Preşedinții Leonid Kuchma şi Vladimir Voronin s-au înţeles să instituie controlul vamal mixt la frontiera comună moldo-ucraineană.
„România ar fi un element mai important în situaţia strategică a zonei dar şi cu probleme pe care nu le-a rezolvat şi pe care le aduce în Alianţă”.
Potrivit amendamentului, trec în proprietatea statului întreprinderile aduse în stare de faliment după privatizare.
Limba stâlcită, pocită, coruptă pe care o auzim adesea, mai ales la televizor, principala sursă de pericole, e strâns legată de degradarea valorilor din societatea noastră.
Experţii consideră că grenade defensive sunt procurate din depozitele fostei armate sovietice şi introduse în ţară prin reţele specializate.
„Externele sunt o structură «anchilozată, care nu ţin cont de noile realităţi»
Preşedinţia a creat Comisia pentru examinarea iniţiativelor legislative cu privire la dubla cetăţenie.
Importul servil de modele de distracţie americane nu pare a fi o garanţie de succes în Europa.
Statisticile oficiale vorbesc de circa 60 de mii de copii abandonaţi în orfelinate.
Igor Ivanov: „acest tratat trebuie să contribuie şi la soluţionarea conflictului transnistrean.”
Interviul săptămînii cu Gabriela Conesca (SECI).
Americanii nu sunt dispuşi încă să dea un răspuns afirmativ aspiraţiei romaniei de a se integra în NATO.
Încarcă mai mult