„La unii deja e cald. La alții, gazul urmează să ajungă astăzi sau cel târziu mâine dimineață. Pentru cât timp, cum și la ce preț, nu știm nimic. Important e că putem să ne încălzim”, a spus Europei Libere secretarul consiliului local al comunei Cocieri, din raionul Dubăsari, Ivan Mițcul.
Gimnaziul din satul Roghi, din componența comunei Molovata Nouă, tot din raionul Dubăsari, a fost conectat la gaze, iar de marți elevii vor merge la ore cu prezență fizică.
Satul Varnița, din raionul Anenii Noi, care este, la fel, racordat la rețelele energetice din stânga Nistrului, încă nu primește gaze, însă din 1 februarie în localitate nu mai au loc deconectări de electricitate programate.
„Sperăm să ajungă mâine și la noi gazele, dar cine știe până când ne vom încălzi”, a spus Europei Libere primarul satului Varnița, Alexandr Nichitenco.
Între timp, la Varnița, au început, săptămâna trecută, lucrările de conectare la rețeaua de electricitate din dreapta Nistrului, după ce, la începutul lunii ianuarie, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a cerut companiei „Premier Energy Distribution” să conecteze satele Varnița și Copanca la malul drept.
Vezi și reportajul din Copanca unde locuitorii se opun conectării la rețelele de curent și gaz din dreapta Nistrului
Comuna Cocieri a trecut încă în 2006 de la rețeaua de electricitate din stânga Nistrului la cea din dreapta. „Locuitorii din Cocieri își doresc să fie conectați și la rețeaua de gaze de pe malul drept, că doar primesc compensații și nu vor fi afectați de diferența dintre tarife”, spune secretarul consiliului local al comunei Cocieri, Ivan Mițcul.
Începând cu anul 2003, Guvernul compensează diferența dintre tarifele stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și cele din regiunea transnistreană pentru mai multe sate din Zona de Securitate, aflate sub jurisdicția Chișinăului. Acum, această diferență este de circa 16 lei pentru un metru cub de gaze și de peste 3 lei pentru un kWh.
Până în vara anului 2025, compania Moldovagaz ar urma să conecteze la rețea 14 localități din Zona de Securitate, controlate de autoritățile constituționale, care sunt racordate acum la rețeaua Tiraspoltransgaz.
Moldovagaz a deschis robinetul către regiunea transnistreană
Șeful comisiei speciale de control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare, deputatul PAS Roman Roșca, a spus Europei Libere că Guvernul de la Chișinău și Comisia Europeană discută acum un program prin care, timp de 2 ani, vor fi livrate gaze naturale regiunii transnistrene.
Pentru achizițiile de gaze destinate consumatorilor din stânga Nistrului, realizate până pe 10 februarie, Uniunea Europeană a alocat 20 de milioane de euro, dintr-un grant mai mare. Potrivit Ministerului Energiei, acești bani vor fi folosiți și pentru menținerea în funcțiune a unui bloc al Centralei de la Dnestrovsc (MGRES).
Regiunea transnistreană, care nu mai primea de o lună gaze rusești și și-a consumat rezervele rămase în conducte, a primit pe 1 februarie primele cantități de gaze naturale oferite ca împrumut de Guvernul de la Chișinău și Uniunea Europeană.
Tot sâmbătă, compania de stat Energocom a început achizițiile de gaze naturale pentru regiunea transnistreană, în baza dispoziției CSE. Livrările se vor face în baza unui orar și nu vor depăși valoarea zilnică de 3 milioane de metri cubi. Energocom va cumpăra și energie electrică pentru malul drept al Nistrului, în valoare de 10 milioane de euro, de pe piețele din UE și Ucraina.
Aceste granturi oferite de UE fac parte dintr-o finanțare globală de 64 milioane de euro, care include, pe lângă fondurile pentru energie, și 34 milioane de euro ca asistență financiară directă pentru Guvernul R. Moldova.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te