O listă de repere în funcţie de care performanţa noilor guvernanţi va fi judecată: aderarea la conceptele occidentale de democraţie, demonstrarea unei voinţe reale de a efectura reformele economice indispensabile, evidenţierea unei coincidenţe de interese şi valori.
Bruce Jackson: „intrarea in Alianţă nu depinde de pozitia geografică sau de dimensiunea forţelor armate dintr-o ţară sau alta ci de împărtăşirea unor valori comune”.
Carta Drepturilor Fundamentale va introduce condiții de civilizație de care România este astăzi foarte departe.
Iniţiativa privind anularea actualului sistem electoral pe liste de partid şi înlocuirea lui cu sistemul uninominal.
Un blocaj politic acum, urmat de vînzoleala unor alegeri anticipate pe fondul tensiunilor create de nemultumirile economice ar putea arunca România într-un haos cu consecinţe imprevizibile.
Dacă cele convenite astăzi vor fi respectate, guvernul minoritar ar putea beneficia de alte 6 luni de sprijin.
Curtea Constituţională a decis că preşedintele Petru Lucinschi va exercita interimatul în funcţia de şef al statului, dacă Parlamentul nu va alege un nou preşedinte.
Socialiştii reformaţi şi pro-europeni grupaţi în jurul lui Ion Iliescu sunt acum în situaţia să despartă apele naţionalismului comunist furibund de cele ale unei stîngi democratice.
Romania are nevoie stringentă de un nou acord cu FMI fiindcă aceasta este singura cale prin care Bucureştiul poate avea acces la finanţări externe în conditii avantajoase.
Aproape 95 % dintre persoanele chestionate în cadrul unui sondaj declară că şi-ar dori să emigreze din republica transnistreană autoproclamată.
Oricît am dori de mult nu putem escamota la infinit o întrebare: suntem noi, romanii, un popor chiar inapt pentru o judecată raţională ?!
„Romania nu poate fi considerată o economie de piaţă funcţională şi nu este în stare să facă faţă pe termen mediu presiunilor competitive şi forţelor pieţei din cadrul UE”.
Încarcă mai mult