-și facă prieteni, dar și să descopere cât de diferită era America din afara campusului.
„Dacă aici puteai vedea tineri din familii foarte bogate, care veneau doar cu mașina la cursuri, atunci când luai autobusul spre Chicago, de exemplu, puteai observa sărăcia extremă în care trăiau alți americani”, spune Ludmila.
În acea perioadă, a început să se întrebe dacă ar vrea să rămână în State și să se intereseze mai mult despre migrație și felul în care este percepută migrația din Europa de Est, mai ales din R. Moldova.
După ce și-a luat licența, cu laude, în Științe Politice, a decis să facă un masterat și un doctorat la Viena, cu teze în care a analizat traficul de ființe umane și opinia publică în Moldova și, respectiv, interacțiunea dintre migrație, mass-media și traficul de persoane. A urmat apoi studii postdoctorale la Universitatea Harvard și la Universitatea din Pennsylvania.
Ca o floare răsădită prea des
După Wisconsin, Ludmila a locuit în diferite orașe și țări, de la Washington la Boston sau San Francisco, de la Viena la Roma, de la Copenhaga la Palermo. Doar că, după universitate, entuziasmul pentru locuri noi s-a mai domolit.
„E ca și cum ai muta o floare în tot mai multe ghivece. Există o limită. Tu începi să simți că ești ca acasă într-un oraș atunci când există niște oameni în care ai încredere, care-ți sunt prieteni. Asta și-ți modifică atitudinea față de un loc. Dar după un timp, nu mai e atât de ușor să-i găsești”, menționează ea.
În schimb, relocările au ajutat-o să înțeleagă mai bine experiențele oamenilor cu care a discutat pentru cercetările sale, ba chiar să le admire, pentru că știe, pe propria piele, că viața de imigrant nu e simplă. „Evident, fiecare experiență e diferită, dar sunt și multe asemănări: hotărârea de a pleca, adaptarea, decizia de a nu te întoarce și acceptarea acestui fapt”, spune Ludmila.
Își amintește de o discuție din timpul cercetărilor cu o femeie din Moldova care muncea de 6 ani în Grecia, dar ținea morțiș să sublinieze că locuiește în Moldova, pentru că mergea vara acolo. Ludmila spune că acesta nu e un caz izolat.
„Mulți migranți speră să revină acasă după ce adună niște bani și au dilema asta, de a alege între sacrificiile pe care le-au făcut ca să plece și dorința de a se întoarce, deși nu sunt siguri că vor avea o viață mai bună acasă”, susține ea.
Îi revin în minte și plecările prietenilor ei, cu care se juca în drum în copilărie, azi împrăștiați prin Franța, Spania, Germania ori Suedia. Contrapune acestor constatări imaginile unor familii unite, pe care le vede atât de des în Sicilia.
Între Palermo și Copenhaga
S-a mutat la Palermo, în Italia, în 2020, iar orașul i s-a părut un muzeu în aer liber. După o perioada de muncă extenuantă în SUA, avea în fața ochilor marea și munții din Sicilia. Tocmai obținuse și un post de cercetătoare, la distanță, în Copenhaga.
„Îmi lipsesc prietenii buni, care rămân în urmă atunci când mă mut, și tot felul de lucruri din diferite părți ale lumii: aici – transportul din Viena, la Copenhaga – mâncarea italiană și tot așa. Dar cred că secretul adaptării e, de fapt, să nu faci comparații”, consideră Ludmila.
Astfel, pe lângă cinci limbi pe care le vorbea deja (un alt semn al mutărilor dese), a început să învețe și italiană, ca să poată discuta cu localnicii, nu doar cu cei care știu engleză.
Ca obicei profesional, urmărește în continuare felul în care diferite state primesc migranții și cum atitudinea localnicilor poate oscila în funcție de locul din care aceștia vin.
În prezent, pe lângă studiile postdoctorale de la Copenhaga, lucrează la o carte despre tipologia traficanților de persoane. A început să o documenteze încă dinainte de pandemia de coronavirus, mergând, alături de psihologi, la o închisoare din România și la alte două din Moldova ca să discute cu oameni condamnați pentru asemenea infracțiuni.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te